18.I.1993
V. Spinei propune ca următoarele „Caiete de
cultură” să le dedicăm lui Constantin Brâncuşi. Voi scrie argumentul. Îl vreau
ca pe o parabolă, ca pe o metaforă – datele concrete vor fi inserate în alte
texte. Nu ştiu dacă e cazul să recitesc monografia lui Giganey Geist despre
marele sculptor. În principiu, cunosc destule repere (sugestive) pentru a
încropi cele 2-3 pagini ale argumentului. Rămâne să găsesc formula şi
formularea miezoasă, suculentă a frazelor. Cred că voi reuşi.
Oricum, fie şi pe sărite, voi răsfoi lucrarea lui
Geist. Aseară, am consultat „Dicţionarul de artă modernă” al lui Constantin
Prut (fireşte, la capitolul care mă interesează). Întâmplător, găsesc unele
materiale şi în revista „Crinul satelor”, reînfiinţată în Stolojani-Gorj de
societatea cultural-ştiinţifică „Jaleşul” şi pe care fondatorii au avut
amabilitatea să mi-o expedieze, solicitând şi colaborarea autorilor basarabeni.
Deci, referitor la autorul „Coloanei fără sfârşit”, aici sunt inserate
articolele: „Ecroşeul – model de colaborare între profesorul D. Gerota şi
studentul C. Brâncuşi” (grup de autori) şi eseul lui Al. Davidescu „Constantin
Brâncuşi”; de asemenea, o scrisoare din 17 mai 1904, pe care tânărul Brâncuşi i-o expediază preşedintelui
Societăţii Studiului Mediului din Bucureşti cu rugămintea să i se achiziţioneze
un „écroché” cu chipul lui Antinous (Hermes).
M. B. pleacă la ţară ca să-şi aducă bătrânul tată
la oraş. Când să iasă din sat, un grup de enoriaşi opresc maşina şi prind a
scotoci prin bagaje, recuperând câteva cărţi bisericeşti. „Măcar pe astea să nu
ne le furi, ca pe icoanele cu care te-au prins la vama de la Leuşeni ”, zic sătenii
mustrător către hrăpăreţul fiu de duhovnic… (Cazul de la Leuşeni a fost aplanat
chiar cu concursul procurorului general, în el fiind implicat şi Tocuşor, care
târguia cu baloturi de hârtie. Nu mai ştiu ce s-a făcut cu acele icoane –
confiscate, returnate „stăpânului”?...)
