miercuri, 17 aprilie 2013

PESTE PATRU DECENII, ROMÂNII - ÎN LOCUL ITALIENILOR


                                                     SIMILITUDINI


Cică în Italia ar fi deja câteva sute de mii de imigranţi din Moldova Estică şi din România. Unii dintre ei deja s-au stabilit acolo, şi-au întemeiat familii sau şi-au adus acolo familiile. Bineînţeles, cu tot cu copii. Azi, mă gândesc în mod special la acest fenomen, deoarece, recitindu-mi jurnalul „Student pe timpul rinocerilor” (publicat în anul 2000), am găsit în el o filă a… similitudinilor: acum peste patru decenii, un destin asemănător celui prezent al miilor de basarabeni îl aveau sute de mii de italieni. Iar fila de jurnal:


29 ianuarie 1971

Am sosit acasă, la Negureni. Noroi. Venii cu un geamantan atât de greu, încât, la un moment dat, îmi ziceam: „Mai bine mi-1 fura cineva la Chişinău, până să fi ajuns cu el la gară”. Baliverne, în gând. Geamantanul era plin cu cărţi.
Seara, am ascultat un post de radio italian. Emisiune difuzată la ora unu de noapte, „Voci di’ italiani all’estero”. Originală, dar şi foarte dramatică: vorbesc, prin diverse apeluri, cei care au emigrat din Italia în alte ţâri în căutarea unei vieţi mai bune. Îmi zic că sunt foarte mulţi emigranţi, dacă, în cele 25 de minute afectate emisiunii, ei nu-şi dau rând să vorbească. Unii sunt întrerupţi la jumătate de cuvânt: „...a rivide…”, când, imediat, un altul începe cu „Cara mama, caro papa, nipote, sorella, fratello!...”. Unii îşi îneacă vorbele în sughiţuri de plâns, încheind cu: „Vostro figllio peregrinno”; „Spero per antranti” etc. Unii deja au o pronunţie nazonată şi un „r” francez în cuvinte. Se vede că aceştia au emigrat de multă vreme. Mai nuanţat, „înstrăinarea” se simte în vocea copiilor. Vede-se, mediul le oferă mai puţine condiţii de a comunica în limba străbunilor şi părinţilor, iată de ce ei se adresează cu „tante” în loc de „zia” (ital.). Altcineva, pe nume Virgilio Maria Teressa, le spune părinţilor un „bonjour” în loc de italianul „buon giorno”. Emisiunea începe şi se termină cu o muzică estompată, oarecum indefinită în frazare. Indefinită, cred, pentru că ea nu poate exprima „bucuria” dramatică a emigranţilor şi nici mâhnirea sau părerile lor de rău. Nu o dată, auzi cum, brusc, se întrerupe o voce, după care revine cu un: „Nu poti...” sugrumat.
De încercat de-a afla numărul emigranţilor italieni. O tabletă? Sau, eventual, o povestire?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu