OPORTUNISMUL OCCIDENTULUI ȘI LIMBA... MOLDOVENEASCĂ

Anni

OCCIDENTUL ȘI LIMBA... MOLDOVENEASCĂ. DRAMATIC, DESPRE UN ONORARIU PENTRU TRADUCERE

Din Jurnal

Printre colegii cu care am corespondat, virtual, a fost și Anni-Lorei Mainka. În 1981, a absolvit Universitatea din București cu teza de „Zwischen Dinggedicht und Christusvisionen-R.M.Rilke. Ein Versuch”. Locuia, alternativ, la București și Köln. Din textele sale autobiografice: „Bunica din partea mamei era o femeie mică, o față ca o lună plină, tăcută, iar când totuși vorbea, săseasca ei scotea și mai tare la iveală blândețea dialectului din Marienburg, ceea ce nu pot să spun despre dialectele auzite în fața bisericii Lutherane din București, duminică de duminică după terminarea slujbei”.

Miercuri, 6 august 2014, cenușa scriitoarei Anni-Lorei Mainka a fost depusă la cimitirul evanghelic Bellu din București.

19.I.2012

Ieri și azi, scurt dialog pe facebook.

Butnaru: Dragă Anni Lorei, mulțumesc pentru semnele pe care mi le dai. Dar, iată, mă miră faptul că, la limbi cunoscute, tu pui Romanian, dar și – pardon! – Moldave... Chiar așa? Crezi că există l. moldovenească?...

Anni: Eu evident că nu cred, dar aici, în acest mare vest, este o limba străină și, ca traducător, trebuie să o pui, nici nu știi cât m-am luptat să nu o pun, sigur că cine are ochi și știe, știe, dar pe cartea de vizită nu am pus-o. Da, asta e trista poveste din vest despre Limba Moldovenească care nu există. Îmi pare rău sa-ți spun această veste.

Butnaru: Regret și eu că ai cedat atât de ușor (inclusiv... oportunist). Cariera mai presus de adevăr?...

Anni: Nu are cu cedatul nimic, este un formular, și sigur că ei vorbesc românește... dar formularul – asta e. Și nu am cedat, ci am fost dată afară cu interdicție de munca pe 3 ani, asta așa, dacă doriți amănunte... Iar restul nu cred că doresc să le ...

Butnaru: Asta e – obtuzitatea occidentală și... Păi, pentru limba "moldovenească" nu se mai pedepsește nici pe aici... Sau pe colo mai continuă vânătoarea de vrăjitoare?... Apoi, aia e o anchetă de birou, nu știu de ce afișezi eroarea și pe facebook...

Anni: Pentru că având atât de puțin de lucru, cei de aici își caută pe FB liber profesioniștii... Am șters. Oricum sper să ajung să-mi fac un blog civilizat, ca lobby-urile nu mai dau de lucru decât celor care fac parte strict din ele. Și eu mai am de crescut și un copil, ea cu proiectele ei, însă reușește cel puțin sa-si plătească cărțile.

24.I.2012

Am postat pe blog unele păreri referitoare la decizia colegului Lu. V. de a se lăsa de poezie; cel puțin, de a nu mai publica. Iar opiniile mele a făcut-o pre Anni Lorei, rezidentă în Germania, să-mi scrie:

„M-a pus tare de tot pe gânduri. Tare. Acum un an o doamna nu a avut bani sa-mi plătească o traducere, mi-a adus în schimb o peniță din Murano, un caiet din piele vechi, o brățară din nu știu ce pietre de prin lume... Avea lacrimi in ochi, se despărțea greu, dar nu dorea să rămână datoare... La ea a trebuit să mă gândesc acum, nu știu de ce. Cred că și prietenul dvs. o duce așa, o apăsare mare îl face sa își închidă carapacea prin care noi cititorii îi vedeam "perlele" de gânduri scrise cu penița. Vă admir pe toți pentru puterea de a hotărî”.

Eu: „Înduioșător ceea ce spuneți despre onorariul "material" pe care l-ați primit. Și despre situațiile mai speciale în care poate nimeri vreun poet...”

