POEMUL SĂPTĂMÂNII

Rugămintea de a mi se returna poemul

Şi totuşi într-o bună zi

poate că chiar azi

chiar dacă mă încearcă o spuză de necaz

îmi voi lua inima şi inspiraţia în dinţi

rugându-l pe marele poet X: întoarce-mi poemul

pe care îl tot reciţi lumii

pe care îl tot publici în traduceri până şi în

limba stelară a lui Hlebnikov;

întoarce-mi poemul; de ce ţi-ai împăunat orgoliul

ba chiar şi sufletul în poemul meu

în metaforele lui sclipitoare

care se ştie nu sunt decât stropi de eternitate;

întoarce-mi poemul din care

pe coperta patru a fiecărei cărţi inserezi

ba un fragment ba altul din emoţiile emanate

din conţinutul său adânc-înalt.

La intersecţia dintre două mari şcoli

antică şi avangardistă

tu scrii rânduri din poemul meu pe cele trei ochiuri ale semafoarelor

semnificând prezentul trecutul şi viitorul – urmează

să potriveşti culoarea pentru fiecare din aceste dimensiuni temporale;

la intersecţiile unde se află aceste semafoare

opreşte până şi umbra lui Marinetti purtată de umbra unui automobil

mai frumos – zice italianul – decât umbra

Victoriei din Samothrace; opreşte citeşte – şi

dacă nu ţi-aş fi spus eu primul – întoarce-mi poemul

acest lucru l-ar fi făcut intempestivul italian

crezând că poemul meu este poemul său şi

forţându-te să i-l întorci lui

în loc ca metaforele să revină la cel care le-a izvodit

umila mea persoană.

La aceste intersecţii cu semafoare inter-temporale

vârstele poeţilor nu au nicio relevanţă

necontând că tu eşti între mai vârstnicul Marinetti

şi anii mei oricum mai puţini – chiar aşa

nu contează vârstele poeţilor

ci vârstele poemelor care sunt cu totul altele decât

vârstele pământene sau sub-

pământene – iar acest poem care trebuie să mi-l întorci

e mai mare decât tine

tu nefiind încă la vârsta

dar mai ales la experienţa

ce te-ar sprijini să creezi astfel de poeme

cum e chiar cel pe care trebuie să mi-l întorci

astfel că pur şi simplu e de demnitatea ta să-mi redai poemul

îţi place sau nu aceasta – poezia

e cea mai importantă proprietate privată din câte pot exista

conţinând de-a valma biografia lui Dumnezeu

şi microscopicul CV al autorului

şi ample pasaje din Testamente

spre exemplu Cântarea cântărilor

Cântarul cântarelor…

                                   Prin urmare

te rog iar şi iar: (în)toarce-mi poemul la care ţin atât de mult

la care…

                Chiar acum

dă-mi-l! dă-mi-l!! dă-mi-l!!!...

                                    

                                              Ah cât de gentil

ce echitabil şi corect eşti

prietene Poete care iată chiar acum

mi-ai şi (în)tors poemul – este chiar

poemul pe care-l scriu acum

este exact prezentu-mi poem – de aici în sus

de sus în jos

tors

reîntors

şi care s-ar putea intitulat simplu: RUGĂMINTEA

DE A MI SE RETURNA… Pardon! – DE A MI SE DĂRUI POEMUL…

21.VIII.2013

Vila „Stancu”, Neptun

Leo BUTNARU - Cărţi pe internet

Poeme din secolele XX – XXI (antologie)

http://fr.scribd.com/doc/62017474/Leo-Butnaru-Poeme-Din-Secolele-XX-XXI

Interviuri din secolele XX – XXI (antologie)

      http://fr.scribd.com/doc/165997003/Butnaru-Leo-Interviuri-din-secolele-XX-XXI

                   Manifestele avangardei ruse (antologie)

      http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//8_2012/132428.pdf

                  Песчинка - жемчужина – пустыня  (poeme în limba rusă)

