CÂTE ORGANE ARE CORPUL UMAN?...

Vasili KNEAZEV                                                                                         (1887 – 1937)

În grilele tipologice ale secolului de argint al literaturii ruse, dimpreună cu Saşa Ciornîi, Vasili Kneazev „e repartizat” la capitolul „satirici” chiar de faimosul comisar al poporului  pentru învăţământ, bolşevicul – dar, să menţionăm, şi intelectual – Anatoli Lunacearski. Se poate şi aşa. Numai că mie Kneazev mi se pare a fi un scriitor sui generis modern, novator (ceea ce, parcă nu s-ar referi – şi – la... satirici)…

 RINICHIUL RĂTĂCITOR

Imn

1

Sus, sus,

Printre indiferente stele,

Prin voinţa destinului

Apter-ascultătoare

Rătăceşte o cometă,

Adânc, adânc

Printre organele corpului

Omenesc,

Prin destin

Supus întru totul,

Rătăceşte rinichiul.

Cei doi fii ai beznei

În egală măsură

Poetului îi sunt

De-apropiaţi şi de-amabili;

Precum unul, şi celălalt asemeni:

Astrul lui Lucifer –

Cometa,

Fratele lui Agasfer –

Rinichiul.

2

Din natalul său ungher

Desprinzându-se (de ce?),

Rinichiul rătăceşte la-ntâmplare

Prin hăţişul tristului meu corp.

Leit june nebunatic

Ce părăsi pe totdeauna

Tihna cuibului natal

Spre-a se afunda naiv

În neliniştit tumult

De prea agitată viaţă.

3

Bate inima?... Ei şi?

Ce rost are-astă bătaie?! –

Şi burta, să-ţi spun, se (z)bate

În cea oră mai de jos

Când digeră hrana. Plânge

Inima?... Ce-mi e de lacrimi?

Forţa e-n flăcări de protest!

Sau din cuvinte să porneşti

Vreo furtună, şi-apoi să stai

Bine mersi... nemişcat, la locul tău?

Nu! Mai bine te desprinde

De natalul colţişor

Şi întreaga noapte-n beznă

Să-ţi porneşti vagabondajul

Ca un rinichi rătăcitor.

----------------------------  

La gunoişte, nu câinii

Scurmă sordide mormane,

Nici nu-s viermii cei ce râmă

Orişicare acareturi –

Ci e liberul organ –

E rinichiul care vrea

Temniţa a dărâma.

(Din: Leo Butnaru, „Panorama poeziei avangardei ruse”, Iaşi, 2015)