Bine și frumos: colegul, poetul, prietenul
din Moscova Evgheni Stepanov primește o veste importantă. Și, pentru a-și
împărtăși bucuria, dă șfară nu că în Rusia, ci în lumea întreagă, publicând pe
Facebook coperta cărții „Viețile mele nomade”, însoțite de câteva fraze. Le
reproduc în originalul rus (vezi traducerea la subsol*):
Știu că Evgheni e un coleg onest (chiar dacă nu menționează că cele două cărți anterioare au fost traduse de subsemnatul), un prieten adevărat și nu pot să nu-i scriu că, hai să nu ne grăbim, știrea e doar parțial adevărată, încolo e absolut deturnată, chiar falsă. Deoarece este uimitor că acest traducător Spătaru nu deține în carte decât câteva texte traduse pe 20 de pagini (7-27), iar conținutul de bază al cărții, 122 de pagini (adică tocmai 5/6 din traduceri), aparțin altcuiva, care a mai și selectat și tradus extrase despre creația autorului, opinii ce aparțin Tatianei Bek, lui Konstantin Kedrov, Serghei Biriukov, Iuri Milorava etc. Îi scriu colegului, întrebându-l: Chiar așa, ăsta, Spătaru nu ți-a spus că mai toată cartea e românizată de altcineva, nu de el? Iată explicația care a dus la... prostrație:
 |
| Cartea reluată integral în... „integrala” traducere a lui Spătaru |
Așadar,
Nicolae Spătaru nu a găsit de cuviință să-i spună autorului că, de fapt, în
mare, ba chiar în... foarte mare, traducerea și îngrijirea cărții (notele, selectarea
opiniilor exegetice, schițarea CV) aparțin totuși altcuiva. Astfel, dânsul
nu suflă un cuvânt că, pur și simplu, a preluat integral cartea lui Evgheni Stepanov, „Istoriograf mie însumi”, apărută în 2010
la Iași, dar trecută pe... planul doi, după cele câteva textulețe traduse de
el, N.S., acesta băgându-se, voios și viteaz, în prim-plan! Măi să fie! Pentru
că chiar și denumirea cărții tot de la autorul trecut pe... plan secund a venit.
Dar, să vezi! – N.S. își plasează numele de 1/6 importanță înaintea celui care
a dat 5/6 din traduceri! Ce să însemne asta azi, în plin secol XXI, când
găinăria, impostura nu prea pot fi tăinuite?
Plus că acest volum a apărut la începutul
anului 2020, și eu, Leo Butnaru, cel altcineva,
l-am văzut, când îl adusese chiar editorul Aurel Ștefănachi la Chișinău. Și am
întrebat: Ce e, bre, cu cacealmaua asta? Ce ai făcut tu, Colea, și ce am
robotit, am recreat eu? Se poate compara?
Rămăsese consternat și editorul, pe care
tu îl implorai să repare gafa, trecând numele lui Butnaru la locul cuvenit, că
doar lui îi aparțin cele 5/6 din traduceri. Parcă ați ajuns la înțelegere că,
da, e posibil de revenit la normalitate, de trecut peste impostura ta, peste
găinărie... Apoi eu nici nu m-am mai gândit la caz, nu am suflat nimănui o
vorbă despre isprava ta, fiind corect în comportament, știindu-te cam
neajutorat în munca scrisului. Unde mai pui că parcă eram amici. Zic, repară el
Spătaru și – Dumnezeu cu dânsul, întâmplarea rămână cunoscută doar de trei
oameni... Nu i-am scris nici prietenului Evgheni Stepanov, căruia însă, iată,
abia peste un an și două luni, N.S. îi dă vestea minunată că el i-a tradus și
editat o carte etc. Păi, cum iese, amigo?
Astfel răspunzi tu la un gest de colegialitate, de onestitate, de a nu-ți
divulga găinăria, impostura? Zău e a mirării... Dumnezeu cu tine și cu uriașul
tău talent de... traducător...
––––––––––––––––––
*În
draga mie Românie a apărut a treia mea carte. E o carte de versuri, Mai înainte
mi-au apărut un volum de cercetări filologice și altul de versuri. Îi mulțumesc
pentru această carte prietenului meu, poetului, prozatorului și traducătorului
Nicolae Spătaru, precum și renumitei edituri.
**Dragă
Leo! Eu sunt cel vinovat. Nu am ținut cartea în mână, cred că ești și tu inclus.
Pur și simplu Nicolae mi-a trimis azi coperta acestei cărți. Și eu am crezut că
traducerea îi aparține integral lui. Îți prezint scuzele mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu