ALEKSANDR BLOK - POEME

 

Traducere: Leo BUTNARU

 

*   *   *
 
E groaznic frigul înserării
Și-a vântului tăioasă-alarmă,
Inexistenții pași, puzderii,
În lung de drumuri se destramă.
 
Al zorilor contur de sânge
Ca de durere-o amintire
E semnul cert că dur ne strânge
Prea strâmtul cerc fără ieșire.
 
VII.1902
 
 
Înger de pază
 
Înger de pază, te iubesc în neagra tină
Ce mă prinde-acum, și-o să mai vină.
 
Pentru că mi-ai fost lumina mireasă,
Pentru că îmi știi enigma sperioasă.
 
Pentru că ne leagă taină, noapte adâncă,
Pentru că îmi ești iubită, soră și fiică.
 
Pentru-a mele lanțuri și jurământul tău,
Pentru-al căsniciei blestem sfânt și greu.
 
Pentru că tu iubești ce drag mi-i și iubesc,
Pentru că pe robi și pe săraci îi jelesc.
 
Pentru că nu știm în trai a ne înțelege,
Pentru că vreau să omor, dar nu-mi merge –
 
Să mă răzbun pe lași, pe cei fără Dumnezeu
Ce crud m-au umilit cu-ntreg poporul meu!
 
Cei care au pus oameni vrednici în cătușă
Și mi-au tot zis în loc de foc – cenușă.
 
Cei ce vor pe bani să-mi ia ziua de mâine,
Gândind a mă plăti pentru sluj de câine...
 
Și pentru că sunt slab și gata să afirm
Că robi mi-au fost străbunii duși în țintirim
 
Și că sufletul demult mi l-a ucis otrava
Și că n-o să iau în mâini cuțitul, arma...
 
Oh, cum te iubesc, iar pentru cazna mea,
Pentru amara soartă și credință a ta
 
Ce-a fost în focuri ars și dat cu plumb topit
În veci de veci o să rămână neclintit.
 
Cu tine priveam adesea zarea sinilie,
Cu tine azi privesc în beznă și-n pustie
 
Și e cu două sensuri soarta ce mi-i dată:
Parcă-am fi și liberi, dar și robi odată!
 
Deci, fii dârz. Și spune! Rămâi! Pleacă din drum!
Ce ne-așteaptă mâine – lumină, ceață, scrum?
 
Ne strigă cineva? Sau plânge mut? Și noi
Încotro ne ducem? Oriunde, dar în doi!
 
Ne-așteaptă reînviere? Moarte? Rece sloi?
 
17.VIII.1906
 
 
*    *    *
 
Astăzi nu țin minte ce a fost în ajun,
Diminețile uit serile trecute,
În zile albe uit lumini, ele apun,
Nopțile uit zilele, ca și neștiute.
 
Însă zile și nopți năvălesc peste noi
În ceasul solemn dinainte de moarte.
Și atunci – în strâmtoare, duhoare, noroi
E prea dureros să visezi
              La frumusețea trecută,
                 Ești neputincios:
                 Vrei să te ridici –
                    Dar e noapte.
 
3.II.1909
 
*   *   *
 
Zi de primăvară fără rost se încheia,
La geamul nespălat, fire-ar să fie;
Dincolo de perete se plictisea, cânta
Soața – captivă pasăre în colivie.
 
Negrăbit, eu adunam, cu gest amânat,
Amintiri și lucruri, gânduri de nespus,
Înțelegând dureros, cutremurat:
Viața a fremătat și s-a tot dus.
 
Vor reveni și gânduri, și dispute,
Dar deja va fi anost și trist, oricum;
De ce-am trage storuri la geamuri mute?
În suflet ziua a și ars, e pumn de scrum.
 
III.1909
 
*   *   *
 
Cercul existenței este destul de strâmt:
Cum înspre Roma duc drumurile toate,
Astfel și nouă ni-i cunoscut din timp
C-om repeta robiți întâmplări deșarte.
 
Mi-i dat același zar, cum dat li-i tuturor,
Ce-n beznă parcă-ar fi rostogolit de vânt:
Pe Ea deja în cer o fi s-o mai ador,
Iar infidel să-i fiu aice, pe pământ.
 
VI.1909
 
*   *   *
Acolo a ars un om.
                                                    Fet
 
Ce greu e printre oameni să te plimbi
Prefăcându-te că încă n-ai murit.
Și despre patimi tragice să schimbi
Idei cu cei care încă nu au trăit.
 
Apoi, privind în propriu-ți coșmar,
Să vezi ordine-n pasiuni nebune,
Ca după cum răsare arta în lume
Alții să afle de fatalul pojar.
 
10.V.1910
 
 
*   *   *
 
Noapte, stradă, fanar, farmacie.
Lumină tulbure fără de sens.
Sfert de veac de mai trăiești, se știe, –
Totul va fi pe vechi. Nu ai de-ales.
 
De mori, va urma un alt început,
Repetând orișice în veșnicie:
Noapte, reci unde pe canal zbătut,
Stradă, vânt, fanar, farmacie.
 
10.X.1912