      http://reading-hall.ru/books/20101124.pdf

1991, SFÂRŞIT DE AN

12–20.XI.1991

În drum spre Novosibirsk, de unde vroia să-şi aducă la Chişinău biblioteca; în genere, cu gând de a reveni acasă, aici, în Moldova, cărturarul Gheorghe Bogaci decedează pe undeva la Moscova: atac de cord. Îl înmormântăm exact o săptămână după Ion Gheorghiţă, în vecinătatea mormintelor acestuia şi celui al lui Alexandru Lipcan din cimitirul din strada Armenească. De altfel, pentru a obţine aprobări pentru locuri de înmormântare pe acest petic de pământ înstrăinat, am fost, împreună cu Cimpoi şi Rusu, la primărie. Da, să mai rămână şi ai noştri pe aproape, să nu fie duşi în pustietatea „Doinei”…

S-a destrămat blocul V.– L.– M.– D. … Pentru mine nu e o surpriză; prevăzusem neonesta vremelnicie a acestei alianţe orgolioase, făcusem nişte aluzii la viitorul ei; mai bine zis, la ne-viitor… „Glasul naţiunii” a publicat o listă a scriitorilor care au scris elogios despre Lenin. Cu toate că nu este vizat, Gr. Vieru se revoltă în „Lit. şi arta”. Matcovschi care, din câte mi-a spus N. Roibu, a fost „cruţat”, adică – eliminat din listă, se revoltă şi el. Venise mai deunăzi să ni se plângă de faptul că nedespărţitul său amic de mai ieri-alaltăieri a angajat la serviciu şoferul derbedeu pe care el, Matcovschi, îl dăduse afară de la revista „Basarabia”. Am aflat că îl trimisese pe Valeriu Babanschi să trateze problema, astfel că, la două zile de la ordinul de încorporare în colectiv a rotitorului de volan, este emis un altul – de eliberare a acestuia din funcţie…

UN ROMÂN CARE A MODERNIZAT POEZIA SÂRBĂ: VASKO POPA

   Vasko POPA  (1922 – 1991)

Poet sârb de origine română, născut în comuna Grebenaţ din Voievodina. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Belgrad, după care şi-a continuat studiile la Bucureşti şi Viena. În timpul celui de-ai doilea război mondial a luptat în unităţi de partizani, fiind făcut prizonier de germani şi închis într-un lagăr din Zrenjanin. Primele poeme le publică în  magazinul literar „Noutăţi editoriale” (Književne novine). Printre cărţile sale importante se înscriu „Câmpia neodihnei” (1956), „Cerul secundar” (1968), „Pământ vertical” (1972), „Sarea lupului” (1975), antologia de poezie populară sârbă „Mărul de aur” (1978), „Poeme” (selecţie din creaţia anilor 1943-1976), apărută în limba engleză cu o prefaţă de Ted Hughes.

În anul 1972, Vasko Popa fondează Municipalitatea Literară din Vârşeţ şi creează biblioteca de cărţi poştale „Slobodno lišće” („File libere”). În acelaşi an este ales membru al Academiei sârbe de ştiinţe şi arte. Peste un an, fondează Academia de ştiinţe şi de arte din Voievodina.

În 1995, municipalitatea Vârşeţ lansează premiul de poezie „Vaski Popa”, atribuit anual pentru cea mai bună carte de poeme apărută în Serbia.

