ARGUMENT PENTRU PROZA
SCURTĂ
de Kocsis Francisko
Încă de la apariţia seriei noi, revista Vatra a promovat cu con-secvenţă proza
scurtă prin rubricile cvasi-permanente, Vatra
vă propune un prozator (se înţelege de la sine că acest spaţiu se rezerva
unui autor tânăr), Starea prozei scurte
şi Tineri prozatori (10/1976),
redactorii de atunci propunându-şi o puternică ofensivă a genului scurt,
considerat şi atunci a se afla într-un declin evident. La o rapidă privire
asupra fenomenului, argumentele folosite de redactorii revistei ori de cei ce
au participat la dezbaterile iniţiate de redacţie s-ar putea relua şi astăzi
fără prea multe schimbări, poate ar trebui eliminate doar pasajele ce se
refereau la un anumit realism care de ceva vreme cade în sarcina istoricilor.
Dan Culcer, Mihai Sin şi Ioan Radin, fiecare dintre ei şi autor de proză
scurtă, deschideau paginile revistei unor tineri debutanţi ori la primele
apariţii în presa literară. Această generozitate n-a fost însă un gest
conjunctural, ci o acţiune de perspectivă, de bătaie lungă, cu program
nedeclarat, neformulat într-un manifest explicit, ci în pasaje răspândite în
cronici ori dezbateri pe tema actualităţii literare, cele mai multe dintre ele
găsindu-şi o exprimare pertinentă şi concisă în scrierile lui Dan Culcer (de
exemplu în cronica la Corn de vânătoare
de Al. Ivasiuc în Vatra nr. 8/1972, Mulţi chemaţi, puţini aleşi – pe marginea unei panorame a nuvelei şi
povestirii româneşti contemporane I (nr.1/1975), II (nr. 2/1975). O
asemenea ademenire spre proza scurtă într-o perioadă când spaţiul publicistic
era extrem de limitat în comparaţie cu prezentul a reprezentat o tentaţie
pentru mulţi scriitori. O consecinţă deloc de neglijat pentru ei era pavarea
drumului spre porţile editurilor, prin ale căror servicii de cenzură se puteau
trece ceva mai uşor texte deja publicate. Sigur, ca întotdeauna, nici autorii
pe care a mizat Vatra n-au reuşit să
răzbată toţi, să devină prezenţe autoritare în spaţiul beletristic.
Pentru cele spuse mai sus, am căutat referinţe în
chiar paginile revistei. Numărul 6/1975 a găzduit colocviul Nevoia de proză scurtă la declanşarea căruia redacţia a concentrat
într-un argument demersul pe care l-a iniţiat: „Preocuparea pentru proză, în
general, şi mai ales pentru proza scurtă, a fost una din «constantele» revistei
noastre încă de la apariţie. Dacă se acceptă ideea că VATRA are astăzi un
profil propriu, această preocupare pentru proză a contribuit, fără îndoială, la
definirea lui. Demonstrând că proza scurtă există, că declinul ei e doar
aparent şi conjunctural, că interesul faţă de ea poate să fie resuscitat, am
publicat şi vom continua să publicăm texte de proză scurtă aparţinând unor
autori foarte diferiţi, cum credem că sunt şi cei ce semnează în numărul de
faţă. Cu numai un deceniu în urmă, proza scurtă era încă «stăpână» în reviste
şi edituri, cel puţin cantitativ. Procesul de regresiune se datorează, oare,
doar unei «mode» a romanului (mulţi povestitori travestiţi în romancieri!)?
Dacă admitem că există deosebiri structurale (de vocaţie, psihologie,
temperament) între romancier şi autorul de proză scurtă, nu pare să fie tot
atât de evidentă opinia că proza scurtă trebuie să fie doar o experienţă de
tinereţe a prozatorului. Proza scurtă pare să ofere totuşi un plus de
operativitate, de radicalitate în surprinderea actualităţii (esenţe şi
nuanţe)”. Întrebările: Romanul, gen
proteic, „a înghiţit” proza scurtă? Dorind să demonstrăm că proza scurtă
există, este posibilă, necesară, deci actuală o revitalizare a genului scurt?
Cine trebuie convins? – ar putea fi reluate, ar fi chiar incitantă o
comparare a perspectivelor la distanţă de mai bine de trei decenii.
