Alphons Allais, "Dreptunghiul..." - pardon! - "Lupta negrilor într-o pivniţă, noaptea" (1882) |
Dacă nu ar fi intervenit elementul literar, fie acesta înglobat într-un simplu titlu de tablou, ce reprezintă un banal dreptunghi monocrom, pictat de francezul Alphonse Allais în anul 1882…
Da, dacă autorul nu i-ar fi pus titlu, acel „tablou”,
ca de la sine, s-ar fi „autointitulat”, pe înţelesul celor ce dădeau cu ochii
de el, drept ceea ce era : „Dreptunghiul negru”. Însă autorul l-a literaturizat,
botezându-l uşor metaforic, cu destul umor (avan-post-modernist, s-ar putea
spune): „Combat de nègres dans une cave,
pendant la nuit” („Lupta negrilor într-o pivniţă, noaptea”). Fără acest titlu (…plin
de literatură), ceea ce Kazimir Malevici avea să dea, în 1915, drept „Pătratul
negru”, putea fi calificat drept cvasi-plagiat. Adică, rusul de origine
poloneză nu a schimbat decât figura geometrică, încolo prioritatea „artistică”,
stilul, concepţia, culoarea etc. aparţinându-i franţuzului, care a fost şi
scriitor, de la care s-a revendicat dadaismul, suprarealismul. Iar în pictură –
conceptualismul, suprematismul. E drept, a punctat literar-metaforic şi
Malevici, subintitulându-şi pătratul negru „icoană neînrămată a timpului
meu”.
Să se mai spună cumva, că pictura (de orice fel sau… în nici un fel) nu
este beneficiara literaturii!
Kazimir Malevici, Pătratul negru", 1915 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu