Traducere: Leo Butnaru |
Ispita afișelor (1920)
Lui Aleksei Efimov
I
Se auzi un foşnet
sau plescăit de apă.
Cortina curge
lent spre înălţime.
Din scenă-adie
briză răcoroasă
Spre freamătul
din rândurile prime.
II
Introducându-şi
în penumbra albastrului parter
Torsul argintat
din creştet spre călcâie,
Ea revărsă în
sală Folle Arome
De afectuoasă,
îmbietoare vanilie.
În binoclu
tresare bella dona.
Gata-i să iasă un
rănit valet
Care-şi
pregăteşte lornionul,
De pluşul hainei
ştergându-şi-l atent.
Soţul triplu
bărbierit mantaua albă-gri
Şi-o târâie
precum birjarul ambulant
Când părăseşte
bătrânul restaurant,
Tăcut, mahmur,
leit zeul Vulcan,
Gelos pe Venus
cea ne-ndestulată
Noapte de noapte, an de an.
III
Pielea de antilopă a pantofilor ascuţiţi
Înţepând blănurile urşilor de Himalaya
Se vor revărsa pe placa scăunelului
Unduirile rochiei de debut.
Cu unghii degenerat-fărâmicioase
Deranjând glazura colanului
Respingând cu cuvânt de glicerină
Asaltul gălbiorilor husari.