DACĂ AȚI ȘTI...

 

POEME ȘI CĂRȚI PRIN ANI / VIII

POEME PRIN ANI / ANTOLOGIE 30 (I) - VIA FACEBOOK, iunie 2022

POEZIA PRIN ANI

 DIN PRIMELE CĂRȚI DE POEME ALE SUBSEMNATULUI

O UȘĂ, O FEREASTRĂ (poeme)

 

                   Leo Butnaru
 

La orizont?
 
Să ajungi la orizontul
cel mai de departe – în fond

ce ți se va întâmpla?
 
De acolo vei vedea
și mai mult infinit
 
adică
și mai multă
imposibilitate.
 
Facerea, 1/27; 1/31
 
...Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său;
după chipul lui Dumnezeu l-a făcut;
a făcut bărbat şi femeie.
 
...Și a văzut Dumnezeu că e bine
și a zis să facă
și să programeze la soroc potrivit
pentru bărbat și femeie
moarte...
 
...Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut
și iată erau bune foarte...

ZARURI ÎN CEAȚĂ /Poeme din „Viața Românească”

 

 

Zaruri în ceață

 

Când

în plină dimineață

cohortele ajunseseră la Rubicon

apa râului

și împrejurimile

erau învăluite în ceață

încât

de întindeai mâinile

nu ți-ai fi văzut unghiile,

 

însă Cezar aruncă totuși zarurile

după care ordonă:

 

– Căutați-le!

 

 

Remiză
 
Asta e cu fostul campion la șah
care a clacat, nu mai e – are insomnii.
Se frământă în sinea sa, geme, cu gânduri frânte de suferință
rugându-se zeilor pe care îi cunoaște
de la Hristos via Buddha spre Allah
pentru ca după nenumărate nopți de chin
renunțând parcă la mondiala miză
să accepte inevitabila sorții remiză
în fine ajungând să ațipească oarecât împăcat
sau doar resemnat
în fără de ieșire
etern pat de șah
pe tabla cu un singur pătrat – negru

al unui oarecare Malevici.

 

Statistici oarecât optimiste

 

Statistica pe care o dau computerele (se crede

deocamdată cea mai credibilă

până vor interveni îngerii cu comentariil

absolut de necontrazis)

deci statistica digitală e una destul de încurajatoare

din care se poate trage concluzia că

lumea și, poate, chiar întreg globul pământesc

mai au ceva viitor

odată ce la o mie de exclamații

sau șoapte

„Eu te iubesc!”

revin doar 2,5 din contra-

afirmațiile „Eu nu te iubesc”

(e drept

fără a fi luate în calcul și frecvența ucigătorului

„Eu te urăsc!”...).

ELENA ȘI AFRODITA ÎN BĂTĂLIE / POEME

 

Evrei 10:26,27. Altfel
 
Doamne Dumnezeule
încă nu cântase cocoșul
și eu deja
de trei ori
de trei ori
de trei ori
mă lepădasem de mine
 
pentru a nu mă lepădă niciodată de Tine!

 
Furtul
 
Din câte pot presupune
unicul furt în viață
(și din viață probabil)
mi s-a întâmplat
chiar la naștere:
                        pare-se
am furat startul...
 
 
Trasul cu arcul
 
Distracții cu trasul la țintă – aruncatul cuțitelor
în jurul-conturul siluetei frumoasei (nu
cea fără de corp ci chiar ușor corpo-
lentă) lipite cu spatele la perete
 
trasul cu arcul în mărul pus pe capul altei frumoase
(firește nu al Evei pe atunci existând doar mărul
nu și arcul) pe care săgeata să-l spulbere bucăți prin cosmos
 
și una ce duce cu gândul lui Dostoievski
cu frumusețea ce va salva lumea – trasul cu arcul astfel
încât săgeata să treacă exact pe sub gâtul arcuit
al lebedei.
 
Distractiv, nu?
Cumplit?
 
Vânătoarea
 
Pe durata destinului
nu o singură dată mi s-a întâmplat
să-mi privesc derutat mâinile goale
de parcă
iar m-aș fi întors de la ecleziastica
vânătoare de vânt...

POEME DIN REVISTA „NOI”

 

Leo BUTNARU

 

Zaruri în ceață

 

Când

în plină dimineață

cohortele ajunseseră la Rubicon    

apa râului

și împrejurimile

erau învăluite în ceață

încât

de întindeai mâinile

nu ți-ai fi văzut unghiile,

 

însă Cezar aruncă totuși zarurile

după care ordonă:

 

– Căutați-le!

 

Ești chiar ceea ce...

 

Dacă stai să te gândești... (Alții cred că

se gândește mai bine în mers; dar nu contează)

nu se vede tot ceea ce se vede

oarece se tăinuiește, se cifrează

 

și sensurile deduse din cele văzute sunt altele

sau oarecum deosebite

posibil chiar nițel oculte

decât ale acelorași lucruri sau doar imagini

însă tăinuite, cifrate, nevăzute.

 

Bineînțeles, în toate, cosmosul înseamnă

stratificare de materie propriu-zisă

inclusiv de materie cenușie

văzută și intuită cum e aievea

sau doar cum pare să fie

 

și dacă stai să te gândești

sau faci același lucru mergând spre un scop

sau la întâmplare

tu însuți ești exact ceea ce ești

plus ceea ce doar

inexact

ți se pare

 

în sinteză supremă, care, din câte se știe

sau doar se presupune că așa ar trebui să fie

ți se întâmplă în poezie

ceva ce ține de realitatea învăluită

într-o densă ceață de fantezie. 

 

Ceața Londrei

 

Ceața Londrei e tristă

de parcă ar fi încercat

să-l citească pe Schopenhauer.

Sau pe Cioran.

Tristă din motivul că

nu cunoaște nici germana

nici româna.

                     Și

așa

în incurabila-i tristețe

face ce știe mai bine

contopind omul cu peisajul.

 

HRISOAVE IMAGINARE / Poeme

 

Leo Butnaru
 
 
                                                                       Hrisoave imaginare
 

Zăpada se mai topise, apoi spre seară iar a înghețat.
Poleiul i-a alungit lupoaicei mamelele de bronz în
ascuțiți țurțuri de cristal. Chișinău, Iași, București, Cluj etcetera

spre nord, sud, est(e), spre apus
pe unde se află atare monumente patrupede
la multiplele lor țâțe sug zeci de Romul și Remus.
                           
Dar asta e, ne-am obișnuit
și astfel de perpetuare exagerată a legendei nu supără, chiar
dacă noi avem lupul nostru, ce-a urlat, deznădăjduit,
la romane legiuni care-i alipeau imperiului gâfâitor a pre-pieire
vechi poveri din noi regiuni.
                                             ...Dar pentru a nu cădea
în delicate delicte sau dispute dintre lupoaică și lup
mai ales că e lapoviță, e lunecuș și în istorie
zic să ne gândim că mâine dimineață poleiul iar se va topi
și din mamelele mamei de lupus in fabula italic va picura
lapte străveziu ca destinul Daciei în imaginarele hrisoave
destin care chiar de-a existat în luptă și prin lupta cruntă
de a nu muri, a nu muri, a nu muri, – ci de a fi!
cam pe durata a o mie de ani și mai bine
                                                                 de rău
nu se poate vedea
nu se poate descifra
nu se poate citi...
 
 
După destrămarea imperiului
 
S-a destrămat imperiul.
Și siberian-european.
Și bolșevic
Și imens
Și de nimic.
 
Deja în fostele colonii e mai multă
sau mai puțină libertate.
                                       După ce ies din frizerii
bărbații miros a pariziene mărci de apă de colonie.
                                                                     În piețe
se crede că poți găsi de toate.
Magazinele sunt doldora de fructe exotice – o
incredibilă abundență a citricelor...
 
                                   ...A! mă întrebați
dar cum e cu poezia după destrămarea
pe-alocuri sângeroasă
a imperiului răutăților?
 
Cum să vă spun?...
Să zicem suportabilă... Chiar dacă e
poezia cicatricelor...
 
 

FĂRĂ PRIZONIERI

 
Leo Butnaru
 
Cetățenie sovietică
 
Deja decenii la rând
lumea are senzația că
ar călca peste un imens balon spart
peste un dirijabil prost dirijat
dezumflat:
URSS.
 
Însă chiar și astăzi unii inși ar dori
să fie oameni sovietici
cetățeni ai unui imperiu care nu mai e
sau cum s-ar mai spune
în plan istoric:
l'URSS est morte, vive l'URSS!
 
Astfel că ambasadele Rusiei
au început să acorde cetățenie sovietică
post-mortem.
 
Добро пожаловать!*
____________________________
*Добро пожаловать! – Bine ați venit! (rus.).

Zidul, cortina
 
Pe timpul zidului Berlinului
pe timpul cortinei de fier
era imposibil să fugi nu numai de stat
de state
ci și de tine însuți
de parcă
în șahul cu timpul
cu destinul
cu statul
cu statele
tu jucai mereu cu negrele
pe tabla cu un singur pătrat –
negru.
 
De aia te afli unde te afli: în
Europa.
 
Interdependență la  Roma
 
Amurg răcoros la Roma.
Reveneală emanată de pinii coconari. Dar, se pare
e în toate și o înfrigurare din gorganele etrusce
ele însele ținute de istoria romană la răcoare.
 
Zeii se zgribulesc lângă turiști, să se încălzească.
Supranaturalii tremură, dar deloc triști,
în forfota de carnaval a pacificelor legiuni străine
ce aruncă centimele râvnitei reîntoarceri în
fântâni arteziene, mai abitir în protagonista
Fontana di Trevi, în susurul ei glacial.
 
Sânii impetuoși ai scandinavelor (iarna – schioare),
iar mai dinspre sud ai olandezelor, nemțoaicelor
emană și ei ceva căldură-n cetatea eternă,
ca la un final de potolire-a chindiilor
tupilate sub înverșunata dorință de dăinuire a Colosseumului
cu cât a mai rămas din el, din milenaru-i stei.
 
În această interdependență
am și eu locul meu, gândul meu,
mergând să văd umbra prelungă a Columnei
și a căciulilor dacilor mei, sub care
e ceva mai cald, pe alocuri, în Roma și în
sângerosul destin al Europei.
 
 

DIN ANTOLOGIA EUROPOEZIE 2021 / ANTOLOGATOR - VALERIU STANCU

 

Leo BUTNARU

 

Poet, prozator, eseist, traducător, istoric literar, exeget al avangardismului.
Născut la 5 ianuarie 1949 în comuna Negureni, fostul raion Răspopeni (act. Telenești), din Republica Moldova. Licențiat în jurnalism și filologie al Universității din Moldova (1972). A activat în presa periodică, de la redactor la redactor-șef: „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și arta”, „Moldova”. A debutat cu placheta de versuri Aripă în lumină (1976). În ianuarie 1977 devine membru al Uniunii Scriitorilor din URSS; în septembrie același an, este eliberat din redacția ziarului „Tinerimea Moldovei” pentru promovarea spre publicare a unui eseu despre M. Kogălniceanu și Gr. Alexandrescu, ce contravenea liniei ideologice oficiale. În perioada 1990-1993 – vice-președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Din 1993 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Mai mulți ani la rând – președinte al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, membru în Consiliul USR.
A publicat volume de poezie, proză, eseuri, interviuri și traduceri apărute la edituri din Chișinău, Iași, București, Alba Iulia, Cluj, Timișoara, Nădlac, Constanța, Madrid.
Versurile și prozele sale au fost publicate în limbile albaneză, armeană, aromână, azeră, engleză, belorusă, bulgară, franceză, georgiană, germană, italiană, letonă, lituaniană, macedoneană, polonă, rusă, sârbă, slovacă, spaniolă, suedeză, tătară, turcă, ucraineană, ungară, uzbecă, vietnameză.
Cărți de autor i-au apărut în Franța, Rusia, Germania, Polonia, Azerbaidjan, Bulgaria, Serbia, Tatarstan, Ucraina.
Leo Butnaru este preocupat de avangardismul european, în special cel român, rus, francez, spaniol și ucrainean; a tradus cărți de Velimir Hlebnikov, Aleksei Krucionîh, Vladimir Maiakovski, Marina Țvetaeva, Osip Mandelștam, Anna Ahmatova, Boris Pasternak, Daniil Harms, Igor Bahterev, Leonid Dobîcin, Boris Poplavski, Nina Habias ș. a. A elaborat antologia de poezie universală, precum și antologiile „Avangarda rusă” (2 volume), „Avangarda rusă. Dramaturgia”, „Manifestele avangardei ruse”; „Panorama poeziei avangardei ruse” (2015), „Panorama poeziei avangardei ucrainene” (2017), „Internaționalizarea stepelor” (poeți semiți în poezia avangardei ruse).
Distincții și premii: Mai multe Premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova; Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1998; 2015); Premiul Național al Republicii Moldova (2002); Premiul Comitetului Director și al Consiliului Uniunii Scriitorilor din România (2008); Premiul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România Scriitorul anului 2009; Premiul „Constantin Stere” al Ministerului Culturii al Moldovei (2013); Marele Premiu și Cununa de Lauri la Turnirul de Poezie de la Neptun-Mangalia, organizat de Uniunea Scriitorilor din România (2016). Distincții de Stat ale Republicii Moldova și României. 
 
 
 
Așa ceva
 
Copil
în nopțile de vară se întâmpla
să mă gătesc de somn pe prispa casei.
Iar uneori nopțile erau atât de senine
erau atât de clare
încât aievea
sau, poate, doar în imaginația mea
de creștin prichindel mers la biserică
se părea că sus, sus
departe, stră-
departe se zărește cum licărește abia-abia
fulgurația ușor agitată a
nimbului vreunui înger.
Așa ceva.
 
