vineri, 21 ianuarie 2022

FĂRĂ PRIZONIERI

 
Leo Butnaru
 
Cetățenie sovietică
 
Deja decenii la rând
lumea are senzația că
ar călca peste un imens balon spart
peste un dirijabil prost dirijat
dezumflat:
URSS.
 
Însă chiar și astăzi unii inși ar dori
să fie oameni sovietici
cetățeni ai unui imperiu care nu mai e
sau cum s-ar mai spune
în plan istoric:
l'URSS est morte, vive l'URSS!
 
Astfel că ambasadele Rusiei
au început să acorde cetățenie sovietică
post-mortem.
 
Добро пожаловать!*
____________________________
*Добро пожаловать! – Bine ați venit! (rus.).


Zidul, cortina
 
Pe timpul zidului Berlinului
pe timpul cortinei de fier
era imposibil să fugi nu numai de stat
de state
ci și de tine însuți
de parcă
în șahul cu timpul
cu destinul
cu statul
cu statele
tu jucai mereu cu negrele
pe tabla cu un singur pătrat –
negru.
 
De aia te afli unde te afli: în
Europa.
 
Interdependență la  Roma
 
Amurg răcoros la Roma.
Reveneală emanată de pinii coconari. Dar, se pare
e în toate și o înfrigurare din gorganele etrusce
ele însele ținute de istoria romană la răcoare.
 
Zeii se zgribulesc lângă turiști, să se încălzească.
Supranaturalii tremură, dar deloc triști,
în forfota de carnaval a pacificelor legiuni străine
ce aruncă centimele râvnitei reîntoarceri în
fântâni arteziene, mai abitir în protagonista
Fontana di Trevi, în susurul ei glacial.
 
Sânii impetuoși ai scandinavelor (iarna – schioare),
iar mai dinspre sud ai olandezelor, nemțoaicelor
emană și ei ceva căldură-n cetatea eternă,
ca la un final de potolire-a chindiilor
tupilate sub înverșunata dorință de dăinuire a Colosseumului
cu cât a mai rămas din el, din milenaru-i stei.
 
În această interdependență
am și eu locul meu, gândul meu,
mergând să văd umbra prelungă a Columnei
și a căciulilor dacilor mei, sub care
e ceva mai cald, pe alocuri, în Roma și în
sângerosul destin al Europei.
 
 
Opere alese
 
Domnule Brecht
sigur că opera de trei parale
e mai zornăitoare
decât opera de doi bani (atenție
popor român!)
și absolut insignifiantă pe lângă
opera celor treizeci de arginți
romano-iudei
ce băgase discordie între
Dumnezeu
apostoli
și derbedei.
 
...Dar
s-ar mai putea constata
și așa:
            Fiecare
cu opera sa...
 
 
Fără prizonieri
 
Încă de la Adam și Eva
cu toții
nu reușim să ne predăm vii
morții... – cu un pas până să ajungem la ea
cu steag alb fluturat
a predat
cădem sau pe pragul casei
spitalului
sau cu mâna pe lemnul porții.
 
Astfel că oamenii simpli
sau marii eroi
mor chiar înainte de a se preda
între simpli nu și da
fără să știe ce ar fi făcut moartea cu ei
cei
vii pe terminate
sau
încă vii mai că pentru trei.
 
Despre atare imposibilitate
unul mai mult mort decât viu ar fi zis
(cu titlu de concluzie credea el):
Să mori de râs.
 
Însă adevărul parcă ar fi totuși altul
și nu de ieri-alaltăieri
ci încă de la Adam și Eva – pur și simplu
moartea nu ia prizonieri.
 
 
În ploaie
 
Când dau cu ochii de numele lui Nabokov
nu pot să nu-mi amintesc cum
în ploaie
peste umbrela a doi îndrăgostiți îmbrățișați
treapădă mărunt-mărunt
fericirea.
 
Poate că și tinerețea mea
tinerețea ta...
 
 
Homer în clipe de fericire
 
Când le este bine
a dulce clipă de fericire
până și orbii își mijesc
sau își închid ochii
a plăcere.
 
Precum Homer
(să ne imaginăm
să zicem) când recita
cântat
din Iliada și Odiseea
trăind înfiorat senzația că
ar interpreta muzică zeiască
solo
la sine însuși
Homer.
 
 
Epocă
 
De pe la începutul primăverii
trec pe bulevardul central
cu gândul să-mi scot pălăria
în fața vreunei femei
cu blugii nerupți.
 
Deocamdată nu a fost să se întâmple
întâlnirea...
 
Astăzi
destul de multe femei
cred că rupturile le întineresc...
 
Însă ruptura întinerește doar
tinerele domnișoare care
devin femei...
 
 
Ah, tinerețe!
 
Vineri seara. Poți spune
weekendul începe.
 
Ah, tinerețe,
începând cu seara de vineri
ai atâta timp
și loc
pentru eroism!
 
Începând cu seara de vineri, în care
să zicem
să-ți iubești eroic aproapele
după care să-i spui:
                              Gata,
atâta a fost.
Pa, pa, adio!
 
Weekendul ni s-a încheiat,
aproapele meu îndepărtat...
Facem o pauză în
manifestările de eroism...
 
 
Lui Paul Valéry
 
                                                Profusion du soir,
                                               poème abandonné…
                                                   Paul Valéry*
 
Poeme abandonate. Frumuseți, emoții, idei concepute pe care
de la un moment încolo
de la o îndoială sau neputință mai departe
le lași
(la Paris sau la Iași
sau la Alba Cetate)...
 
Poate că și ele ar trebui plasate-n vreun lăcaș
ca un fel de orfelinat pentru copii... neduși la împlinire
de părinți neputincioși
sau de părinți lași. Copii rămași
drept nedrepte bruioane a începuturilor umane
ajunse în borcanele cu spirt din Kunstkamera
muzeu zis de antropologie, unde
fiece embrion nedus la împlinire e precum
o involuntară urgie
o nedumerire revoltată – de ce? cum se poate?
ajunsă în panopticumul de fapte foste aproape vii
însă doar quasi-întâmplate. Și mai toate
trecute sub tăcere, neamintite
în cimitire secrete, prin care
semi-pruncii au fost lăsați în voia neantului
până să fi ajuns a se întrupa cât de cât
în suporturi de schelete.
                                       Domnule Valéry,
și prezentul text ca un test pe cale de-a fi abandonat
în cine știe ce abatere în pustie
sau, poate, dus la împlinire, pe care
cu toată considerația aș vrea să vi-l dedic
în semn de omagiu
pentru tot ce-ar fi putut să ajungă împlinit
altfel spus
viu
în poezie.
 
16.V.2021
–––––––––––––––––––
*Bogăție de seară, poem abandonat (fr.).
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu