Apartmani
Skadarlija
Aici au locuit Stănescu, Dora, Dumbrăveanu,
Dumitrescu. Sorin, firește.
Diminețile
le bătea în ușă Adam
salutându-i și românește
și sârbește.
Frățește.
În dimineața de azi
în solzii rașchetați ai parchetului
în lacul lor lucios
se reflectă binele public – soarele.
Coborând scările hotelului cochet
la parter
pe stânga – un restaurant
chinezesc.
Nichita spusese: „Limba română este
patria mea”.
După ce Camus rostise nazonat: „Ma
patrie, c'est la langue française”.
Nu cred să nu fi existat vreun scriitor
sârb care să fi spus:
„Patria mea este limba sârbă”.
La rândul său
patronul restaurantului „Kung Fu” le-ar
fi putut răspunde demn
și cu oarece subtext:
„Patria mea este limba chineză”.
Pe sticla vitrinei restaurantului cu
tacâmuri-bețigașe – învălmășeală
de litere slavone
latine și ieroglife – dintre acestea
toate
oarecum caleidoscopice
parcă te-ar ținti priviri ca dintre
recife
și, oarecum îngrijorat, un sens
euro-chinez:
„Patria mea este...”
18.IX.2018
Aznavour
Dar parcă ți-ai putea imagina Skadalija fără Charles Aznavour
și bineînțeles fără celebrul „La Bohème”
cântec extrem de cunoscut
despre care se cântă în alte șlagăre?
În
timp ce ascult
trag cu ochiul la ecranul televizorului suspendat
în trans-secularul local „Pocalul de aur”.
Ce simpatici, ingenioși, unii chiar talentați
sunt evreii din filmele lui Woody Allen...
Dacă ar fi la discreția mea să butonez telecomanda
și să trec pe alte canale
aș înțelege ceea ce deja știam – că
nu doar se spune că tăcerea e de aur
ci au apărut și legende care susțin chiar
că în contul aurului muțeniei
câțiva inși s-ar fi îmbogățit mult. Precum ne sugerează
cinematografia italiană și americană
respectivii erau mafioți...
Noroc că din gânduri
și metafore negre-grele mă scot – iată –
doi acrobați cu coaste de cauciuc
și ghidușul clovn uriaș
dar parcă totuși unul cameral
de pluș.
E de râs
și chiar trezește zâmbetul seriozitatea clovnului
exact în această clipă eu trăgând concluzia că
atunci când clovnul e mimetic
el pare simetric.
Dar prin
lărmuitoarea Skadalija
mai e sau ar trebui să fie
și clona clovnului hazliu non-stop
care când face trucuri în piață
își ia pseudonimul paiață
iar când se nebunește pe la „Pocalul de aur”
sau pe la cele „Trei pălării”
el își inventează fel de fel de nume hazlii
pe care din păcate memoria mea nu le stăpânește
ele fiind foarte exotice
pe sârbește.
...Dar să revenim la început(ul) care de regulă
se potrivește și pentru un final de discurs
mai amplu
mai scurt:
Parcă ți-ai putea imagina Skadalija fără Charles Aznavour
a cărui „La Bohème” o ascult chiar azi
ca pe – mi se pare – un recviem răgușit
ce ar petrece un celebru boem spre muzica sferelor
în această belgrădeană
sau pariziană zi-noapte în care
ca un soare uriaș al armoniilor s-ar stinge
purpurii ca un apus în potolire
magicii săi plămâni
ce respiră văzduhul Araratului
pe care l-a respirat și Noe...
23.IX.2014
Niš – Belgrad