24.IX.1992
Am
scris cuvintele pentru coperta a 4-a a plachetelor lui Arc. Suceveanu şi Gr.
Vieru din colecţia „Poezii de duminică”. Prin intermediul dnei Raisa, i-am
trimis lui Grig corectura, la spital. O ţine cam multişor… Poate şi din motivul
că încă nu i-a găsit un titlu. Arcadie şi-a intitulat-o zis: „Secunda care sunt
eu”.
Mă
pomenesc în faţă cu o listă din vreo 5 cărţi. „Cine ţi le-a cerut?”, îmi pretinde
explicaţii Zinovia. Într-adevăr, caligrafia e superbă, caracteristică, în
special, femeilor. Caligrafie trezitoare de… gelozie! Noroc că, până la urmă,
îmi amintesc: lista mi-a dat-o dl Ion Gherman, să anunţe cărţile în revista
„Basarabia”. Ce scris mai are şi pedantul nostru redactor… P.S. Concluzia: un
bărbat trebuie să aibă o caligrafie mizerabilă, demnă de dispreţul şi neatenţia
doamnelor.
Colecţia
caietelor „L’Herne” îmi creşte până la 8 titluri. La precedentele se adaugă
cele dedicate lui Léon Bloy, Lewis Carrol,
Sorel Bolivar şi (să precizez, exemplarul l-am lăsat la birou).
Pentru
Cluj-Napoca, Virgil Bulat îmi lasă o comandă de 2 mii de exemplare din
viitoarea carte de dialoguri „Spunerea de sine”. Să văd cât iau gălăţenii… (De
altfel, i-am telefonat lui Horaţiu Mazilu, referitor la festivalul Grigore
Hagiu. Se vor lămuri asupra datei concrete după alegerile de duminică, să
aşteptăm telefonul lor. OK!)
25.IX.1992
Biata
Nelly, s-a stins după o hemoragie deocamdată inexplicabilă. La ziua lui M.
Cimpoi, pe 3 septembrie, arăta bine, era veselă. Ne invitase la o şezătoare cu
toate cele necesare. Mă tem că asupra familiei Cio. planeză un blestem care i
se datorează tocmai capului ei, cel cu atâtea tainice şi dubioase mişcări
comuniste, cu servicii făcute diavolului, cu laude aduse păgânilor, cu puţinul,
foarte puţinul său har exacerbat în ambiţii conjuncturiste…
Ieri,
se înfăţişează o echipă a unui nou studio de… cinema. Aha! este în cadrul
secţiei municipale cultură, Iulian Filip făcând cine ştie pe unde rost de bani.
Noi, cu… ego protagonist, întreţinem un dialog despre O tempora, o mores şi – O carte!... E vorba de un telemaraton întru
susţinerea editurii „Hyperion”. Eu, evident, am vorbit despre editura US, cu
toate că I. Ciocanu ar fi dorit să spun altceva…
Regizor
a fost băiatul cela ce are o voce de un timbru nazonant, cântând un folk bun –
îi zice I. Buruiană. Reporterul-intervievator – un tânăr cam nesigur în
expresie şi formulare de idee – Ion Lupan. Dar toate pot fi şi înlăturate, şi
recuperate.
La
ora 15,00. – o şedinţă comună a dramaturgilor şi regizorilor. Ministerul Culturii
are ceva de bifat. Discuţie leşinată, precaută, agramată. Ar reieşi că mă laud,
însă după ce am vorbit eu, toţi au răsuflat uşuraţi, Victor Ciutac zicând că i
„s-a luat o ceaţă de pe ochi”, Iacob Burghiu că „de vorbea doar L. Butnaru, tot
ar fi avut rost să ne întrunim”. Gheorghe Cincilei, L. Ungureanu fac şi ei
referinţe copioase la opiniile mele. Nu i-a plăcut doar lui N. E. care a susţinut
că, pe timpuri, era mai bine. Bine, bine, dar eu tocmai despre lipsa de
profesionism şi lipsa de cultură am vorbit, – tocmai despre ce-i lipseşte
acestui tip dezmăţat, aflat într-o necruţătoare criză de atenţie (nu mai e
băgat în seamă) şi în pragul unei lamentabile ratări, deoarece nu mai e în
stare să depună eforturi de a ieşi din crasa incultură şi ignoranţă în care a
tot hălăduit prin cârciumi. Nu, tinere, arta românească autentică nu acceptă
surogatul, semifabricatul, amatorismul de şatră…
Un
ipochimen destrăbălat în atare hal (a trecut de 50 de ani) oare poate să-l
asculte pe Montaigne, care susţinea că, mergând spre bătrâneţe, omul trebuie să
lucreze şi mai mult asupra sinelui său? În genere, În Basarabia acest principiu
nu prea pare să fie respectat, de unde şi acel infim număr de bătrâni
înţelepţi. E dezolanta cretinizare a senilităţii…
Odată
ce veni vorba de Montaigne, ea poate veni şi despre Blaga sau Einstein. Cum, de
ce? Păi, dacă francezul are o formulă memorabilă – „omul miraculos unduitor”,
aceasta ne duce cu gândul la „spaţiul ondulatoriu” al lui Blaga şi, mai
departe, la proprietăţile ondulatorii ale materiei din teoria relativităţii.
Adică ajungem (figurat vorbind) la teoria unitară a câmpurilor, elaborată de
Einstein în anul naşterii mele, dar… nu cu această ocazie sau în onoarea
primului meu gângurit. (Ei, simt că
nu-mi prea iese autoironia; trebuie să mai fac exerciţii în această… neplăcută
direcţie.)
După
retro-notele lăsate aici dimineaţă, iată-le pe altele, aduse „de la iepuri”,
proaspete, aflate sau întâmplate astăzi.
Trec
pe la „TM”. Cioclea îmi oferă numărul de ieri, impregnat copios cu mustul
senzaţionalului chişinăuian: desfiinţează mangafaua, ia în alegorie-băşcălie pe
Wyski-manu cel ce face pe sine, îi reciteşte-aminteşte biografia comunisto-kgbistă
a candidatului la preşedinţie… Mă rog, s-or găsi ei şi cititori… eu personal,
însă, sunt prins de „Secolul 20”
nr. 248-250, dedicat integral lui Barthes.
„Aţi
mai vorbit cu Cimpoi în privinţa vizitei lui Şt. Aug. Doinaş?”, îl mai întreb
pe dl Ţăranu. Nu. N-a vorbit. Însă eu am date că, din altă parte, poate, Cimpoi
a fost la curent, deoarece Dm. Matcovschi, la întrunirea
dramaturgico-regizorială, mi-a spus că Cimpoi „s-a opus” să vină la Chişinău cel care lucrează
la demolarea lui Eminescu – Şt. Aug. Doinaş.
Ce
tristeţe de sordide culise chişinăuiene… Sau, poate, chiar general-româneşti…
Ce demon ne asmuţă şi ne tulbură firea? Cum să nu le dai dreptate celor care
cred că asupra poporului nostru planeză un blestem?...
Iarăşi
cu mizerabila taină şuşotită… Parfumat de-a binelea, viniticulturiceşte, Gigi Rusu îmi încredinţează un feroce secret:
arătând cu degetul spre duşumele, – că aici să rămână, nimeni să nu mai ştie! –
îmi spune că ieri seară M. şi cu E. au nimerit la trezilcă. Dimineaţă, i-au
telefonat lui Gigi, să le ducă 400 de ruble, cât nu le ajungea până la 500, ca
să plătească „noaptea de cazare” întru evaporarea aburilor. Apoi, ieşind de
unde au fost reţinuţi, au intrat într-un chef salvator şi anesteziator de
conştiinţă lezată de jenanta detenţie la care fuseseră supuşi. Ce să-i faci,
precum întreaga-ne societate, degradăm şi noi cu mult succes. În ce-l priveşte
pe E., el demult a atins grila din urmă: cea a îndobitocirii.