Lorei: „Știți, cu gândul la facturi mi-am făcut o pungă și pun în ea ce-aș putea vinde, dar acele lucruri, de la acea doamnă care parcă mi-ar fi dat bucăți din zidurile vieții ei, pe care aș lua un ban, nu pot să le dau... ciudat, sau? Sunt lucruri care pentru mine nu au amintiri, dar să fi văzut ochii aceia de nedescris de plini... Parca o vedeam în depărtările deceniilor cum a fost tânără și fericita și purta pietrele, poate le-a cumpărat personal din Asia, poate caietul i-a fost dăruit "să îți aducă aminte de mine", îi va fi șoptit o voce... Acum era o femeie nălucă, nevăzută, transparentă, cum sunt cei în vârstă... Un număr pe o cartolină a unei asigurări... Ce a, dori ar fi să-i poată asculta, înregistra și retine ce au ei de spus din ultimele decenii, dar sunt atât de temători...”

Eu: „Dragă Anni, ceea ce ai scris atât de aplicat realității triste e un fragment excelent, foarte dramatic de proză... Asta e, arta se naște și din suferință... Sunt vibrante detaliile pe care le dai... Să ne gândim cum am putea să ne susținem mai cald oarecum, mutual, atunci când împrejurările ne reduc la muțenie...”

DESPRE MONUMENTELE LUI BRÂNCUȘI - ALTFEL

 Pe 2 aprilie 2008, primeam de la un prieten din Ploiești un mesaj (readresat) despre o altfel de citire a unor monumente ale lui Constantin Brâncuși. Îmi amintește despre asta filele de jurnal, pe care le voi reproduce mai jos. Acum doi ani, când vizitam și eu Târgul Jiu, nu-mi reveniseră în memorie lucrurile de care e vorba aici. Astăzi, unesc textul din 2008 cu imaginile din 2015, cu gândul că pentru cineva dintre vizitatorii acestui blog îi vor fi interesante. 

"Despre Brâncuși. Fascinant..!!! ... am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) și care a locuit lângă Tg. Jiu. Părinții săi au fost directori la școlile din Tg Jiu: cea de băieți si cea de fete. Tatăl sau, Matei Stoicoiu, a cumpărat o casa chiar în Tg. Jiu ca să fie aproape de școala. Într-o vara, când se plimba prin parcul de la Tg. Jiu l-a întâlnit pe Brâncuși. Ei se cunoșteau, caci fuseseră colegi în clasele primare. L-a întrebat de ce a venit, iar el a spus că a venit ca să cerceteze locul în parc, unde să amplaseze niște monumente, care au fost comandate în memoria eroilor din primul război mondial. Apoi Matei i-a spus că o sa-i facă cunoștință cu fiul său, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel că atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncuși, a rămas impresionat. Traian era supărat când îmi povestea că comuniștii au schimbat adevăratele nume ale operelor lui Brâncuși și anume:
            – Nu se chema "Coloana infinitului", ci "Coloana sacrificiului infinit" dat de eroii noștri. Pe de alta parte, dacă numărați modulele din care este alcătuită coloana, veți obține un număr care reprezintă anul când a fost primul război mondial și se termină cu o jumătate din modul, adică reprezintă jumătatea anului respectiv.

– Al doilea monument, așa cum l-a conceput Brâncuși, este o masă înconjurată de 12 scaune. Deci nu "Masa tăcerii", ci "Masa apostolilor neamului", iar in mijloc s-ar afla Iisus Christos.

– Al treilea monument, arată ca o poarta, dar nici pe departe nu este poartă. Deci, nu se numește "Poarta sărutului", caci nu are legătură cu memoria eroilor, ci monumentul "Întregirii neamului", deoarece fiecare stâlp este alcătuit din 4 stâlpi uniți sus cu o grindă. Sărutul mai înseamnă și unitate. Deci acestea reprezintă 8 regiuni care trebuiau sa se alipească patriei mame, România. Trebuie sa știe lumea ca Brâncuși a fost un sculptor simbolist. Comuniștilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuși, operelor lui. De atunci a rămas așa, iar romanii parca sunt drogați, nu vor să schimbe nimic. Doctorul înainte de a muri, mi-a spus să transmit în țară aceste lucruri pe care el le știa perfect. Cu stima, Liviu Popp”.

