ÎNTOARCEREA FIICEI RISIPITOARE

Întoarcerea fiicei risipitoare

Evanghelia după Luca,  XV, 11-32

Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei.

Pildele, XII-4

...Şi cea mai tânără dintre fiice i-a zis tatălui său:

Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.

Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile

fiica cea mai tânără s-a dus într-o ţara îndepărtată

şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.
Şi după ce a cheltuit totul din avere

şi mult din trupul ei obosit în stricăciuni,

s-a făcut foamete mare în ţara aceea

şi ea a început să ducă lipsă.
Şi ducându-se, s-a alipit de unul din locuitorii acelei ţări,

şi acesta a trimis-o la spălat de rufe,

la curăţare de private,

la îngrijire de bătrâni neputincioşi,

ba mai târziu în ţara aceea a trimis-o la ţară să pască porcii.
Şi ea dorea să-şi sature pântecele

din roşcovele pe care le mâncau porcii,

dar nimeni nu-i dădea,

înainte de a se da în tot alt şi alt desfrâu cu ea,

încât pântecele care i se umplea de roşcove

i se umplea şi cu zămislire de plod…
Dar venindu-şi în sine,

fiica cea rătăcitoare şi risipitoare a zis:

Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine,

iar eu pier aici de foame,

iar eu ajung aici târâtoare!
Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune:

Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine;
nu mai sunt vrednică să mă numesc fiica ta.

Fă-mă ca pe unul din argaţii tai.
Şi sculându-se, a venit la tatăl său.

Şi încă departe fiind ea, tatăl său a văzut-o,

dar chiar dacă i s-a făcut milă,

el nu a alergat, să-i cadă pe grumaz şi să o sărute.
Chiar dacă fiica cea stricată cu desfrânările a zis: Tată,

greşit-am Cerului şi faţă de tine

şi nu mai sunt vrednică sa mă numesc fiica ta.
Astfel că tatăl nu a zis către slugile sale:

Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă

şi îmbrăcaţi-o, şi inel puneţi-i pe mană,

şi încălţăminte în picioare;

nu a mai zis tatăl: şi aduceţi viţelul cel îngrăşat,

înjunghiaţi-l şi, mâncând dimpreună cu fiica mea

şi nepoţii care mi-i aduce cu ea

să ne veselim;
căci această fiică a mea era moartă şi a înviat,

pierdută era şi s-a aflat – nu a zis aşa,

pentru ce bucurie să aibă tatăl cel generos

la întoarcerea fiicei risipitoare de sine,

risipitoare de alţii?

Cu un plod în braţe,

cu un plod în sine,

cu altul de mână

înfăţişându-i lui, tatălui,

ca pe nişte nepoţi vitregi; lui

bunicului vitreg…

Şi nu au început să se veselească.
Iar fiica cea mare era la ţarină.

Şi când a venit şi s-a apropiat de casă,

nu a auzit cântece şi jocuri.
Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea ?
Iar ea i-a spus: Sora ta a venit…

Şi în acel moment a ieşit mama lor în pragul casei

şi văzându-şi fiica cea mică,

i s-a făcut milă,

şi ea a alergat spre poartă,

unde mai stătea încă fiica sa mică,

să-i cadă pe grumaz şi să o sărute.
Şi fiica a zis: Mamă,

greşit-am Cerului şi faţă de voi, părinţii mei,

şi nu mai sunt vrednică sa mă numesc fiica ta.
Iar mama a zis către slugile sale:

Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă

şi îmbrăcaţi-o, şi inel puneţi-i pe mană,

şi încălţăminte în picioare,

şi aduceţi viţelul cel îngrăşat,

înjunghiaţi-l şi, mâncând dimpreună cu fiica mea

şi nepoţii care mi-i aduce cu ea

să ne veselim, – zise mama,

în vreme ce-şi săruta fiica,

în vreme ce-i mângâia pe cei doi nepoţi ai săi,

unul ţinut în braţe de fiică,

altul – de mână ţinându-l,

în timp ce-i mângâia fiicei pântecele rotunjit a plod,

şi i-a luat pe toţi în curte,

şi i-a luat pe toţi în casă.

Iar fiica mai mare venită de la arie s-a mâniat

şi nu voia sa intre; dar mama sa o ruga.
Iar ea, răspunzând, i-a zis mamei sale:

Iată, de atâţia ani vă slujesc şi niciodată nu v-am călcat porunca,

mamă şi tată. Şi mie niciodată nu mi-aţi dat un ied,

ca să mă veselesc cu prietenele mele;
dar când a venit această fiică a ta, mamă,

care ţi-a mâncat averea cu desfrânaţii,

pentru ea ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat…
Iar ea i-a zis: Fiica mea, tu-ntotdeauna eşti cu mine

şi toate ale mele ale tale sunt.
Trebuie însa să ne veselim şi să ne bucurăm,

căci această soră a ta moartă era

şi a înviat,

pierdută era

şi s-a aflat.

Amin.

21.IV.2013
Duminică,
întru două săptămâni până la Paşte