POETUL CU NUMELE: DARUL LUI DUMNEZEU

 

Ospețele solitudinii

 

1

 

În cer melancolicul apus aproape s-a stins.

Cu universul

Orizontul s-a extins –

Amețitor... Cu pulberea-i scânteie focul de artificii

Planetar. Spiritul se repezi

Spre râvnita

Lume metafizică – necercetată înălțime de nedescris.

 

2

 

Picioroangele logice, chinuitoare, le-am abandonat.

Vâltorile

Rătăcirilor, înțelepciunii

Silogistice trecute-s deja; duhul bucuriei a înțeles

Cum se topiră dificultățile...

O, văilor,

Fermecătoare – întinsul ceresc, pe voi să vă fi îmbrățișat?

 

3

 

Ușor dănțuitor, intru în prietenoasele câmpii

Îmbătat

De tainică tristețe...

O, Solitudine, tandră zeiță, rugându-mă

Chiar la tine eu unicul, singurul

Abia-abia aș acosta

Și tu mă primești milostiv în amurguri...

 

4

 

În heleșteiele Uitării în răcorosul cristal

Mă scald,

Uitând de precedentele.

Aroganța celui matur se stinge în sticla

Lacurilor. Eu renasc

Și mai inevitabil

Evlavios copil primordial al Pământului.

 

5

 

Învăluit de adumbrirea întunericului fumuriu,

Neînstelat,

Zâmbesc, gândindu-mă:

„Eu sunt inexistența însăși... sunt

în prea minunatele câmpuri ale absenței a toate.

O, viață mohorâtă,

Ai fost viețuită

Gratuit!...” Și mă culc pe răzorul cu flori gri-pelin.

 

6

 

Sărut florile – aromitoare buze,

Rusia.

 

(1914)

 

 

Dansul oștenilor

 

Tropot pintenat dănțuitor zângănit

În horire cu tancuri rotește arii de treierat

Tobe, goarne, chițcăit de-arcuș – acuși

 

Năvalnic, gălăgios

Caro-tobă-n dans

 

Arsă-n pojar sferă joasă

 

Verde de veșmânt, pal, azur, roș

În impetuoase, furtunoase pestrițări

Dănțuitori trâmbițași șuieră furioși!

 

Desfășurați, surori-frați,

Ai trâmbițatei băsniri lați

 

Perechi, perechi, perechi

Potrivind spre stânga tropotul,

În dreapta cu pintenii, zdrang-zdrang cu ei

 

Înfurie-se danț-dezmăț

Perechi, perechi

 

Pe sub ambare, pe sub garduri cu uluci vechi.

 

(1914)

 

 

Amintire

                                  

                         Pentru M. M. Siniakova                                     

 

Când Doamna rătăcește

Iar în amintire – scuaruri scârboase

Și un fulgarin ce se clatină amețitor –

Doi micuți chinezi

 

În spații tot mai des, tot mai des

Aruncă un evantai înserat,

O nuielușă după altă nuia subțirică –

Din veche feerie căzând,

 

Din spicul intențiilor se aruncă,

În creier înfigându-se oscioarele mele.

Evantaiul ce albăstrește alunecă

Cu vuietul vânturatelor sfere,

 

Chemarea memoriei ciudat rugătoare,

Chinezi în largi caftane din blăni de iepure

Răsucesc cercuri de tuburi sonore

Și iat-o pe ea, fidela, fluturând

 

Ca pieptul meu fragila Tristețe

Și spre inimă-nclină credincioșia,

Însă inima din nou se frânge,

Risipind tristă tristnitură .

 

(1914)

 

 

Stradală

 

Plictisul pisălog pițigăiat

Și sonorul ecou al străzii.

Pantofara panturceasca grăsană

De urât ca păpușa smolindu-se:

 

„Boierul n-are nevoie de pantofi?”

Însă în șubă cu șu(b)guire se căciulește

Jobenul abur inhalând.

Strada se colțurește cu acoperișurile.

 

Stradă, stradă ne-stradalnică-n plictis:

Turcoaica târguind cu pantofi –

Cucul morții nespus de ascultător

Se risipește, se teșește cu colțurile.

 

Zâmbet la văzul cocoșaților,

Turcoaicei și boierului-sfârlează,

Bate-n roșie dungă clopotele,

Fumuriu cabreze pâcla înaltă!

 

Vânturând cu neștiută cadență

Duhul meu cu moarte se carboniza,

Fumegând cu adevărată credință –

Viața zilnică și strada se vor făptui.

 

(1914)

 

 

Lui Grigori Petnikov

 

1

 

În foșnetul frunzelor precare

Trena de flăcări purpurii a Renatei,

Atinge-te cu osoasa-ți palmă

De fruntea rănitului vlăguit.

 

Ah, vinișoare cu sângele lichid

Obosiră de-a mai pulsa prigonitor;

În ochi: în urma nesănătății

Îngerul va înnora cu o umbră de foc.

 

Atunci, atunci, Grigori, –

Își va lua zborul năzuința febrilă –

Și printre podișurile din Broken*

Va prinde-a dansa Sarraska**.

 

2

 

În ceruri limpezi ce volnic sunt eu

Cu tine, inimă păguboasă, –

Obosit-am, am obosit de nestrâmtorare –

Nu te supăra pe mine.

 

Vezi, vezi bolțile văzului

S-au răsucit în vârtej interior,

Frig e în burnița parșivă,

În mâhnirea cotidiană-i frig.

 

Mă voi plânge cerurilor ce burează –

Fie-ți milă, inimă, vitează împurpurată,

În crângurile puternice ale seninului mă-mpleticesc,

Gânduri clăbucite, prăbușiți-vă, frângeți-vă!

 

Viteaza se căznește cu purpura vlăguitoare,

Zărindu-se în pupile legănând rozele,

Împurpuratelor platoșe deschide-te,

Stropește cu roșie esență vitală

Peste aburitele bulboane ale adumbririi,

Umbririi, umbririi distrugătoare.

 

(1914)

_____ 

*Broken – mai multe denumiri de localități din diverse părți ale lumii. Probabil, Bojidar s-a referit la una europeană, din Saxonia, spre exemplu.

**Sarraska – un personaj întâlnit și în proza lui Valeri Briusov, dar nu numai.

 

Hora  solară

 

Roteşte-te, învârtejit-gonind //* gonaciule

Pământule, tu // cvadrivăzătorul!

Vernalvăratic, gătit-podobit,

Smolit // chinuitor!

Toamnăiernatic

Titirez de-a berbeleacul

Bilă // fierbinte

În beznă

Adie

Poliimnic.

Mai îndrăzneţ

Tu, soritule // sorescule, astru – aur,

Ia-o-n dans tresăltând pe scăpătare,

Las’ să bată dalta vremilor,

Plivit, prăşit fie ogorul planetelor

Cu o steasapă // // mărgea-rotunjită –

Tu soritule, soritule

Soreşte stelele,

Cerul îmblăceşte-l

Cu un toiag abia roz-zărit –

Goneşte, gonaciule // roteşte-te,

Cvadrivăzătorule pământ, –

Împodobit împrimăvărează-te, vărează-te,

Chinuieşte-te // smolitule.

 

(1914)

_____  

*// – semn ce indica o anumită pauză în citirea textului.