KAZAN – A TREIA CAPITALĂ A RUSIEI

Kazan este capitala Republicii Autonome Tatarstan din Federaţia Rusă. Se presupune că  oraşul ar fi fost fondat de către bulgarii de pe Volga în Evul Mediu timpuriu sau de către tătarii Hoardei de Aur, la mijlocul secolului 15.

Eu l-am vizitat în perioada 13-20 iunie a-c. (ieri mai eram acolo!), când Kazanul se pregătea pentru deschiderea Universiadei 2013. Până va fi să vin cu comentarii mai ample, propun acest prim reportaj fotografic ce ar putea da o impresie mai generală despre splendidul oraş, căruia i se mai spune şi a treia capitală a Rusiei, după Moscova şi Sankt-Petersburg. 

Orăşencele Kazanului

Moscheea de pe teritoriul kremlinului din Kazan

PRINTRE FĂCLIILE VIEŢII.

                                   Al doilea reportaj din Sulina

În periplul nostru naval în aval aveam să trecem prin preajma câtorva faruri de pe digurile braţului ce flanchează cu digurile sale şi duce spre mare o parte de Dunăre. Farurile numite şi făclii ale vieţii… Cel de pe digul sudic, far cu înălţimea de aproape 12 metri. Nefuncţional, astăzi, construcţia sa metalică fiind dislocată de pe fundament/ postament în anul 1922, necesitate impusă de lucrările de prelungire în mare a digurilor de protecţie a gurii Canalului Sulina. Dar nu totdeauna o lipsa de funcţionalitate practică e fatală, farul respectiv fiind readus pe temelia sa (în 1960)  pentru a reda autenticitate priveliştilor de altă data, adică de acum aproape un secol, când gura Canalului Sulina se afla în acest loc, cu timpul însă înaintând mai spre mare, mai în mare.

Iar farul de pe digul nordic a fost construit in anul 1887, având formă de turn circular din metal de tip greu (cel de pe digul sudic e din metal de tip uşor) şi o înălţime de aproape 14 metri, semnalul său optic răspândindu-se pe o distanţă de 8 mile maritime, călăuzind vasele care intrau sau ieşeau de pe braţul Sulina. Dezafectat şi el în 1922, ca şi confratele său ceva mai mic de pe celălalt dig, şi acest far este un element ce ţine de istoria oraşului-port, marcând, pentru ţinere de minte, poziţionarea de cândva a gurii de intrare pe Canalul Sulina.

Astăzi, este funcţional farul nou, având o înălţime de 48 de metri şi amplasat aproape de capătul digului de sud al gurii Canalului Sulina. Lumina lui este vizibila de la o distanta de 19 mile marine.

CHIAR UN COŞMAR?...

În colective, asociaţii, instituţii se iscă certuri interne care ne dezbină. Să ne amintim că la 1453, când sultanul Mehmet al II-lea a asediat Constantinopolul, marea majoritate a acestei urbe era antrenată în discuţii aprige teologice, inclusiv dorind să clarifice de ce sex sunt îngerii. Constantinopolul căzu.

Să nu uităm că şi noi suntem asediaţi. Dacă nu dorim ca, direct sau implicit, să apropiem dezastrul naţional, avem datoria de a ne păstra unitatea. În caz contrar, chiar nemeritând, marile învinuiri vor cădea pe seama intelectualităţii, în special – a scriitorilor.

HELGEA ŞI HÂRCA PIRATULUI

De la Tulcea, ne îmbarcăm pe nu prea marea navă de călători „Moldova” care, desprinzându-se de chei, o ia în aval pe braţul Dunării ce poartă numele oraşului spre care ţinem să ajungem – Sulina, cândva – cel mai porto franco din România (în comparaţie cu Brăila şi Galaţiul care aveau acelaşi statut de porturi libere). Această localitate din extremitatea estică a ţării nu este conectată direct la reţeaua rutieră din România, la ea putându-se ajunge doar pe apa Dunării sau a Mării Negre.

Răsărit de soare pe Dunăre, Braţul Sulina.

                                     
                                           Din Arsenalul Marinei Regale.
                Ce însemna faptul că Sulina era un port liber, al facilităţilor şi privilegiilor fiscale? Să zicem, dacă în oricare port european obişnuit muncitorii navali erau răsplătiţi cu câte o liră pe zi, aici câştigul lor era de 4 lire. 

DACĂ...

12.X.1990

Ieri, şedinţa consiliului US. Dezastru la toate punctele. Harababură de interese, intenţii şi emoţii prost camuflate şi, deci, necontrolate. Luptă pentru glorie şi privilegii iluzorii. În seiful lui Cimpoi, alături de carnetul de membru al US depus de Lari, s-a adăugat cel al lui Galaicu-Păun. Tânărul l-a deţinut doar vreo săptămână-două.

PAGINI DE JURNAL 1990

25.IX.1990

Dis de dimineaţă, citesc „Încercarea labirintului” de Mircea Eliade. O carte pe care am adus-o de la Iaşi (16-22 septembrie a. c.) împreună cu altele, făcute cadou de generoasele gazde: Constantin Noica, „Cuvânt împreună despre rostirea românească”, Jorge Luis Borges – „Cărţile şi noaptea”, A. P. Samson – „Eseuri despre gândire” şi – graţie lui Cornel Ştefănache – „Le dicttionaire de notre temps” (Hachette). (Cică V. V. cerea… două!) Această ultimă comoară este, se vede, dar din dar: probabil, francezii i-au oferit Bibliotecii Universitare din Iaşi (Ştefănache e director aici) un lot de ediţii rare, necesare românilor.

Călătoria în Moldova de dincolo cu ocazia Zilelor Alecsandri, împreună cu Vasile Vasilache, Gheorghe Vodă, Vasile Romanciuc şi Andrei Burac. Cu o echipă de la radio sosiseră Anatol Ciocanu, A. Osadcenco, actorul Constantin Constantinov. Apăruse de la „Tocono” Serafim Belicov.

DESPRE CUVINTELE NOASTRE

 
          La editura "Cartea Românească" este pe cale să apară cartea-mi de proză memorialistică şi eseuri, cioperta căreia o prezint aici, plus un fragment din domeniile ei.

[Despre cuvintele noastre]

Serile, mama ieşea din ocolul pentru vite cu doniţa ce aburea, în care cădea luna, făcând faţa laptelui asemeni florii de răsărită. Dimineaţa, la geam – pomul cu goldanele coapte, mari, precum o posibilă rouă căzută din lună. Se luminează de-a binelea şi de-acum peste sat fac tumbe hulubii furtunatici. Mirozna afionilor răzbate din adâncul grădinii... (Apropo de afion: unul din vecinii noştri, badea Alexei Creţu, tatăl prietenului meu Vaniuşa, avea o dojană oarecum ciudată, neînţeleasă nouă în toate ale ei: „Afionul cui te are!”, zicea. Ce o fi însemnând... afion? Abia peste ani, DEX-ul m-a dumerit: afion = mac. Zău suna frumos – „intelectualiceşte!” – acea dojană cu: Macul mamei tale de zbânţuit ce eşti tu!) Aşadar, mirozna afionilor răzbate din grădina în care ieri, căutând salvare de la căldura asemănătoare nemiloasei arşiţe tropicale, îmi spuneam, de asemenea naiv, fireşte, că anul acesta vara ar putea fi neobişnuit de lungă, astfel că gutuii şi merii tomnatici ar avea timp priitor, încât, în loc de fructele lor tradiţionale (obligatorii!), să rodească... frumos-anapoda alămâie şi portocale.