DIN POEZIA FRANCEZĂ

 

Din poezia lumii

                          Eugène GUILLEVIC
                                             (1907 – 1997)
 
Unul din cei mai importanți poeți francezi. Debutează în 1939 cu versuri dedicate memoriei combatanților republicani spanioli. A făcut parte din Rezistența Franceză antihitleristă. Laureat al unor premii importante – „Marele vultur de aur” (1973), al Academiei Franceze (1976), Goncourt (1988).
Din cărțile sale reținem: „Recviem” (1938), „Din pământ și apă” (1942), „Executoriu” (1947), „Gustul păcii” (1951), „Carnac” (1961), „Sfera” (1963), „Altele” (1980), „Timbre” (1986), „Acum” / poeme 1986-1992 (1993); „Présent” / poeme 1987-1997 (2004).
 
                                                                                               În traducerea lui Leo BUTNARU
 
 
 

Cercul
 
Tu îmi ești frate
Ne putem înțelege.
 
Fă-mă asemănător ție,
Închide-mă.
 
Să ne încălzim,
Să conviețuim
Și să cugetăm.
 
 
Unghiul ascuțit
 
Neputând fi cerc,
Poți deveni unghi
 
Și, dacă nu e să trăiești în pace,
Ataci anturajul,
 
În fine, odihnindu-te
Și visând să închizi
Cealaltă parte
Deschisă spre străinătate.
 
 
Paralele
 
Înaintăm, spațiul e vast,
Alături,
Dorim să vorbim,
Însă ceea ce povestim
Cealaltă deja cunoaște,
Deoarece încă de la origine
Sensul e șters, uitat,
Ceea ce e curată aventură.
Ne întâlnim în vis,
Ne iubim, ne complinim.
Nu mai plecăm departe,
Decât în cealaltă parte, în sine.
 
 
Perpendiculara
 
E ușor să spui a cădea la țanc.
Însă și peste mine
Altcineva cade la țanc.
 
 
(Poetul)
 
Muncitor
Ca toți ceilalți.
 
Trăind același timp
Al mașinilor, zgomotului,
Războiului, ziarelor.
 
Aceleași probleme
Cu hrana, locuința,
Impozitele.
 
Cetățean
Ca toți ceilalți.
 
Preocupat
Ca și ei
 
De problemele prezentului,
Viitorului.
 
Visând
La o societate în care
 
Toți vor avea timp
Să scrie.
 
 
Pietricica
 
Mai vino 
Să te consacri pietricea
 
Pe masă, în lumină
Ce ți se potrivește.
 
Să privim
Ca și cum ar fi
Pentru a nu se sfârși niciodată
 
Noi am pus în văzduh
Lentoarea ce dăinuie.
 
 
*     *     *
 
Furnici, furnici,
Nu sunt furnici
Acești oameni care merg, tăinuit,
Care pasc, înghesuindu-se.
Sau poate că furnicile
Nu sunt ceea ce se spune că-ar fi.
Pentru că în oamenii de aici
Care pretind că ar fi furnici
Nu e decât un vis blestemat.
 
 
(Pisica)
 
1.
Pisica nu cunoaște nimic
Din câte se află
În dicționar.
 
Știe doar câteva lucruri
Din câte îi lipsesc.
 
2.
Pisica privește
Orbită de propria privire.
 
3.
Salvându-se de la un naufragiu cosmic
Pisica
Își face toaleta.
 
4.
Așa e
Pentru că ea este o
Pisică
Destul de pisică.
 
 
Macul
 
Macule,
Când mă gândesc
Că îți vorbesc
Și că tu mă ignori,
Că îți invidiez mândria, siguranța,
Lipsa de ezitare,
Încrederea ta în biruință,
Continuând să luminezi,
Mi-e greu să simt
Că nu comunicăm
Cu ceea ce ne place sau admirăm
Și mă simt însingurat,
Străin mie însumi.
Tu nu vei ști asta,
Dar continuă
Să mă uimești.
 
 
*     *      *
 
Spuma
uimită sperioasă
ca o căprioară.
 
 
*     *      *
 
La suprafață
mai rămâne totuși ceva.
 
 
*     *     *
 
Mărăcinișul
nu ar fi cea mai mare dintre rele.
 
 
*      *     *
 
Apa heleșteului
Niciodată surprinsă
În flagrant delict.
 
 
*      *     *
 
Prezentați dovezi,
spuse heleșteul.
 
 
*      *     *
 
De găsești calea
te vom însoți.
 
 
*      *     *
 
Te privește îndelung
și încearcă să-și amintească.
 
 
*      *     *
 
Ceva însă
îl revendică.
 
 
*      *     *
 
Jocul soarelui
pe tulpina stejarului.
Vreme de fericire.
 
 
*      *     *
 
Să dormi, să dormi
Spun acoperișurile.
 
 
*      *     *
 
Porumbei de poștă
care au revenit
ne împărtășesc
mișcarea lor
atât de reușită.
 
 
*     *     *
 
Trece însingurat
Pe aleile
Abandonate de copilăria sa.