Leo BUTNARU
„Tu ești Alfa?” „Da, Omega...” „Ai venit să mi te-nchini?” „Ti-i, dar
cum rămâne, dragă, cu deplina libertate garantată-n alfabet?” – acest dialog ar
fi laconica prefață la prezentul text, pe care îl încep exclamativ:
Jos cenzura! Trăiască iluzia că sunt liber și scriu tot ce gândesc!
Text, la începutul căruia îmi amintesc că, în URSS, dar, din păcate, și
în România, deplina libertate a cuvântului era „permisă” doar în cazul în care cetățeanul,
din greșeală, nimerea cu ciocanul peste degete.
Iar dacă, odinioară, comunismul însemna spălarea creierului virgin, de
câteva decenii încoace libertatea a deflorat creierul cetățeanului. Însă nici
în atare stare deloc puțini consângeni de-ai noștri nu-și pun problema
libertății. Dacă unii din ei și-ar pune-o, gloatele ar fi mai restrânse. Azi,
când e deplina libertatea a cuvântului (dat, dar nu și respectat, de
guvernanți). Iar apostolii libertății, dreptății, fraternității rămân în
continuare a fi glasuri ce strigă în pustiu. (E drept, și în cazul lor se ține
cont de libertatea cuvântului!)
Azi, când atâția indivizi nu știu ce au de făcut cu libertatea, în
consecință parcă nici nu ar fi liberi pe la răscrucile democrației unde, da, e ca
și cum o deplină libertatea a opțiunilor. Dar și a rătăcirilor. Din cauza
acestora cetățenii nefolosindu-și din plin libertatea pe care o au, pentru a
lupta pentru libertatea pe care încă nu o au.
Pe la răscruci se înțelege mai limpede că libertatea e ceva care nu are
formă, ci probabil are doar oarece conținut – chiar pe ea însăși cea fără
formă; chiar pe toți cei care luptă pentru ea, pe cei care deja au obținut-o,
pe cei care sunt contra ei – pentru că de aia e libertate – să le ofere tuturor
posibilitatea de a se manifesta. Tuturor celor ce alcătuiesc un popor, care ar
fi fost eminent, dacă se năștea din liber-tati și liber-mami.
Omule, a-ți întreține starea de libertate tot luptă pentru libertate
înseamnă. Adică, pentru ca să fii liber, trebuie să lupți pentru libertate
chiar când ești liber. Iar eu unul dau tot aurul tăcerii pentru libertatea de a
putea spune „Da!” sau „Nu!”
Pe de altă parte, libertatea de expresie poate echivala perfect cu
libertatea de ne-expresie, alegerea aparținându-ți în aceste timpuri fără
cenzură, când oamenii liberi vorbesc de la egal la egal, iar sclavii vorbesc de
la inegal la inegal. Pentru că, din păcate, și azi unii inși mai aleg libertatea
de a fi sclavi.
Apoi, în discuții, este invocată cenzura economică in actus... Da. Pentru că astăzi, nivelul libertății cifrelor
depășește cu mult nivelul libertății cuvântului.
Dar cu cenzura interioară cum rămâne?... Odată ce libertatea interioară
este un mod discret de a stăpâni, de a domina, fără a fi perceput în exterior. Libertatea
spiritului tău e cu atât mai mare, cu cât o domini mai mult. Printr-o
disciplină severă nu îți reduci libertatea de acțiune, ci selectezi din ea atât,
de cât ai nevoie pentru a fi învingător. Sau pentru a nu fi învins.
Bineînțeles, nu se poate nicidecum de a nu invoca modificările
survenite în absența cenzurii. Unele din ele, incontestabil – nobile. Dar, din
păcate, de cealaltă parte, – terorizarea bunului simț, dezmățul amoral,
agresivitatea mediocrităților, injuriile etc. Și ele fiind dovada implacabilă
că împotriva libertății cuvântului nu o singură dată e folosit călușul din
cuvinte. Agresive. Astea, uneori, parcă susținute de excesul de corectitudine
politică, cenzorii de altă dată spunând, oarecum a laudă, că dănănaia ar fi
pornit chiar de la ei, de la vigilența lor bolnavă. Din păcate, într-o anumită
măsură par să aibă dreptate.
Incontestabil, a crescut numărul celor impertinenți, provocatori,
cârcotași, a nulităților nemulțumite de tot și de toate. Însă ce li s-ar putea
face, odată ce dreptul de a fi liber e fundamental pentru om? Da, și dreptul la
cădere liberă. Inclusiv, la căderea în mocirlă. Iar de când cu libertatea sexy-porno,
nu mai e bai că regele e gol: deja s-a dezgolit și regina. Iar societatea face
tot mai mult abstracție de tabuuri, astea fiind rudele decente ale indecentei
cenzuri și verișoarele puritane ale dezmățatului gâde al libertății nelimitate. Iar când absolut toate ajung libere de a
face orice, deja doar libertatea nu mai este liberă. Libertatea excesiv
de liberă devine propria sa captivă.
În fine, cu titlu de epilog, de la Socrate reinterpretare: Cunoaște-te
pe tine însuți. Dacă îți permite propria-ți cenzură interioară...
Martie 2020
