CREAȚIE ȘI INSINUAȚIE

LITERATURA, URA ȘI GURA (REA)

            Doi amici la cataramă, între ei, pentru că se potrivesc, dându-și (cat)arama pe față, nu o singură dată s-au arătat impacientați, că subsemnatul ar scrie... mult. Nu ca ei, puțin și prost. Ce să le spun?

– Întâi de toate, perechea de băgători de seamă ar fi trebuit să observe că aproape o treime din volumele pe care le-am publicat sunt antologii și reeditări, trecerea cărților pe care le-am editat cu alfabet chirilic în alfabet latin.

– Să fi luat aminte că șapte cărți ale mele sunt de dialoguri cu personalități ale literaturii, culturii române, și nu numai. Adică, pe când unii ca ei, la fel de fel de simpozioane, de târguri de carte, stăteau și pălăvrăgeau, bârfeau te miri ce la bere, eu conversam cu (să zic alfabetic) Ioan Alexandru, Alexandru Balaci, Cezar Baltag, Matei Călinescu, Mircea Ciobanu, Gheorghe Crăciun, Marin Mincu, Fănuș Neagu, Mircea Nedelciu, Octavian Paler, Sorin Preda, Ioanid Romanescu, Mircea Sântimbreanu, Marin Sorescu, Petre Stoica, Grigore Tomozei, Radu G. Țeposu, Laurențiu Ulici, Dimitrie Vatamaniuc... – ca să invoc doar o parte din numele celor trecuți în Lumea Neuitatelor Umbre, cărora se alătură și cele ale autorilor de la Chișinău, celor mai cunoscuți, o primă carte de convorbiri cu ei, „Răspuns și răspundere”, publicând-o încă în anii 80. Plus Nicolae Breban, Ana Blandiana, Mircea Martin, Andrei Pleșu, Dumitru Radu Popescu, Aurel Rău, Mircea Tomuș, Eugen Simion, Dorin Tudoran, Eugen Uricaru, Sorin Alexandrescu, Magda Cârneci, Barbu Cioculescu, Gabriel Dimisianu, Paul Goma și atâți alții. Astea sunt mărturisiri întru construire de istorie literară, nu întru deformatoare bârfă aliterară. Își imaginează respectivii cârtitori rău-intenționați câte ore și câtă muncă au solicitat construirea celor 7 volume de dialog cu creatorii de literatură? Știu ei de transcrierea de pe banda de magnetofon, de mașina de scris, de corecturi etc.? Nu mai întreb și de altceva, pentru că e clar că nu știu mare lucru despre literatură și cu ce, cum se lucrează în literatură.

Bulgaria

– Din călătoriile mele, spre deosebire de cârtitorii, care au călătorit și ei, m-am întors cu trei volume consistente de yes-euri, adică de jurnale. Ei și alde dânșii, chiar dacă o fi călătorit și mai mult, totdeauna s-au întors cu mâinile în buzunar. Dacă eu sunt scriitorul asistat și ajutat serios de jurnalistul din mine (de student încă, anul 3 universitar, am intrat în activitate redacțională, într-un colectiv celebru cândva, „Tinerimea Moldovei”), pe când pe ei nu are cine îi susține, fiind slabi ca alfabetizare literare, ca potență profesională. Ei stau la taclale ieftine, timp în care subsemnatul își face munca de scriitor, de jurnalist.

– Am publicat circa 60 de volume de traduceri, unele, bineînțeles, reeditate. Își dau seama respectivii câtă muncă necesită o atare angajare, benevolă, din atașament față de marile valori, din solidaritate cu marii scriitori din alte timpuri? Nu cred că pricep ceva la obiect. Pentru ei aceasta ar ține de fantastică. Ba nu ar ține de nimic, pentru că dânșii nu ar izbuti să-și imagineze un scriitor net superior lor ca dotare – cu har, cu energie, cu profesionalism, cu seriozitate. Ei, amatorii dintotdeauna...

– Ar fi trebuit să mai remarce, că trei din titlurile din bibliografie sunt chiar volume biobibliografice, elaborate de bibliotecile chișinăuiene „Transilvania”, „Hasdeu” și Biblioteca Națională.

Franța

– Ar fi trebuit să rețină, că peste zece cărți sunt traduceri din creația mea, apărute în Franța, Rusia, Bulgaria, Ucraina, Azerbaidjan, Tatarstan, Spania... Este munca mea, la care se adaugă munca înnobilatoare a traducătorilor din lume. Știu ei ceva despre astfel de colaborare? Nu au cum, sunt privați de norocul de a trăi crearea literaturii intens, nobil, dimpreună cu colegii de pe alte meridiane.

– Una din cărți e pur și simplu un volum-autograf, scris de mână, solicitat de biblioteca „Hasdeu” și editat de ea.

– În fine, prin insinuările stupide ei ar vrea să crâcnească, precum că literatura subsemnatului nu ține ca valoare. Ce să le spun? Să ajungă și ei să ia două premii ale USR, un premiu al Comitetului Director al USR, Cununa de laur a Turnirului de Poezie organizat de USR. Ca să nu mai vorbesc de distincțiile din Republica Moldova, cele mai importante, și aprecierile venite din alte țări. Iertare că spun asta, însă ăștia, cârtitori răuvoitori, trebuie pocniți cu ceva unde ar fi cazul, pentru ca să se mai potolească, să-și caute de ale lor, puținele, de scrisul lor, poate mai adaugă ceva la el. Dar nu insinuări, invidii, orgolii pornite din refulări, ratări și neputințe de tot soiul. Mai ales, în literatură.

Ce să-i faci? – E neplăcut, dar nu grav, totuși. Sau: nu e grav, ci doar grețos*.

Probabil, ca scriitor, tu ești ceea ce ești grație invidioșilor cu ochii pe tine. Invidia este energie psihică. Și e transmisibilă. Asimilabilă. E motricitate sufletească, de conștiință transformabilă din negativ în pozitiv. Pentru tine, pentru creația ta. În fine, pentru demnitatea ta.
________________
*În timpuri când, la Chișinău, „criticii literari” au prins să umble în doi, ca polițiștii. Unul e critic, celălalt literar.