Cealaltă voce
1
 |
| Traducere: Leo Butnaru |
Sunt cu tine, îngerul meu, nu am viclenit,
Cum de s-a întâmplat că te-am părăsit
În locul meu ostatic să fii în nevolnicie
Întregii dureri pământene ce leac nu ştie?
Pe sub poduri pelinul fumegă suriu,
Peste focuri Рroi de sc̢ntei, auriu,
Afurisitul vânt a blestem prinde-a urla,
Şi un glonte rătăcit dincolo de Neva
Îţi caută biată inimă ce bate slab, arar,
Şi, singură, în casa îngheţată-a pieire,
Stai întinsă albă în albă strălucire,
Glorificând numele meu amar.
2
În acel an îndepărtat, când iubirea se
aprinse,
Ca o cruce de pristol, în inima proscrisă,
Tu nu te-ai cuibărit a blândă hulubiţă
La pieptul meu, ci zgâriai ca uliul cu gheara.
Cu-ntâia infidelitate, cu vinul blestemului
Tu prietenul însetat ţi l-ai adăpat.
Însă veni ceasul ca să priveşti
În ochii verzi, lângă nemilostive buze
Zadarnic să rogi pentru dulcea ofrandă
Şi pentru jurăminte, de care nici că auzii,
Pe care încă nimeni nicicând nu le rosti.
Astfel otrăvind apa izvorului pentru cei
Ce vor merge în pustiu pe urmele sale
Tu însuţi te-ai rătăcit şi, însetat la culme,
În întuneric n-a fost să recunoşti izvorul.
El bea pieirea, cu gura-n apa răcoroasă,
Dar parcă pieirea ar putea să curme setea?
1921
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu