Şansonetist celebru,
poet, compozitor, actor. Născut la
Kiev , dintr-o căsătorie nelegalizată. Din anii de gimnaziu,
frecventează întruniri la care sunt prezenţi M. Kuzmin, K. Malevici, M.
Chagall. În ziarul „Săptămâna Kievului” publică proză, versuri. Scrie cronici
de teatru, inclusiv la concertele lui Şaleapin. În 1909-1910, la Moscova , colaborează cu
mici studiouri cinematografice, joacă pe scena unor teatre. Actor de film mut.
Face cunoştinţă cu V. Maiakovski, se manifestă ca adept al futurismului, mai
aproape fiindu-i, însă, poezoconcertele
lui I. Severeanin-egofuturistul. Un timp, se consideră el însuşi egofuturist,
în plan stilistic poemele sale vădind o apropiere de „lirica ironică” a lui Severeanin.
În 1919, îşi începe
lungul exil – Constantinopol, România, Polonia. Până la urmă, pentru
manifestările sale ostile unirii Basarabiei cu România, este expulzat din ţara
noastră. Avea să concerteze în Franţa, America, locuieşte la Shanghai. În 1943,
revine în URSS, unde creaţia sa îşi modifică registrul, coloratura.
COCAININETA*
De ce plângi prostuţă copilă însingurată,
Răstignită de cocaină pe bulevarde-n Moscova?
Abia de-ţi acoperă gâtul îngusta etolă decolorată,
Năpârlită, udă şi amuzantă precum dumneata.
Deja totu-i otrăvit de bulevardiera lapoviţă noroioasă
Şi eu ştiu, dacă-ai ţipa, din minţi ţi-ai putea ieşi.
Şi, murind pe această bancă de coşmar, friguroasă,
Trupuşorul vineţiu noaptea-n giulgiu-i ţi-l va
acoperi.
Deci, nu mai plânge, nu face, copila mea-nsingurată
Ce-ai lăsat cocaina pe bulevardele Moscovei a te
răstigni.
Mai bine strângeţi pe gât etola îngustă şi,
înfrigurată,
Pleacă-ntr-acolo unde nimeni nu te-ntreabă cine ai fi.
___________
*În
original: Kokainetocika
ÎN CULISE
Eraţi la teatru, retrasă în
adânci culise,
Vă-mpresurau, spunându-şi
vorbuliţe terne,
Frizerul, sufleorul, actorii,
actriţele
Care mă şi-njurau din vreme-n
vreme.
Cineva şopti răutăcios: „Mic e,
dom’le,
Dar pricepe minţile a le suci...
Înnebunesc!...”
Şi-atunci aţi spus: „Piciule,
ce-ai zice, dacă
O fi aşa, un pic, încet să te
iubesc?”
Sfârşit de spectacol... Ţin
minte-nzăpezita stepă.
La gară – plecăciunea dumitale,
lângă vagoane.
În acea seară aţi fost atât de
tandră,
Precum doar candela de la
icoane...
Pe urmă – oraşe, stepa, drumuri
desfundate...
Şi eu uitai ce n-ar fi trebuit să
uit, gândesc,
Şi nu rămase decât fraza:
„Piciule, ce-ai zice, dacă
O fi aşa, un pic, tihnit să te
iubesc?”
(1916, Crimeea)
NEGRUL MOV
Pentru V. Holodnaia
Unde-ai fi acum? Degetele cine-ţi
mai sărută?
Unde-o Li, mic chinez pal, cândva
– în preajma ta?...
Se pare, mai apoi iubit-ai
un portughez
Sau, poate, ai plecat c-un
malaiez. Aşa...
Ultima oară te văzui de
foarte-aproape.
Erai într-un auto cu un şofer
distrat.
Şi visez: într-un bordel din San
Francisco
Un negru mov îţi dă mantoul
cadrilat.
(1916)
CEEA CE TREBUIE SĂ SPUN
Nu ştiu exact cui şi de ce i-ar
fi trebuit,
Cine i-a trimis la moarte, fără a
clipi,
Dar atât de necruţător, de crud
şi de absurd
I-au coborât în Veşnica Tihnă-a
Lui A Nu Fi!
Spectatori precauţi se-nfofoleau
în şube
Şi o biată femeie tânără cu faţa
crispată
Săruta răposatul pe vinetele buze
Şi-n popă-şi aruncă inelul de
măritată.
I-au acoperit cu cetini, i-au
mestecat în clisă.
Apoi se-mprăştiară – mai spunând
în şoaptă
Că timpul e deja de-a se curma
dezastrul
Că, iată, o nemiloasă foamete
se-aşteaptă.
Dar nimănui nu-i trecu prin cap
să-ngenuncheze
Şi să le spună băieţandrilor
că-ntr-o ţară ratată
Chiar şi eroismul nu e decât o simplă treaptă
Spre prăpastie – spre primăvara
Niciodată!
(1917)
TANGO „MAGNOLIA”
În Singaporele banano-lămâios
Când plânge-ncetişor mare şi
ocean
Şi-mprăştie prin orbitor azur
De păsări caravane, duse-n van,
În Singaporele babano-lămâios
Când inima de pace vă e cuprinsă
Încruntând sprâncene
negre-sinilii
Dumneata te plictiseşti,
distinsă...
Şi amintindu-ţi, tandru, cerul
cel
Din alte lumi, de mai sau iunie,
Cuvintele-mi şi-alintul care au
pierit,
Dumneata, Yvetta, plângi neogoit,
Crezând că melodia noastră s-a
sfârşit,
Iar inima este un sloi fără
iubire.
Şi amuţind la ţipătul de papagal
Mai să cădeţi, Yvetta, în neştire
–
Precum magnolia sălbatică în
floare,
Plângeţi, Yvetta, – cel cânt nu
s-a-ncheiat,
Că vara asta rătăcită-n larga
lume
Peste orizonturi deja s-a
spulberat!
În Singaporele şofrăniu, sub
lună,
Când bananiere se frângeau în
vânt hoinar,
Dumneata visezi, pe-o blană
pală-ntinsă,
Sub urlet de maimuţă, şuier de
canar.
În Singaporele babano-lămâios,
Sunând brăţări, inele, salbe de
arginţi,
Mândră magnolie a tropicului
veşnic,
Ştiu, Yvetta, ştiu – încă mă mai
iubiţi.
(1932, Basarabia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu