* * *
E dimineaţă,
se mişcă soarele în fereastră
şi gălbenuşul în ou.
Cu propria-ţi piele îmbraci oglinda,
femeie, urăsc falsa ta pudoare
– e ca ÅŸi cum ziua ÅŸi-ar acoperi
cu o frunză transparentă goliciunea.
Taci. Tăcerea ta îmi umple oasele cu nisip,
ori de cîte ori mă apropii
să pipăi, pe furiş, marginea orizontului.
E dimineaţă şi eu
n-am să ştiu niciodată sfîrşitul visului.
Suflu şi împrăştii
coroana imaginară a unei păpădii.
Sunt singur, te strig, tu îmi arăţi soarele –
degetul ţi se prelungeşte pînă îl atinge.
Mi-e teamă, îmi găsesc
liniile din palmă altcumva aÅŸezate –
asemenea norilor pe un cer împietrit,
îţi spun. Tu taci. E dimineaţă.
Lumile se schimbă mai des
decît se nasc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu