28.III.2003. Rezistența prin
cultură? În genere, existența prin rezistență. În țări neașezate, bulversate de
incertitudine, cvasicolonialism, ignoranța unei mari părți a populației, plus
la toate sărăcia – viața nu poate avea o normalitate, un firesc al ei; adică,
nu e atât existență cât rezistență la tot mai agresivul suflu degradant pe
toate planurile socio-umane. Un om al artei, al spiritului creator, al
inteligenței înnobilatoare este și el supus nu doar situațiilor privative de
ordin material, ci și de tot atâtea constrângeri de ordin psihologic, de
imposibilitatea unei libere exprimări – pe-aici, aproape că nu există mijloace
de informare cu adevărat independente, pretutindeni ți se impune „ceva”,
„nuanțe”, doleanțe, sugestii etc. Apoi, în totalitatea ei, presa nu e o tribună
deschisă a protestului eficient. Guvernanții nu o mai iau în seamă. Astfel că
destule potențiale talente de orice ordin se pierd în mrejele unor relații
necruțătoare cu societatea, cu lumea agresivă.
Deci, un artist serios, ar trebui să înțeleagă că nu are rost să spere
de-a-i fi observare, remarcate talentul, operele, meritele în acest joc de
marionete politice și ignoranță generalizată. Axiologia, valoarea, noblețea
intelectuală nu interesează în forfota indivizilor potentați care mizează doar
pe clientelă și servitute, colaboraționism josnic. Să aibă ei timp și ochi bun
pentru personalitățile incontestabile, dar libere, neoportuniste,
neslugarnice?... Să fim serioși...
De aici și acutizarea singurătăți tot mai multor oameni; singurătatea
ca dramatism. Poate că unora singurătatea le „pune” sufletul în ordine, dar nu
e exclus să le înverșuneze haotismul simțurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu