5.VI.1993
Cu
câţiva ani până la perestroika, prin
1982, Serafim Saka spusese: „În sfârşit, «Literatura şi arta» este un
săptămânal democratic sau, poate, liberal: publică toate prostiile.
Cred
că am zis şi eu bine, când am zis, tot pe atunci: „Ni s-a redus istoria
într-atât, încât mai ar reieşi că ne suntem nouă înşine şi străbuni, şi nepoţi
în acelaşi timp”.
Alte note din 1982
Nicolai
Costenco despre Paul Mihnea: „Vedeţi ofticosul ista? E un poet foarte talentat.
Tot moare cam de prin 1935 şi nu se mai mântuie. A mai scris vreo trei sicrie
de sonete”.
Petru
Cărare către Ion Bolduma, pe când acesta era director la Biroul de propagare a
literaturii: „Bre Ioane, lasă, nu te mai linguşi, pentru că totuna rămâi
argat”.
Banchetele,
agapele improvizate, de regulă, după concertele profesioniştilor la ţară se
înjgheabă în pripă, fără multă pregătire. La ele, poate şi din uitarea ce stă
în seama grabei, lipsesc lucruri elementare. Şi iată că odată, la o atare
manifestare, Nicolae Sulac se supără, chipurile, strigând: „Credeţi că dacă
sunt fecior de argat, nu ştiu să folosesc furculiţa?!”
Peste
câteva clipe apăru şi unealta respectivă…
Serafim
Saka, sesizând devierea lui Ion Vatamanu de la ambiţiile tinereţii sale
literare, când era poate că unicul poet modern de pe aici, zice: „Vatamane,
dă-i cu rimă, căci în asta nu e crimă”.
În
spectacolul „Pepi Cioraplung” Dina Cocea, protagonista, s-a lăfăit din belşug
în improvizaţii, plasând replici care nu erau în textul piesei, fapt care o
punea în încurcătură pe Cazimirova-învăţătoarea, aceasta cu mare greu rezistând
de a nu izbucni în râs, iar uneori chiar făcând-o, când Pepi-Cocea flocăieşte
căţelul şi întreabă, improvizând: „Da purici n-are?” Sau când îi dăruie doamnei
învăţătoare o minge spartă, zice: „Na-o, să-ţi acoperi moţocul cu ea, să nu
ţi-l ude ploaia”. Şi tot aşa, şi altfel…
