(NOMENKLA)TURIŞTII

15.IV.1987

Timp mohorât. Chiar în faţa geamului la care îmi este aşezat biroul, scriu şi citesc la lumina lămpii. Am redactat traducerile din proza gruzină pentru copii – patru nuvelete. Excepţional de fremătătoare „Frunza roşie de arţar” a lui Revaz Inanişvili. O naraţiune din cele pentru – cum spunea cineva – cititori de la şapte la şaptezeci de ani. Atmosfera ei de aşteptare, tângă, nostalgie e foarte înrudită sentimentului nostru pe care l-am defini drept „dor”. E o doină alegorică în prag de iarnă şi nefiinţare vegetală – a frunzei sortite inevitabilei plecări, dar care mai aşteaptă, totuşi, se opune intemperiilor; aşteaptă, aşteaptă ceva sau pe cineva.  Muget strident de cerb. Şi cade flacăra sângerie a frunzei pe albul zăpezii. Trei pagini cât trei romane…

STĂNESCU ÎN BULGARĂ

          Pe 31 martie a.c., Nichita Stănescu ar fi împlinit 80 de ani. Din păcate, tot anul acesta se adună şi 30 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. De fapt, trecerea-i deplină în suflul Poeziei dintotdeauna şi pentru totdeauna. 

         Din Bulgaria, colegul şi prietenul Ognian Stamboliev îmi scrie că, zilele acestea, aşteaptă apariţia unui volum din 300 de poeme stănesciene, pe care le-a tradus. Precum se vede pe copertă, cartea se numeşte "Редът на думите" - adică celebrul titlu stănescian "Ordinea cuvintelor". 

            Felicitări şi mulţumiri, dragă Ognian! 

FOTBAL... DAR ŞI POEZIE?

Din câte mi-a fost dat să traduc din poezia lumii, am românizat şi două poeme ale lui Osip Mandelştam, intitulate „Fotbal” şi „Fotbal secund”. Dar iată că poezia chiar îşi face loc în vălmăşagul comercial fotbalistic din lume. Astfel, după ce echipa „Zenit” (S.-Petersburg) a fost eliminată din Liga Europei, miliardarul (cred) Miller (Aleksei; preşedintele „Gazporm”-mului, care finanţează echipa în cauză) şi-a zis să-l încurajeze pe Spalletti, antrenorul italian, cu versuri din Eugenio Montale! Dau în ruseşte fragmentul de poem „Na plavu” (Linia de plutire):

В пучине морской остановку,
Для нас в море нет перерыва,
По-прежнему рейс бесконечен,
И путь твой всего лишь начался,
Свершившись – всего лишь начался!

            Să-i fi venit miliardarului în minte Montale; chiar este Miller un cititor de poezie? Sau, precum se întâmplă de cele mai multe ori cu boşii, ideea porni de la un consilier?…

DE ACUM 21 DE ANI

În ultima decadă a lunii iunie a anului 1992 dialogam cu doi colegi, Mircea Nedelciu şi Sorin Preda, cărora le eram amfitrion la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Atunci fotograful Nicolae Răileanu a şi surprins instantaneele inserate aici.

Reproduc două secvenţe din interviurile care au intrat în cartea „Spunerea de sine” („EUS”, 1994).

Cu Sorin Preda

Leo Butnaru: – Ce a însemnat şi ce înseamnă în proza românească generaţia optzecistă?

Sorin Preda: – Era mai bine dacă l-ai fi întrebat pe Mircea Nedelciu.

 – Să ştii că am făcut-o. cunosc opiniile lui, cărora aş vrea să le alături şi pe ale tale.