Sau poate că acel licărit vag
ce vălurea ușor
abia-abia
hăt în culme de nadir
ar fi fost pur și simplu un fir
desprins întâmplător
din poala
Sfântului Patrafir
al Lui Dumnezeu.
Așa ceva.
 
 
 
Dragostea celor trei și mai multe portocale
 
Da, poate fi
dragostea celor trei
sau mult mai multe portocale
specimene solare
aproape supranaturale,
însă e de spus din capul locului –
oricâte ar fi la un loc
în al pârgului soroc
în amorul lor colectiv cele trei
sau mai multe portocale
nu pot fi considerate amorale
pentru că oricum am da-o
de vrem sau nu vrem
până sunt culese
apoi vândute fruct cu fruct
sau toate en gros, la hurtă – fiece grădină
de portocali pe rod
e predestinată a fi
un imens harem
și fiece portocală – o cadână.
 
 
Invocații dinspre Templul Shaolin, 2003
 
Lucioase tije cu jindul frunzelor salută zmeul-aeroplan
Clătinat peste templu, indolent scuturând adagii și poeme.
Printre baghetele bambusului Buddha unui nor dolofan
Iscodește hieroglife, sugerate confucianiștilor de teme.
 
În templu filosofia e fruct-dumicat între fălci, apoi răspândită
De foșnete murmurate ce se-nalță la cer sau coboară în tină,
Oglindită în negru adânc ca tușul din călimară, ad hoc oferită
De un heleșteu întreg hașurat de bambus prelungit în lumină.
 
 
Spagat
 
Piciorul de vers
mai mic
mai mare
însuși versul întreg ca lungime și dreaptă de spagat
pe care l-ar face muza inspiratoare
sau poate simpla trecătoare spre alt poem
sau spre alt poet
alt autor
de care i-ar fi ceva mai dor.
 
Iar alteori ți-o imaginezi pe gimnasta Safo în – o!
poziție spagat
pe covor
sau bârnă
în cazuri extreme pe asfalt
asta însemnând ca și cum convertirea plastică
în prezenta noastră realitate
a versurilor ei
grecești și antice
tentante cu liubovul ca eros și eres
fără rest și interes
ceea ce le și face mai multora pe înțeles
dându-le ghes.
 
Dar s-ar putea întâmpla ca picioarele de vers să le fi dat
vreun suprarealist boem
oarecât grizat
căruia în ceață Turnul Eiffel i se arată
leit Uriașa lui Baudelaire
ce face pe malul Senei spagat
sau
parcă la polul opus
minuscule piciorușe de vers
în vreun poem laconic
să zicem haiku
sau monostih
euro-japonez
ce nu pot avea piciorul de vers deloc mai mare decât
pășuțul pe care-l face Degețica
al cărui spagat nu ar fi nicicum mai întins decât cel
pe care-l întinde furnica
între două fire de rogoz aproape lipite între ele.
Sau cine mai știe ce gâzuliță-ființă
de infinite ori mai mică chiar decât o furnică;
gâzuliță-ființă puțin spus infimă încât
nu se poate împotrivi
nu poate fi contra la nimic.
 
În fine
din câte se înțelege
posibilitățile piciorului de vers sunt mai că
infinite
străvezii-subțirele
când în iluzie
când în toate cele. 
 

DRAGOSTEA CELOR TREI ȘI MAI MULTE PORTOCALE / Poeme

 

Leo BUTNARU

 

Iluzii lirice

Parcă otomanii din zile curente
aruncă dards-uri peste
prelunga Dardanele
oblic – spre Maroc
cum ar veni – în stânga
sau în curmeziș
diagonal, pe dreapta
spre nevecine țărmuri spaniole...
 
...Însă după ce se mai ridică ceața
se vede clar că-au fost doar lirice iluzii
și nu e cazul să dârdâim de frică –
nici pomină de vreun casus belli
căci dards-urile-n zbor peste Dardanele
nu sunt decât stoluri călătoare
de, admitem, lăstuni, sticleți
sau rândunele.
 
 
Așa ceva
 
Copil
în nopțile de vară se întâmpla
să mă gătesc de somn pe prispa casei.
Iar uneori nopțile erau atât de senine
erau atât de clare
încât aievea
sau, poate, doar în imaginația mea
de creștin prichindel mers la biserică
se părea că sus, sus
departe, stră-
departe se zărește cum licărește abia-abia
fulgurația ușor agitată a
nimbului vreunui înger.
Așa ceva.
 
Sau poate că acel licărit vag
ce vălurea ușor
abia-abia
hăt în culme de nadir
ar fi fost pur și simplu un fir
desprins întâmplător
din poala
Sfântului Patrafir
al Lui Dumnezeu.
Așa ceva.