LECŢIE DE POEZIE

Stăm pe o bancă albă

Lângă bustul poetului Lenau

Ne sărutăm

Şi printre altele

Vorbim despre versuri

Vorbim despre versuri

Şi printre altele

Ne sărutăm

În vremea asta poetul priveşte prin noi undeva

Priveşte prin banca albă

Prin pietrişul aleii

Şi tace minunat

Cu minunatele sale buze de bronz

În parcul municipal din Vârşeţ

Încetul cu încetul mă familiarizez

Cu adevărata esenţă a poeziei

AMUZANTA TAINĂ

Abia de prinde-a amurgi

În cârciuma ce se află pe drumul spre Iablonevo

Vin groparii din Vârşeţ

Hohotind încă din pragul uşii

Cer solidari doi metri de vin

Şi crâşmarul umple paharele

Aranjându-le în cruce pe masă

Pe această masă de un metru lăţime şi un metru lungime

Împreună cu dânşii şi eu

Beau cu ochii

Amuzanta lor taină

VĂ PROPUN VOLUMUL DE INTERVIURI ACORDATE PE DURATA A 20 DE ANI....

Îl puteţi accesa la adresa:

http://www.scribd.com/doc/165997003/Butnaru-Leo-Interviuri-din-secolele-XX-XXI

http://www.scribd.com/doc/165997003/Butnaru-Leo-Interviuri-din-secolele-XX-XXI

LUME SUFOCATĂ...

10.XI.1991

Acasă la Negureni, cu muşchii mei neobişnuiţi în ultima vreme cu supra-eforturi, dobor La Ghiol vreo trei arţari, îi fac buşteni şi-i aduc spre ogradă, de foc pentru tata. Astăzi, resimt durerea şi oboseala de mădulare, însă nu chiar cum presupuneam: se vede că vigoare mi-e între tinereţe şi vârsta următoare…

O accidentală, dar amicală întâlnire cu Tudor Cernencu în renumitul, pentru Ciocana, autobuz nr. 29. Vine de la vila sa de vacanţă, insistă să trec pe la el, unde golim vreo trei sticle de şampanie, semn că vechiul meu coleg de universitate lucrează în subsolurile de la Cricova. Are două fete foarte simpatice şi o soţie ospitalieră care, din solidaritate feminină, îi trimite o şampanie roze şi Zinoviei.

DE CE ESTE CUM ESTE...

Leo BUTNARU

RÂSU-SĂPÂNŢU

sau

                 de ce este cum este cimitirul, zis vesel

• Printre canioanele maramureşene s-a simţit mai acut ca aiurea apropierea orei decisive dintre cele două secole „ale noastre” (XX-XXI). Pe aici, lumea se mărturiseşte între sentinţe mistice, ceva griji ecologiste, înjurături inteligente, bancuri despre arde­leni şi hohote de râs la gândul despre ceea ce ar trebui să fie un cimitir, în special cel vesel, care e unic în lume şi se află la Săpânţa.

• O fi aici ceea ce s-ar numit râsu-plânsu? Peste unele morminte – numai plânsul. Pentru că ruinătoarea colectivizare socialist-comunistă a fost pretutindeni aceeaşi, inumană, astfel că un sătean basarabean va înţelege perfect şi adânc dureros epitaful vreunui semen de-al său maramureşean: „În viaţă mult am tru­dit/ Eu casă am avut/ Colectivul s-o făcut/ Din casă m-au alun­gat/ La mină eu am plecat/ Boala grea nu m-a iertat”. Sau: „Vezi tu pădurea cea mare,/ Eu am fost şi-am dus mâncare/ La călu­gări şi preoţi/ Că ei m-aşteptau cu toţi./ Iată cum s-a întâmplat/ C-am fost aspru condamnat”.

• Şi totuşi, în deja consacrata, general-acceptata ordine de sentimente vorbind, la Săpânţa Lumea Cealaltă e veselă-gaiţă, nu oţărâtă ca pretutindeni aiurea. Aici, în locul tremolo-ului unui zumzet de cor ce răzbate de după cortina de fier a Paradisului, se aude tremolo-ul hâţânat al unor chicote mărunt-sacadate. De la hohot – la chicot, strania veselie postumă e în perpetuă schim­bare de gradaţii ale sonorităţilor sale; de la hohot şi chiar de dincolo de chicot – până la un abia-abia auzit fâşâit ca de la zborul îngerilor autohtoni cu aripile roase de asprimea şiacului ţărănesc.