– Eu, ca autor inclus în această generaţie, după primul meu volum de povestiri, apărut în 1981, nu cu voie m-am trezit în avangarda optzeciştilor. Pur şi simplu, eram unul dintre puţinii care avuseseră şansa să debuteze. Generaţia luată în ansamblul ei s-a format în următorii 4-5 ani… În primul rând, este o generaţie nesituată corect în cadrul literaturii române. Ea a fost catalogată ca generaţie tânără, deşi majoritatea scriitorilor care o alcătuiesc au depăşit sau depăşesc vârsta de patruzeci de ani… Din diferite motive, am fost o generaţie aparte, în sensul că toate facilităţile, toate posibilităţile de a găsi un serviciu cât de cât convenabil scrisului – mă refer la timpul liber, la un grad mai redus de stres şi participare nervoasă la cotidian, – deci, aceste posibilităţi dispăruseră şi noi am fost obligaţi să mergem la alte locuri de muncă, aflate în marea lor majoritate la ţară. Am făcut naveta, ne-am chinuit în felul nostru, citind şi încăpăţânându-ne să credem în propriul har şi destin literar.

Cu Mircea Nedelciu

          Leo Butnaru: – Parcă nu mai este ideologie dictată de sus, parcă e ceva mai puţina cenzură. Dar cum crezi, mai dăinuie vreun fel de conformism literar şi intelectual?

MAGNETOFONUL ŞI SECRETARUL DE PARTID

 29.III.1987

La Kuialnik, nu departe de Odessa, obsesia că, iată, pe aici, pe iarba înmormântată sub lespezi de ciment, sub asfalt, a păşit Eminescu. Complexul arhitectural al vechii staţiuni balneare în situaţie deplorabilă: un turn în ruină, pereţi coşcoviţi, coteleţii se macină. Ici-acolo, încercări derizorii de renovare – nici tu amploare, nici tu mare dorinţă, din câte se vede. Dar când te gândeşti că această staţiune balneară are venituri de sute de mii de ruble lunar… Medicii supravegheaţi sub toate aspectele – iau mită, libidinoşi, corupţie generalizată… Iată şi impresiile de la Marea Neagră… Impresii negre, precum nămolul limanului. Ceea ce vindecă nămolul, traumatizează atmosfera generală.

O raită pe la librăria „Drujba” după carte românească.

CÂNTEC DIN FRUNZĂ LA ŞCOALA DE PARTID

                 14.III.1987

          În colectivul redacţiei a apărut turnătorul. Păcat că e ascultat şi încurajat de cel care-i  primeşte informaţiile. Poate chiar i le-a comandat. De, fiecare îşi câştigă pâinea cum poate: unul muncind, altul – minciunind, defăimând. La prima întrunire a colectivului trebuie să iau atitudine. Să nu se uite faptul că turnătorul nu toarnă doar pe cineva, ci, reieşind din circumstanţe şi interese, până la urmă îl toarnă şi pe cel căruia până mai ieri i-i turna pe toţi. Un colectiv sănătos se poate ţine doar pe poziţii deschise, sincere, de chibzuinţă în comun. Dar urechile suspiciosului nu „dorm”…

UN POEM

                 SITUAŢIE, POATE CHIAR STARE

Psalmul 130 (129 în vulgata)

Sunt tot mai multe lucruri

şi femei

care îmi atrag neatenţia

şi mă zăpăcesc

mă pun în încurcătură

ceea ce este acelaşi lucru cu încurcă lume

cu aşteptarea lui Godot

şi cu Bernard Pivot în dialog cu Eugen Ionescu la „Apostrophes”

sunt tot mai multe ispite ce-mi atrag indiferenţa care

la nivel superior de conştiinţă are acelaşi sens

sau lipsă de sens cu neatenţia

şi aceasta mă zăpăceşte cu presupunerea

că aş fi pierdut ceva esenţial

aproape foarte important

distrugându-mă cu incertitudinea de a nu şti ce anume

şi cu reversul acesteia – că de fapt

nu aş fi pierdut nimic şi prin urmare

totul e în ordine bătrâne

dă-i drumul mai departe

ţine-o tot aşa

între neatenţie şi indiferenţă

viaţa fiindu-ţi din abundenţă

din de profundis

clamavi ad te Domine – doar atât din psalm

cunoscând în limba latină moartă care

la Judecata de Apoi

va cunoaşte şi ea Învierea ca orice muritor;

de profundis – doar atât cunoscând în latină

în continuare având nevoie de un traducător în franceză

pentru a-i spune celui căruia mă adresez :

J’espère en l’Éternel, mon âme espère, et j’attends sa promesse.