Soarele şi apa
Apa mea nu
ascultă
apa mea cântă ca
o taină
Apa mea nu cântă
apa mea exultă ca
o taină
Apa mea lucrează
străbătând radios
stufărişul până-n laptele zâmbetului
Apa mea e un
copil mic
apa mea e un surd
apa mea e un
gigant care-mi ţine pe piept un leu
O vin
vastitate imensitate
pentru biserica
privirii tale complice şi somptuoasă
Tam-tam I
Lui
Benjamin Péret
în acelaşi fluviu
de sânge al pământului
în acelaşi sânge
al soarelui spart-ţăndări
în acelaşi sânge
a o sută de cuie ale soarelui
în acelaşi sânge
al sinuciderii animalelor în foc
în acelaşi sânge
al cenuşii sângelui sării sângelui sângiurilor dragostei
în acelaşi sânge
incendiat de pasărea foc
bâtlani şi ulii
avântaţi
spre-nălţimi incineraţi de ele
Spirale
noi mergem
atârnă preşuri de
papură
(călăul a uitat
să-şi facă ultima toaletă)
noi mergem
braţe frumoase
atârnând ca ferigile şi fluturând a despărţire
când nimeni nu
aude noi mergem
ierburi înalte
rup inima exact în momentul în care phoenix renaşte
din cea mai
înaltă flacără care o devoră
noi mergem noi
coborâm arborii îşi ascund faţa
şi visele lor în
scheletul braţelor fosforescente
cercurile
pâlniilor se închid din ce în ce mai repede
acesta e capătul
infernului
noi ne târâm noi
înotăm
noi înfăşurăm tot
mai strâns adâncurile pământului
ranchiunele
oamenilor resentimentele raselor
şi resacuri
abisale ne aruncă
într-un hăţiş de
liane
de stele şi de
frisoane
Transmisiune
surplus
eu l-am
distribuit în ridurile drumului
hârtoape grele
forţele nu se epuizează atât de repede
atunci când nu e
decât o depozitare fragilă,
de cât e preţul
celor care au avut şansa de a fi fost recoltate?
un semn
un nimic
o lumină la
poalele cerului
o flacără născută
din pământ
un cutremur de
aer
un semn că nimic
nu este mort
eu am ţipat:
voi nu aveţi
dreptul să lăsaţi să se întrerupă linia de transmisie
eu am ţipat:
bufoneria neuronilor
e suficientă
pentru a elibera de responsabilitate craterul vulcanic
eu am ţipat când
se producea ruptura violentă
însă timpul mă
încolăci până în rădăcina intactă.
Odă Guineei
Şi pentru soarele
care instalează pe pielea mea o uzină de forţe şi de vulturi
şi pentru vântul
de peste trăinicia dintelui meu complicându-şi trecerile judecăţilor sale
şi pentru negrul
din lungul muşchilor mei în dulcea insolenţă a sevelor care urcă
şi pentru femeia
culcată ca un munte slăbit şi supt de liane
şi pentru femeia
dintr-un cadastru necunoscut unde ziua şi noaptea
joacă la
numărătoarea de degete a apelor izvorului şi metalelor rare
şi pentru focul
femeilor unde eu caut calea ferigilor şi cea spre Fouta-Djalon
şi pentru femeia
închisă în nostalgia ce se deschide
EU
TE
SALUT
Guineea unde
ploile sparg înaltele cocoloaşe ale vulcanilor
ca un sacrificiu
al vacilor pentru foamea şi setea miilor de copii denaturaţi
Guinee strigătul
tău mâna ta răbdarea ta totdeauna ne lasă pământuri arbitrare
şi când voi fi ucis
spre Ophir
ele nu mă vor şti
nicicând amuţit de dinţii mei de pielea mea care le face
un fetiş de
paznic feroce al deochiului
cum mă mai
scutură şi mă devoră solstiţiul tău în fiecare din paşii tăi Guinee
mută în mine ca
în profunzimea astrală a meduzelor
Grifonul
Eu sunt amintirea
ce nu atinge pragul
rătăcind în
uitarea-n care se oglindeşte absintul
când suflă inima
nopţii mutând steaua
căzută pe unde stăm
noi şi contemplăm
Cerul gurii a
prins noua conştiinţă a cremei din
proaspăta nucă de
cocos spartă
Anzii scuipaţi şi
sacrii munţi Mayumbé
unicul naufragiu
în care ochiul ne scufundă velierul
când sufletul
de-a dreptul nebun-nebun
e-n norii ce-mi
vin în peştii zăvorâţi
eu mă reîntorc să
bântui printre sinistre întâmplări
Piaţa perturbărilor
Un fulger robust
ameninţă fruntea mea cea mai
de neatins din
lume
în tine lumina
văduvă a amurgului din oraşele înjunghiate de păsările împrejurimilor
Păziţi-vă de
corbul care nu zboară
aceasta e capul
meu extras din potou pus pe umerii mei erupând
cu un vechi
strigăt ce străbate măruntaiele şi jgheaburile
Făgaşe făgaşe
lapte dulce mangalul jarului şi al aliorului.
Derizoriu
(Răvaş către un prieten de
departe)
Eu nu sunt
răstignit pe cele mai absurde stânci
Niciodată nu am
fost vizitat de vreo eroică faptă înaripată
Din abis nicio
corală nu urcă spre mine
Decât uneori
sughiţul vreunui naufragiat
Este inutil de
precizat
Că eu nu dispun
de o stare civilă stabilită
Prin evidenţa
purei nostalgii
Nu sunt
zdruncinat de niciun clonţ complezent
Neameninţat de ceilalţi
cu răzbunarea
Dificultăţile
retrovizoare
Sunt compensate
perfect de lărgirea viziunii
Eu nu răspândesc
panică
Nu rumeg
remuşcări
Nu fac decât să
ciugulesc câte ceva prin anotimpuri
Căutând răstimpul
unei scurte străluminări
(A timpului zis
mort)
Urma unei
comuniuni pierdute
Unde e jinduită
ordinea
P.S.
Iar dacă toate
sevele vor fi abolite
Şi curentul îşi
va refuza prezenţa
Şi dacă alizeul va
eşua
Şi până la mine nu
vor ajunge polen şi nisip natal
De la mine însumi
spre mine însumi
Va continua neliniştită
o cărăruie
Oferindu-mi propria-mi
tăcere
Până dintr-odată
din golul suferinţei
Jubilaţia bolnavă
va erupe-n magma solitară
A cavalerului
timpului şi spumei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu