Leo BUTNARU
·
De îndelung călărit al pegasului poţi avea hemoroizi
precum cavaleriştii obişnuiţi.
·
Cine nimereşte mai des după gratiile închisorii –
întrebarea sau răspunsul?
·
În general, Muzeul Figurinelor de Ceară e un fel de
Adevăr de Ceară.
·
Din oarece greşeală, uneori omul poate crede că-i
fericit.
·
Există cărţi atât de voluminoase (unele şi
consistente), încât ai putea să le cuprinzi pe după umeri, ca pe un prieten.
Spre exemplu, „Istoria literaturii române” a lui George Călinescu.
·
La casa nouă, nici nu ştii la ce să dai drumul mai
întâi – pisicii sau unei lacrimi…
·
Pustiu: ce de-a nisip şi niciun struţ!
·
Furtuna magnetică mişcă uşor mandibulele celor cu
dinţi metalici.
·
Anunţ: „Spun poveşti pe credit. Şeherezada”.
·
Inimaginabil ce se poate întâmpla cu/ în imaginaţia
(omului)!
·
Îmi vine în minte soarele… pentru că mintea omului e
vastă, cât cosmosul…
·
Logic vorbind, Ziua de Apoi e chiar Noaptea de Apoi.
·
Ruinele nu se lasă – arată a materiale de
construcţie, vor să redevină casă.
·
De obicei, când imaginea cuiva apare în oglinda
istoriei, ea nu-i mai poate apărea şi în oglinda obişnuită.
·
Cele mai gustoase sunt fructele şi legumele mâncate
înainte ca mintea ta să reuşească a le infecta cu atenţionări din wikipedia.
·
Precum sunt organizate albinele, furnicile, probabil
şi ele se gândesc la salvarea lumii, ştiind că, dacă ar dispărea lumea, dispar
şi ele.
·
Teatrul, cum a venit, aşa a şi plecat, dar
subiectele pieselor lui Caragiale au rămas să facă ravagii în sat.
·
Care ar fi considerate ruinele cele mai celebre? Ale
Troei? Cele de pe Acropole?... Dar vă imaginaţi ce ar însemna ruinele
Mausoleului lui Lenin?!
·
Alcoolul nu uneşte artistul cu arta, ci cu poporul.
·
Marijuana nu apropie creatorul de artă, ci de
tineret.
·
Omul este imprevizibil chiar faţă
de sine, iar alter ego
ar fi modalitatea de a te ţine la o distanţă nepericuloasă pe tine – de tine
însuţi.
·
Parlamentul mi-e prieten, dar mai prieten mi-e
adevărul.
·
Şi totuşi, a fost o speranţă slabă: a murit prima.
·
Speranţele degresate ale grăsanilor.
·
Precum rădăcinile, adevărul nu e obligatoriu să fie
frumos.
·
Scopul scuză mijloacele… care sunt tot mai puţine,
mai puţine… criză economică, asta e…
·
Nu este exclus ca, după ce Artemis l-a transformat
pe Aktaion în cerb, care a fost sfâşiat de ogari, ea, zeiţa trufaşă, să fi
devenit Muma Pădurii.
·
Păpuşile ca păpuşile, când le înclini, spun „Ma-ma!
Ma-Ma!”, însă asta e cu defect de fabrică: înjură de mamă!
·
Talentul nu e ca banii care se pot schimba pe alţi
bani. Talentul nu are o valoare de schimb, ci una unică, absolută.
·
Uneori, ca să nu fugi de pe câmpul de bătaie – nu
alerga spre el.
·
Sigur, mă împac cu gândul că… Deoarece e mai uşor să
te împaci cu gândul, decât cu sentimentul.
·
După ce i s-a realizat visul şi-a
dat seama că de fapt nu era visul lui.
·
Tu crezi că ierbii nu-i place să
se vadă în oglindă? Fă-ţi pantofii lună!
·
Asta e: odată ce există bandă
rulantă, există şi contrabandă rulantă (pe Mercedesuri, BMW-uri, Toyota atc.)
·
Nu o dată, leşinul e cădere în
nesimţire din prea multă simţire.
·
Pentru ca să scrii proză, trebuie
să ai măcar o concepţie cât de vagă despre poezie.
·
Între ruine şi dărâmături există o
mare deosebire. Spre exemplu, ruinele pot fi Acropole, Capitoliu; în genere pot
fi Grecia sau Roma Antică, pe când dărâmăturile nu sunt decât ceea ce sunt:
dărâmături.
·
De fapt cucul e un Nevermore discret, ceva mai redus, dar nu cu mult, decât cel al
corbului.
·
Nu pot suporta nici chiar propriul destin, dacă el
încearcă să mi se urce în cap. La cap – mai merge…
·
Am să-ţi trimit o casetă video ca să vezi cum n-am
ochi să te văd.
·
Buget şi bujie: Când suntem bugetaţi – avem ceva bani. Când suntem bujietaţi – avem scânteia.
·
TrOrfeul de Aur.
·
Acest personaj literar e atât de obişnuit, încât, la
capitolul originalitate, mai că fiecare cititor îi este superior.
·
Fructieră pentru mărul discordiei.
·
Cel mai greu e să scrii partea introductivă la
introducere. Şi tot aşa, în descreştere…
·
De la Marele Drum
al Mătăsii – la drumul otova al celofanului spulberat pe toate drumurile.
·
Doamnă, cam tragi mult la cântar. Nu este exclus să
ai o piatră pe inimă…
·
În raport cu alter ego eu nu sunt decât o minoritate
personală.
·
Când, în mijlocul unei naţiuni predominante,
încetezi să te mai simţi minoritar, înseamnă că ai devenit personalitate.
·
Ce ochi vii ai! Ca nişte aşchii de viaţă.
·
Sentimentul nu poate fi confundat cu nimic altceva
decât cu presentimentul. Ba chiar viaţa noastră întreagă e mai mult
presentimente decât sentimente.
·
Viaţa omului este o permanentă înşiruire de
întârzieri. Din acest motiv unele întârzieri nici nu se mai întâmplă.
·
Ce a fost uitat – uitat rămâne. Reînnoirea memoriei
e pentru viitor, nu pentru trecut.
·
Scrisul din Basarabia nu înseamnă
o ţidulă într-o sticlă aruncată în marea literaturii române; mai curând literatura
din Basarabia înseamnă însăşi sticla ce ocroteşte scrisul.
·
Depinde pe ce mâini cazi: ar putea
să te înalţe!
·
Cu cât timpurile sunt mai grele,
cu atât mai uşoare devin femeile.
·
O fi el că fericiţii nu au nevoie
de ceasornice. Dar totuşi, oare câte fuse orare sunt pe durata raiului?
·
De când li s-a furat marea,
basarabenii au mare rău de mare.
·
Te umflă râsul. Te-ar putea
dezumfla râsu-plânsu.
·
Când spune că nu minte, mincinosul
rămâne consecvent cu sine însuşi.
·
Acestui politician feroce şi
omniprezent i se poate spune: omul-Haită.
·
Conform coloraturii penetului
unele păsări parcă ar purta sutien. Amintiţi-vă care anume…
·
După cum luă arginţii, ceilalţi
apostoli au înţeles că Iuda e stângaci.
·
Ce sunet straniu în orchestra
simfonică! – Proteza dentară a toboşarului
căzu peste talgerul de aramă…
·
Toast: Aş vrea să ridic acest
pahar, dar şi Patria, pentru Victorie!
·
Pe timpuri, aveam impresia că
recruţii cu ochi albaştri se întorceau din armata sovietică având deja ochii
kaki şi complexul lui Oedip faţă de falsul lor „tată-stat”, faţă de falsa lor
„patrie-mumă”.
·
Uneori Ulise pare a fi mai viu
decât zămislitorul său Homer, alteori Homer pare a fi el însuşi Ulise, astfel
că situaţia, cum s-ar spune, revine la normalitate; e una fifty-fifty.
·
Peregrin prin ţara nimănui – e
memorabil spus, dar nu şi corect, uitându-se de Dumnezeu…
·
De la Mono la – Stereo Lisa.
·
Avante! – Chiar dacă şi în această
tranziţie, precum în toate celelalte, creşte cererea la tranchilizante –
Avante!
·
Uneori amintirile ard ca fierul
călit… şi se face atât de frig…
·
Ochelarii de singurătate sunt ca
şi cei de soare – negri.
·
Şi vine un timp când ai bani mulţi
şi tocmai atunci – în loc să ţi termine banii, te termini tu…
·
Şi ea îi spuse poetului: De ce-mi
dedici poeme? Dedică-mi viaţa!...
·
Înaintea somnului definitiv nu
cască nimeni, chiar dacă rămâne cu gura căscată…
·
Pentru ciclop ochiul al treilea nu
contează; contează primul şi unicul ochi; sau poate şi ciclopul are ochiul al
treilea, dar numai pe acesta.
·
Motiv de romanţă intitulată „Să ne
cunoaştem vecinii”. Spre exemplu, faţă de înjurăturile româneşti cele ale
polonezilor mai să pară texte pentru romanţe…
·
Aproape proverbial, cum se mai
întâmplă în folclorul nostru, celor de la Fisc le-am explicat frumos, nicidecum sperios: Nu
am venit că am venit, ci am venit că nu am venit… Dixi!
·
Ce mare păcat e să cazi în
pesimism, atâta timp cât există multe alte păcate, care ţi-ar putea da o rază
de optimism…
·
Străzi, trotuare… – ce destin greu
mai au şi fetele astea uşoare!
·
Seară de seară, după spectacol,
iară şi iară, se laudă marioneta, desueta: „Dumnezeu m-a tras pe sfoară!...”
·
Aceasta e forma definitivă a
sentinţei: Cam toate guvernele consideră că poezia dăunează grav sănătăţii…
·
Ah lume, lume, cam asta ţi-e
soarta: Cu cât rămân mai puţini Oameni, cu atât e mai mare gloata…
·
Ca să obţii coroană, mai întâi:
Jos pălăria!
·
Asta e cu migraţia: uneori, când
pleacă muza – vine inspiraţia.
·
Unica pată albă în neagra
dispoziţie (de trupe) fiind albul steag al capitulării.
·
Ralanti: Paraşutiştii ca nişte decadenţi
lenţi…
·
La început a fost cuvântul şi
îngerii naivi au strigat în cor: „Ura!” Însă a doua zi a apărut cenzura…
·
Şi uşor altfel, domnule Blaga:
Atâta linişte-i în jur, încât se aud cum zboară cuvintele înaripate…
·
Şi cota frecvenţei localurilor cu
jocuri de noroc vorbeşte despre starea optimismului în societate.
·
Paradoxul e că foarte mulţi
lipsiţi de geniu se tot dau cu părerea despre ce este şi ce nu este totuşi un
geniu… Mu-u-u!!...
·
Pentru adevăr trebuie să lupţi pe
viaţă şi pe moarte. Iar dacă eşti în stare – pe viaţă, pe moarte şi pe
nemurire.
·
Antagonismul perfect este inclus
în natura desăvârşită a sferei, învederat de cele două emisfere care îşi întorc
spatele una celeilalte.
·
Film: O clipă-două în care litera
pe care o încondeiezi e desen animat.
·
Între câinele ştiutului şi lupul
neştiutului – derutata zebră a îndoielii.
·
Dat fiind că scriitorii în vârstă
sau foarte în vârstă, ca să nu zic senili, de mulţi ani nu mai frecventează
circul, câte unuia din ei i se face favoarea de-a fi invitat la Stockholm la decernarea
Premiului Nobel.
·
Ah, domnule ba-Bach! Ce înălţător
sună în tuburile de orgă trâmbiţele Judecăţii de Apoi…
·
Bonsaï: Şi-a cultivat destinul,
dar nu şi l-a prea crescut…
·
Sus, otova, făgaşele vidului.
·
Pustiul – La Salle et le sable de pas perdus…
·
Doctore, mulţumesc, deja
coşmarurile nu mă mai chinuie; pur şi simplu, am renunţat la o carte de
căpătâi: la Dostoievski.
·
Vitrine, vitrine înluminate…
Cosmosul cosmeticii… Moda? – O! atâtea erori elegante…
·
Punctele ei carnale bineînţeles că
– simbolic – sunt puncte cardinale.
·
De multă vreme nu am mai citit
critică literară, dar, probabil, din vreme în vreme ar trebui să mai văd ce
de-a prostii se pot spune despre Poezie…
·
Corbul alb, lebăda neagră – moartea cu viaţa se leagă.
·
Când vezi cum se spulberă
păpădiile din cimitir, nu ţi se pare că în ele se suflă din… pământ?
·
Pe roata olarului argila
improvizează dansul buricului.
·
Faraonul ajunge – minimum – mumie,
maximum – neant, sau viceversa.
·
Omul Creator de Dumnezeu în
fantezia sa înspăimântată, înspăimântându-l şi pe Dumnezeu pe care l-a creat
gata disperat.
·
Oamenii liberi vorbesc de la egal
la egal; sclavii vorbesc de la inegal la inegal.
·
Timpul trece, spaţiile rămân.
·
Cel mai simplu bilet de călătorie:
„Charon. 1 ort”.
·
Naţionalist cosmopolit ca ţiganii.
·
Grea sentinţă, să fii condamnat
doar la tine însuţi!
·
Semnul întrebării? – Un Quasimodo,
un cocoşat al ortografiei.
·
Drept constituţional şi dreaptă
extra-constituţională, adică geometrică (nu, Doamne fereşte, politică!).
·
Cocuţă dintr-un ştiulete de porumb
îmbrobodit cu un petic de pânză – celebra Barbi a satelor de cândva.
·
URSS – nume rămas în arhive de
pripas.
·
Nu sunt deranjat de greutatea pe
care o are un baros, ci de faptul că acesta arată… hidos.
·
Frizeria „Samson şi Dalila”.
·
Surdomuţii – ca zece limbi
degetele mâinilor.
·
Doamnă de vârsta a treia şi ceva.
·
Vârsta a treia e spornică – i-ai
tot mai mult o înfăţişare istorică…
·
Istoria isterică a războiului rece
înmulţită de sovietici cu zece.
·
Beijing, 2003. Vorbesc în oraşul
interzis, adică sunt un poet liber intern-zis în China.
·
Epitetul confortabil – organic – nu poate însoţi substantivul cimitir, însă uneori viaţa e cam tristă,
noi avem dispoziţie (proastă, dar am dori să mai şi zâmbim), astfel că însoţim
substantivul cu epitetul respectiv: ce cimitir confortabil!...
·
În orice direcţie s-ar uita – în
stânga, în dreapta, îndărăt; pe scurt, privind sferic, pentru optimist
totdeauna, orice direcţie, înseamnă – înainte!
·
Era nespus de
frumoasă, încât cu greu ai fi crezut că dincolo de această frumuseţe se poate afla
omul.
·
Uneori, de un
învins trebuie să te temi mai tare decât de un neînvins.
·
Chiar dacă
dragostea mea nu e platonică, ci diogenică, Platon îmi rămâne prieten.
·
Chiar dacă nu
eşti minunată, clipă, mai opreşte-te o vreme!
·
Cel ce nu
cunoaşte geografia ajunge cel mai departe, însă nu unde trebuie.
·
Fii tare,
revino pe drumul cel drept. Dumnezeu crede în tine!
·
Pe poteca spre
rai cam creşte iarba…
·
De cele mai
multe ori, datoria conjugală e în legătură directă cu datoriile bancare.
·
„– Uite-aşa
zboară, se duce tinereţea…”. „– Cum?...”
·
Îngerul coborî din cer. El apropie de înger
dozimetrul.
·
În Itaca, o bornă cu inscripţia: „Exact în locul
acesta s-a încheiat «Odiseea»”.
·
În genere, cota vârstei de pensionare a rămas
aceeaşi pentru toată lumea, inclusiv pentru Matusalem: de la 63 de ani încolo…
·
Când moartea spune „da” sau „nu”, spune unul şi
acelaşi lucru.
·
Fetie cu termenul expirat…
·
…Exploatarea omului de către om a fost pusă la zid,
lapidată, dar nu într-atât, ca să fie şi lichidată.
·
Omul care trece prin perete fireşte că poate trece
şi prin alt om; să rămână în acesta sau să iasă din el.
·
Deja de mult timp am senzaţia că aş călca peste un
imens balon spart, dezumflat: URSS.
·
Pentru ca să vă daţi seama ce poate face un pachet
de detergent „Omo”, imaginaţi-vă un elefant din spumă!
·
Hippi-end.
·
Ultima speranţă – magia: numai ea ar putea anihila
mafia.
·
Când vorbeşti cu tine însuţi nu e obligatoriu vorba
de alter ego.
·
Alter ego e mereu în beznă, nevăzându-se nici zi,
nici noapte.
·
E de presupus că pentru idei mor mult mai puţini
oameni, decât mor pentru sentimente.
·
De la antropofagie (canibalism) – la robotofagie
(roboţii se devoră între ei).
·
Pe unii doar leşinul sau letargia îi poate salva de
insomnie.
·
Aşa e: vrăbiile nu păşesc, ci sar; sărituri
ping-pong, ping-pong, ping-pong…
·
Mormântul cel mai viu dintre toate mormintele:
metroul.
·
Mare deosebire între Hanul Ancuţei şi Ancuţa
hanului!...
·
Barca şi rolul ei în barcarole.
·
Aţi
remarcat? În fluctuaţiile de piaţă cel mai stabil e preţul oţetului.
· À la guerre comme
à la guerre! Precum, de altfel, – în pace ca în pace…
· Nu se poate intra
de două ori în acelaşi râu. Uneori, nici să se iasă din el a doua oară…
· Viaţa (omului)
învinge totdeauna, în afară de o singură dată…
· Deja unii
psihiatri au început să-l sfătuiască ba pe un pacient, ba pe altul să nu mai
discute despre postmodernism. În caz contrar…
·
E descumpănit: Alter
ego-ul i-a trecut pe alături, fără să-i acorde atenţie!
·
Până la urmă, totul moare sub semnul de întrebare.
·
Când trece prea de ajuns, ploaia se transformă în
ne-ajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu