GLORIA ȘI TRAGEDIA UNUI FOST COPIL-MINUNE

 

*     *      *
 
Fierbinte asfaltul înnoptat
Deja călcâiele concresc
                 cu pământul.
Și ce greu e
Drumul
            spre crematoriu.
 
 
*    *     *
 
Blagoslovește-mă, vers al meu,
Blagoslovește-mă cu sabie și rană.
Eu voi cădea,
Dar neamânat
Mă voi ridica.
Blagoslovește-mă,
Vers al meu.
 
1983
 
*      *      *
 
Fii blestemată,
Zi a ucigașului
                        ticălos,
Zămislit la prag
                        de visare.
Când scoicii urechii
Glasul i l-au
                  curmat,
Sufletul l-au crucificat.
Totul a fost pierdut
Și nu s-a mai aflat
              ce-ar fi avut de spus. 
 
*      *      *
 
Singurătate vă prinde, vă merge.
Pe pagini cvasi-scâlciate
Ca adevărul
Cuțitul se-ndreaptă spre cel mincinos,
Astfel tu zburătăcești chipuri speriate.
 
 
Van Gogh
 
Chemați doctorul!
Închideți
Crăpătura din perete
Cu dementul Vinsent.
Genialitatea batjocură să însemne?
Genialitate-i neprețuită.
Desfaceți pânzele,
Născuților
Cu creiere flasce,
Marele poem
Este izvodit
De creierul lui și de creierul meu.
 
 
*      *     *
 
Lui E.S. Evtușenko
 
Sunteți o călăuză,
Iar eu un bătrân orb.
Sunteți un conductor,
Iar eu nu am bilet.
Și întrebarea-mi fără de răspuns
Nu are rost,
Când pulberea prietenilor mei
Călcată e-n picioare și făcută
Una cu pământul.
Sunteți vocea umană.
Iar eu – un vers uitat.
 
1983
 
 
*      *     *
 
Vor trece anii,
Memoria se va ofili.
Să știi – monologul meu
Pe cale de-a amuți
Recviem va deveni.
Timpul va fi înlocuit de semne.
Oamenii vor descoperi
Reversul vieții.
Nenorociri, suferințe
Prin alte legăminte se vor uni.
 
 
Ziua de naștere
 
Din întâmplare am uita
Când mi-ar fi ziua de naștere.
Dar poate că dinadins nu vreau
Acul timpului să-l dau îndărăt
Spre copilărie.
Mă tem că aș putea
Pierde a vieții taină
Pe care cu-atâta dărnicie
Omenii mi-o ofereau,
Uitând de propria ființă...
 
De rupi floarea,
N-o mai faci să crească.
Pârâul de-l ucizi,
Nu ai cum să bei apă.
Eu urc șapte trepte
Ale vieții,
Însă nu înțeleg
Care din ele ar fi
Ziua-mi de naștere
 
1981
 
 
*     *     *
 
Suflet nevăzut,
Unde a-i locui?
Probabil căsuța ta
E destul de bunicică?
Rătăcești prin oraș
De unul singur,
Suflet-nevăzut
Ce nu mi te arăți.
 
1983
 
 
*     *     *
 
Viața mi-i un maculator
Pe care literele toate
Sunt constelații.
Sunt cunoscute din timp
Zilele urâte, toate.
Viața mi-i maculator.
Ratările, eșecurile toate
Rămân pe el imprimate
Ca un țipăt curmat
De-o împușcătură.
 
1983
 
*      *     *
 
Vlăguită
Ca o bătrânică.
Fața acoperită cu palmele.
Îți arunc o monedă.
Cea care privește din cușcă
                               e mama.
 
*      *      *
 
Ca prin cutia cu nisip
A copilăriei
Rătăcesc pe un geam
                                  înțepător.
Foarfecile, dați-mi foarfecile,
Să-mi tai inutilul
Cordon ombilical.
 
 
*      *     *
 
Când vine dimineața,
Miezul nopții devine ghimpos.
Pierzându-și stropii de clipe,
Veșnicia pare a fi îndelungă.
Veșnicia nu are margini,
Ci doar timp pentru ieșire
Pentru plecare.
 
 
Cine sunt eu?
 
Eu cu ochii cui privesc această lume?
Ar fi ai prietenilor, fiarelor, copacilor păsărilor?
Cu ale cui buze culeg stropii de rouă
De pe frunza căzută pe caldarâm?
 
Cu brațele cui îmbrățișez lumea
Atât de neajutorată, de fragilă?
Vocea mea se pierde printre vocile
Pădurilor, ogoarelor, ploilor și nopții.
 
Prin urmare, cine sunt eu?
Unde, în ce m-aș căuta pe mine?
Cum aș răspunde
Cu ale naturii glasuri toate?
 
1982
 
Păpușa
 
Eu sunt ca o păpușă sfărâmată.
Au uitat să-mi pună
Inimă în piept.
Și m-au lăsat abandonată
Într-un ungher întunecat.
Sunt ca o păpușă sfărâmată,
Abia de-aud cum spre dimineață
Visul îmi șoptește:
„Dormi, draga mea, cât mai îndelung.
Anii se vor duce, vor zbura,
Însă când va fi să te trezești,
Oamenii se vor gândi ca altădată
Să te ia în brațe,
Să te mângâie a joacă, legănat,
Încât inima ta va prinde iar să bată...”
Numai că așteptarea e groaznică.
 
1983
 
Caii în câmp
 
Caii în câmp
Prin ierburi înalte.
Caii pe câmp
În faptul dimineții.
Până să se ivească zorii, stropii de rouă 
Grăbesc să adape noianul de ierburi.
Caii pe câmp,
Ropot de copite.
Nechezat potolit,
Foșnet de frâuri.
Precum o sferă
Depărtându-se de pământ
Soarele-și trece prin coamele lor
Degetele calde.
Caii vor pleca din vastele câmpuri,
Dar până noaptea se lasă
Prin ierburi strivite vor rămânea
Ale copitelor urme punctate.
 
1981