În almanahul
grupării literare „Mezaninul poeziei” din Moscova, cu pseudonimul Hrisanf își
semna versurile și articolele Lev (Leon) Vasilevici Zak (1892–1980), cel care, peste ani, avea să devină pictor celebru,
scenograf și sculptor. Atât numele grupării, precum și copertele almanahurilor
„Vernisaj” și „Ospăț pe timp de ciumă”, apărute în anul 1913, i-au aparținut
chiar lui. Iar cu pseudonimul Mihail Rossiianski publica eseuri teoretice.
În toate ale ei, creația lui Zak-Hrisanf-Rossiianski constituie o
componentă de prim-plan, reaccesată și comentată, în durata avangardismului și
post-avangardismului rus, căutările sale prozodice anticipând imagismul, al
cărui corifeu a fost, o perioadă, Serghei Esenin, iar protagonistul sui generis
rămânând a fi Anatoli Mariengof. Unii dintre istoricii literari presupun că, de
nu s-ar fi dedicat, în mare, artelor plastice, M. Rossiianski ar fi ajuns un
poet cu adevărat remarcabil în veacul de argint rusesc.
Așadar, Rossiianski e numele mamei, cel adevărat fiind Zak, iar prenumele
– Lev (Leon), născut în satul Rasteapino din gubernia Novgorod. În cercurile
evreimii din imperiul rus numele de familie Rossiianski era cunoscut, în anii
`60 ai secolului XIX bunicul viitorului poet și artist plastic fiind unul din
fondatorii societății mozaice din Moscova. Din prima căsătorie, mama sa,
Rozalia Rossiianski, a avut trei copii, iar după moartea soțului se căsătorește
cu farmacistul V. I. Zak care, în junețe, participă la mișcarea narodnicistă,
fapt pentru care a fost deportat pe 10 ani în Siberia.
Lev Zak se naște gemene cu fratele
său Simion, care avea să ajungă filosof eminent.
În 1902, Lev este admis la gimnaziul Institutului de Limbi Orientale,
unde leagă prietenie cu Roman Jakobson, reputatul savant-teoretician de peste
ani, unul din marii lingviști ai secolului trecut. Peste șapte decenii,
Jakobson va scrie prefața la volumul lui M. Rossiianski „Des perles aux
aigles”, apărut la „Edisions Saint-Germain-des-Prés” (1975, Paris) în colecția
„Peinture et parole”, parcă în siajul anticului adagiu Ut pictura poesis, în care, printre altele, invocă amiciția și
colaborarea lor gimnazială, pe când Zak „era bogat în vise și presimțiri”. Împreună,
cei doi colegi scriau, redactau și scoteau la lumină primele lor reviste,
ilustrate de Zak. Jakobson continuă: „Peste ani, în 1913, în fervoarea
confuziilor din ajunul războiului, au apărut din abundență numerele
almanahurile «Mezaninului poeziei ruse», în care se evidențiau versurile lui
Lev Zak, semnate Hrisanf, ce au lăsat urme neîndoielnice în poezia lui
Maiakovski și Pasternak”.
În 1907, Lev Zak este admis la facultatea de Istorie și Filologie a
Universității din Moscova, oraș unde, în 1913, împreună cu Vadim Șerșnevici,
constituie gruparea de orientare ego-futuristă „Mezaninul poeziei”, în care se
vor afirma Konstantin Bolșakov, Riurik Ivnev, Boris Lavreniov, Serghei
Tretiakov, Pavel Șirokov și alte nume de referință ale avangardismului literar
rus. În memoriile sale, Șerșenevici consemna: „Fiind pictor, poet, teoretician,
Zak știa să ne mobilizeze prin sinceritatea și cumpănirea sa. El avea zeci de
profesii, una bruind-o pe o alta. Era un minunat grafician, mai toate cărțile
editurii noastre având copertele lui. Iar fiece număr de revistă scriitorul Zak
îl umplea cu multiplele sale pseudonime”.
În perioada septembrie-decembrie 1913, „Mezaninul poeziei”
publică almanahurile „Vernisajul”, „Ospăț pe timp de ciumă” și „Crematoriul
bunei cuviințe”, în toate Hrisanf (Zak) semnând versuri. Este pregătită pentru
tipar și prima carte a lui Rossianski-Zak-Hrisanf, „Improvizații pirotehnice”,
care, însă, nu avea să fie publicată. Iar de atunci, pe durata a șase decenii,
numele poetului Rossiianski nu mai apare în presă, cu toate că autorul nu a
încetat niciodată să scrie versuri. Iar în anul 1970, când Lev Zak cunoștea
deja gloria pictorului afirmat în plan transfrontalier, la München îi apare
volumul de versuri „Dimineață interioară”, ce surprinde cu adevărat și apreciat
drept incontestabilă valoare literară. El este ca și cum continuarea
structural-stilistică avangardistă, fapt remarcat și în recenzia sa de
Jüri Ivask: „Unul din procedeele
preferate ale lui Rossiianski ține de așa-numita etimologie poetică, el
selectând frecvent cuvintele în conformitate cu asociativitatea sonoră, precum
Hlebnikov, Krucionîh... La Zak sonoritățile predomină, dau tonalitatea
poemelor”.