POEME DIN PREAJMA MĂNĂSTIRII LUI MANOLE

Căderea în comă

La cu totul altceva se gândea lumea când

apostolul își anunță tratatul despre faptele ierbii

și ale fluturilor. (Pur și simplu

așa îi veni trimisului să conferențieze

în baza dreptului

și stângului

universal.) Numai că de fapt

nu avea să vină vorba atât de fapte

cât de ceva lapte

dar mai ales despre lăptiugă

niscaiva ruine parcă (și parce)

de oarece consecințe subînțelese (de regulă

în cea mai mare parte neînțelese)

după care

aproape în disperare de cauză (și călăuză

spirituală) predicatorul

prinse a schița niște gesturi ciudate

amenințătoare

până la urmă intrând iremediabil în

comă ideatică.

Piatra sisifică și pietre la rinichi

Grație (sau... din cauza?) supraefortului necesar de-a

urca și de-a tot relua împinsul pietroiului spre culmi

Sisif nu poate face pietre la rinichi – de cum apare vreun început

un fir două de nisip în rărunchi

supraîncordarea trupului său le elimină

încât Sisif are rinichii curați

ca la naștere.

                    Însă unii răutăcioși zic că

starea perfectă a organelor în cauză

se datorează faptului că – prin blestem – Sisif

nu are barem o pauză pentru un pahar de vin

nu că pentru chefuri în draci

fără măsură

care atacă rinichii ficatul

agravând blestemul

îngrelând păcatul...

Kazimir Malevici – o imagine la aniversară

În cunoștință de alb

departe

un om

prin albul zăpezii parcă

poartă

un imens drapel invizibil.

Fragment despre feminism

În garsoniera... (Pardon, madam!

de ce – garsonieră și nu – madamieră?)...

                                                              În fine

în odaia cu aproape toate comoditățile (cealaltă parte a

acestui cantitativ aproape referindu-se firește la incomodități

din păcate existente și ele) odaia

ce miroase a tutun ieftin (ah, nemiloasele accize ale

monopolului de stat ce chiar stă pe loc!) și a bilete de loterie

madama învârte la caterinca ronțăitoare a

râșniței de cafea. Din boxe Sanyo – ceva Chopin

bineînțeles bruiat de râșniță

hărăzind o muzică ce nu-ți aduce fericire

chiar de-ai fi tu regina nimfomanelor (sau nimfetelor?)

Marlyne Monroe cea care

suflată de jos de ventilatoare

a prefigurat nudismul postmodern transamerican. De altfel cândva

ea însăși morăriță de cafea

colecționa postere cu dezlănțuita musculatură a starurilor

pe când în fața oglinzii

de sub cagulele sutienului

își lăsa liberi la vedere oacheșii sâni

imaginându-și cam cum ar cocheta în păcatul dintâi și

când părinții nu-i erau acasă

strigând: Ecce mulier!

                                  după care

ca din senin

exulta într-o bucurie  mai că mistică

parcă fără motiv

la fel de neașteptat urmată de neagra melancolie a lui Berlioz (nu

nu cel din Maestrul și Margareta lui Bulgakov

ci francezul dezlănțuit) pe care-l alerga pe clapele pianului.  – Ah!

cât a tot studiat muzica

mâinile ei gingașe degetele-i subțiri cu minusculii lor pași/ pășuleți

au parcurs sute

sau poate mii de kilometri de claviatură alb-neagră

fără să ajungă undeva...

DIN POEMELE RECENTE

Peste mâini

Unii  – cu mâinile în vânătăi

alții chiar cu mâinile bandajate...

cei mai mulți dintre ei fiind cei care

au vrut să-și ia destinul în

propriile mâini...

                            De regulă

asta se pedepsește... 

Copilul și gloria

Copilul e atât de nepregătit

atât de nepregătit

de parcă

în fiece moment următor

peste el ar putea da o mare glorie

o glorie uriașă

cu care însă nu va ști ce să facă

nu va avea ce să facă el

pruncul care nu știe decât de

pipi și caca

pipi și caca

de altfel

ca și bătrânii adânci

în plină glorie...

Săgetări, săgetări, săgetări...

adevărul seamănă atât de mult la toate ale lui cu sfântul sebastian...

sfântul sebastian mucenicul seamănă atât de mult cu adevărul

atât de săgetat

atât de săgetat...

În timp ce petreceam timpul

Ar fi ieșit că am petrecut de minune timpul

chiar cu folos am putea spune

                                               dacă

nu ne dădeam înfiorați seama că

în timp ce noi petreceam timpul

timpul ne petrecea pe noi undeva

undeva

evident cu mai puțin folos...

DIN MEMORIILE LUI ODISEU / Poemele din „Vitraliu”

Leo BUTNARU

Iluzia

Unii scriitori sunt naivi

spunând că multe lucruri

unele subtilități

cititorul le va găsi în sub-

texte… – Iluzie absolut neîndreptățită!

De unde să se citească sub-

textele

odată ce astăzi tot mai puțin sunt citite textele?...

Laurii, locul

Dacă Van Gogh ar fi fost încoronat

precum o merita

laurii i-ar fi tăinuit locul crimei de sine

adică al urechii

pe care și-o tăiase cu atâta cruzime.

Din vârful piramidelor

Soldats, du haut de ces pyramides 

quarante siècles vous contemplent!

                                     Napoleon

Pe timp senin

când albastrul cerului era sporit de albastrul ochilor îngerilor

din vârful piramidelor se vedea insula Sfânta Elena

pe care

din cauza depărtării ce micșorează dimensiunile

uneori până la anihilare

nu se zărea Napoleon.

Cum s-ar spune

patruzeci de secole făceau abstracție

de situație.

Dimensiuni temporale

Afară e târziu

după miezul nopții – hău

iar în casă e atât de foarte devreme! –

abia-abia începe să se lase trupul tău…

Din memoriile lui Odiseu

privirea ciclopului era atât de grea

încât

când o arunca

chiar se auzea cum cade

zguduită

pe pământ

și

hăituit între viziune

și previziune

îmi spuneam – ca să nu disper:

dacă nu-i vin eu de hac

o va stinge Homer…

Semi

Ah mireasa mea mahomedană

cândva arătată

ca semiluna aureolată

astăzi

astăzi te mai vezi abia-abia

ca o semistea

depărtată

care mă face să-mi amintesc cu atâta durere

ce fericiți am fost noi în

semiluna de miere…

ÎN „REVISTA LITERARĂ”, NR.6 A.C., AM INAUGURAT O NOUĂ RUBRICĂ. Poate interesează pe cineva...

12.XII.1969

 

Ieri, la Cenaclul literar „Eminescu” de la filologia universității, Mihai Cimpoi a încercat să analizeze (disocieze, zicea el) o poezie de Damian. Prea didacticist!

– analiză „conținutistă” (de conținut, adică noțională) care ignoră concretul poetic.

– cineva vorbea despre o contradicție logică la Eminescu, în următoarea strofă:

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,

Cu râuri de lapte și flori de lumină,

Când norii cei negri par sombre palate

De luna regină pe rând vizitate.

 

29.XII.1969

 

Unele idei de la cenaclul literar al Universității:

– critica literară prea se grăbește să pună diagnostice categorice: poezia e cutare sau cutare, așa sau altfel; uităm că timpul intervine, formează și reformează valoric (M.I. Ciub.);

– unii se ascund după teme majore, însă, astfel, „strecurându-și” mediocritatea;

– și totuși, critica e destul de timidă, abia de i se aude glăsciorul; cazuri de protecție: te public eu, pe urmă fă-o și tu la fel, pentru mine.

 

3.IV.1970

 

Am selectat unele materiale pentru teza de curs, după care am făcut note pentru comunicarea despre poezia lui P. Boțu.

Unii dintre noi, Lucia, Mihai, eu, venim la prelegerile de literatură contemporană cu colecțiile revistelor „România literară”, „Luceafărul” sau „Contemporanul”. Îi tot dăm cu citate și argument din ele. Lectorul nostru, ne-Do-bă de carte, ne propune să citim câte ceva din „Literaturnaia gazeta”. Firește, citim noi, însă îi spunem tov.-ului că „RL”, „L” și „C” sunt mai interesante. Abia de aici încolo începe spectacolul: noi ținem una și bună, dumnealui – alta; dumnealui – una, noi – alta. În sfârșit, obosind de a încerca să ne mai convingă de ce avea de gând să ne convingă, tov. Dobrovolski aproape că ne imploră, spunând cu voce cam plângăreață:  „Pe cuvântul meu de onoare că-i interesantă și «Lit. gazeta»”. Lucia, Mihai, eu, alții., ne prefacem că... nu credem. (Joc subtil: cât ne tot ciondănim, delicat, cu lectorul, aproape s-a dus o oră de curs...)

 

Ghinion: am alergat pe la vreo trei librării în speranța să obțin, totuși, volumul de critică al lui Sainte-Beuve, apărut la Moscova (ed. „Hudojestvennaia literatura”), dar... Din câte știu, îl are doar C. Mac. care e, cred, mai curând un colecționar de carte, decât un cititor. (Anul trecut, am făcut cu el un schimb extraordinar: pentru nu mai știu ce volum de poezie (Labiș, „Albatrosul ucis”?) mi-a oferit „Opera deschisă” a lui Umberto Eco. Acum, cică, regretă. Un regret de…  snobuleț).

 

4.IV.1970

 

L. mi-a propus să mergem la teatru. Să vedem și noi, că poate se întâmplă vreun reviriment, vreo ieșire din inerție.

Seara, am fost cu L. la spectacolul „Și sub cerul acela...” de Aureliu Busuioc, care e un dramaturg înnăscut. M-am bucurat să văd că majoritatea spectatorilor sunt studenți de la litere. Mai foarte rar.

 

12.IV.1970

 

Citesc Anatol Ciocanu. Volumul său de versuri „Firul Ariadnei” are anumite afinități cu „Numele tău” (Gr. Vieru). Însă, în evocarea nașterii noastre (ca popor), Ciocanu e mai îndrăzneț, chiar dacă și mai diplomat (astăzi trebuie să fii diplomat și în poezie).

„Din voievozii țarinilor dace,

Ne-nvrednicit, poate mă trag și eu,

De-s împărat din viță de plebeu –

E vinovat un demon care tace.

 

Un fluier alb și o legendă dacă”.

 

14.IV.1970

 

În sala de festivități a facultății,  întâlnire cu scriitorul Sahib Djamal. Biografia sa pare a fi interesantă (născut în Irak, căzut în robie, rătăcind prin India, Siria, Liban, Turcia, Azerbaidjan...), cărțile nu știu cum îi sunt. Cică, i se adresase lui Lenin cu: „Pot să vă îmbrățișez?” Răspunsul: „Ce, eu seamăn a fi o fecioară mahomedană?”

 

AUGUSTIN BUZURA: 22.09. 1938 - 10.07.2017

SECVENȚE DIN JURNAL CU AUGUSTIN BUZURA

13-20.I.1991

Călătorie: Iași – Roman – Cluj – Alba Iulia – Blaj – București… Lancrăm, Sibiu, Sebeș… Excelent!

La Cluj, întâlnire cu Liviu Petrescu, Grigore Zanc, prozator și prefect, Dimitrie Vatamaniuc, Augustin Buzura, Eugen Todoran, Ion Mircea, Adrian Popescu, Ovidiu Pecican de la „Apostorf”, Mircea Opriță, Ilie Călian, Petre Bucșa, Doina Cetea, Horia Bădescu, Virgil Bulat, Mircea Berta, Gabriel Chifu de la Craiova, adjunct la „Ramuri”, Corneliu Munteanu de la Satu Mare, Berta Wacker din Marea Britanie.

Povestea cu fosta casă a lui Blaga… De recuperat, de răscumpărat.

Pe 13 ianuarie, la hotel, ne vizitează și ne urează studenți și elevi pruto-nistreni.

22.I.1991

Augustin Buzura căzuse de acord să ne întreținem într-un dialog, însă timpul – și domniei sale, și mie – nu ne-a permis să ne revedem.

9.XI.1992

La Bacău, ca totdeauna, căldură sufletească și bună organizare. Iau premiile „Ateneului” Augustin Buzura (proză), Ion Ungureanu, ministrul culturii din RM, Vasile Igna, Arcadie Suceveanu (poezie), Corneliu Ungureanu (critică). Premii și pentru tinerii autori.

Muzeul „George Apostu”. Cazați la aceeași casă de oaspeți de la centrul „Apostu”. Prezent, plin de vervă, Andrei Pleșu. Realizez un dialog cu omul de excepție, literatul, biofizicianul, enciclopedistul C. D. Zeletin. O călătorie de neuitat la Valea Zeletinului, la Răchitoasa. Ce oameni minunați! Ospitalitate și generozitate zeiască. Dl Zeletin face un excurs de cam o oră și jumătate în istoria intelectuală a acestor ținuturi. Zeci, sute de personalități de mare renume românesc și internațional, inclusiv nobelistul Paladi.

28.III.2000

Fundația Culturală Română. Augustin Buzura, Zigu Ornea, Gheorghe Istrate, Angela martin, Lucia Negoiță, Edgar Papu, Marcel Dinu, ambasadorul României la Chișinău.

Discuție cu dl Buzura care, la întrebarea mea, dacă Fundația Culturală Română va mai susține revista „Contrafort”, răspunse îndată: „Până mor eu sau ei” ș. a.

1.XI.2000

De la Iași, îmi telefonează Val. Stancu,  interesându-se dacă nu e cazul să introducem în volum și „băieții de la Contrafort”. Este, bineînțeles. Însă Vasile Gârneț mi-a spus că nu are versuri noi, că pregătește, cu greu, un volum, poate; că Augustin Buzura ar fi pe cale de plecare de la FCR etc.

4.XI.2003

 Între 26-30 noiembrie, la București se va ține Târgul de Carte „Gaudeamus”. De la editura „Știința” mi se spune că va trebui să plecăm, să lansăm și volumul tradus din Hlebnikov, unde vor fi prezenți și Augustin Buzura, Ștefănescu Alex., Barbu Cioculescu ș. a. Acestuia din urmă i-a fost oferită, pentru a scrie postfața la antologia traducerii de poezie pe care am pregătit-o eu (100 de ani de traducere în Basarabia).

4.III.2004

De asemenea definitivată, e și cartea de cosmograme, pe care am intitulat-o A opta zi. Aș fi vrut s-o prezint Ed. Institutului Cultural, Vitalie Ciobanu sfătuindu-mă să nu trec pe la directorul acesteia, ci să intru direct la dl Buzura. De fapt, nici Mircea Anghelescu n-ar fi de ocolit.  

27.IV.2013

Am revenit de la Iași, de la Zilele „Convorbiri literare”.   

Pe cine am întâlnit? Încolo, am mers, de la Chișinău, cu Vulturescu și Antoniu (două mașini. La Iași – Augustin Buzura, Horia Bădescu...

22.XI.2013

București. Târgul de Carte „Gaudiamus”. Cazat la hotelul „Europa Royal”. Aseară, incendiu în vecinătatea, la „Hanul lui Manuc”, care este peste ulicioara Franceză. S-a aprins coșul de evacuare de la bucătărie. Doi intoxicați ușor, duși la spital.

La Târg, Augustin Buzura lansează romanul „Absenții” (RAO), chiar la poalele scărilor de coborâre în pavilion. Când este prezentat, Eugen Simion face o remarcă: „Aș fi preferat să fiu prezentat drept critic literar și profesor universitar”. Vobește și Paul Cernat.