Sică
Romanciuc îmi solicită cărţi de Dimitrie Stelaru pe care, eventual, le am în
bibliotecă. Iau astăzi la serviciu „Marele incognito” şi „Nemoarte”, care îmi
sugerează ideea de a face o selecţie pentru „Poezii de duminică”. Ba chiar am
şi extras deja vreo 10 titluri. Continui după ce Sică îmi întoarce cărţile.
Apoi
Constantin Tonegaru, un autor cu totul îndreptăţit de a sprijini continuitatea
colecţiei „Poezii de duminică”.
27.IX.1992
Ieri
şi astăzi (sâmbătă-duminică) am dus la capăt un articol despre dezamăgirile pe
care ţi le trezesc politicanţii
zilei.
Pentru
un scriitor ce ţine la savoarea limbajului, – o îndeletnicire captivantă: să-şi
imagineze cam ce cuvinte ar fi cunoscut ş folosit Adam, după care să fluiere a
pagubă, dându-şi seama ce puţine au fost ele.
28.IX.1992
Uneori, dimineţile, ne trezeşte coteiul
vecinei de jos: latră-urlă inexpresiv. Are un nume frumos: Spiriduş. Cum
arată?... Indirect, răspunsul e acesta: : avea dreptate Barthes să nu-i placă
lătrătorii albi şi creţi.
Aş
vrea să pun în acest jurnal cât mai puţină supărare şi aprecieri negative. Dar
nu în ceea ce-l priveşte pe E. (Fireşte, ar trebui să nu-l bag în seamă, să-i
ocolesc numele şi apucăturile sale de pahiderm şi de pahonţ – iată şi două noţiuni care
atestă febrilitate momentului de mai lungă durată în care fac recrutări
lingvistice din cele mai p r ă p ă d i t e
colţuri ale memoriei. Dar să vezi, mi se par, unele, cam ne-dure,
ne-aspre noţiunile de pahiderm şi pahonţ pentru un ins atât de gălăgios în
obrăznicia, necioplirea şi grosolănia sa non-stop…)
2.X.1992
Alaltăieri,
meciurile din Cupele europene la fotbal. Pe stadionul „Dinamo” din Bucureşti se
scandează entuziast: „Azi în Ştefan cel Mare/ Este sărbătoare!” Logic, la 2:0
pentru gazde, e festin mare. Iar eu îmi amintesc de mereu simpaticul „Rapid”
care, pe stadionul său din Ghencea, păpase o bătaie de rând, însă căruia
suporterii îi cântau înduioşător până la lacrimi: „Şi la bine şi la rău/
„Rapid” este clubul meu,/ Ca să vadă lumea toată/ Dragoste adevărată”. Zic că e
o perlă în folclorul microbiştilor!
Ieri,
în „LA” am publicat dialogul cu Anatol Ciocanu. E acolo şi o nouă, a boemi, pe care An. o marcotează din,
fireşte, substantivul boemă. De altfel,
interlocutorul meu face nişte confesiuni triste până la dramatism şi disperare.
Pentru Ziua Poeziei, am avut grijă să prezint câte o lucrare de-a lui Gheorghe
Pârja (Sighetu Marmaţiei) şi Mariana Bojan (Cluj-Napoca) – pentru „LA” şi
ediţia specială a „Metronomului”.
Istoria
cu trezilca de săptămâna trecută are continuare. La o agapă, M. ne
mărturiseşte, mie, lui Cimpoi şi Suceveanu, că împreună cu el şi Esi. la
trezilcă a nimerit şi B-c. Acesta, având grijă de buna conduită a partenerilor
săi, îi tot somează pe M. şi E. să nu facă scandal, să nu se împotrivească, să
intre în spaţiul treziei, să se dezbrace şi să se culce, el, însă…
volatilizându-se, salvându-se de umilitoarea procedură. Presupun că A. era
nebăut sau mai puţin băut. Dar l-a salvat şi binecunoscuta sa abilitate.
Oricum, cei „doi trădaţi”, sunt nedumeriţi, scandalizaţi şi (aproape)
neiertători. E drept că B-c ar fi putut face ceva pentru a găsi pârghiile
salvatoare pentru cei doi colegi reţinuţi, dar…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu