TRADUCEREA DE DUMINICĂ

Acum un timp, când pregăteam antologia de poezie universală Traduceri din secolele XX-XXI, eram obsedat de un poem memorabil al ucraineanului Ivan Draci, Balada Cepei de Aur, pe care îl tradusesem cu mulţi ani în urmă, volumul de „Bibliografie” indicându-mi că l-am publicat în joia de 11 mai 1978 în săptămânalul „Literatura şi arta”, al cărui redactor-şef pe atunci era poetul Victor Teleucă. Caut, scotocesc în mai multe mape cu decupările din adânca mea tinereţe, însă nu găsesc textul. Să mă las păgubaş? Sau să merg la Biblioteca Naţională, să solicit colecţia revistei? Dar ce ar fi să dau o traducere nouă? mă întreb şi încep a căuta cărţi de Ivan Draci în biblioteca personală. Însă în cele găsite nu e şi Balada Cepei de Aur… Apelez la internet. Din păcate, textul ucrainean nu-mi iese în cale. Probabil, nu am fost destul de insistent. Ce e de făcut? Aha! Să apelez la prietenul Mihai Traista, poet de limbă ucraineană din România pe care, pe pagina sa de facebook, l-am văzut într-o poză cu Ivan Draci. Prin urmare, îi scriu lui Mihai care, iniţial, nu găseşte nici el textul, dar, la o revenire în perseverenţă, îl descoperă şi mi-l expediază. Mulţam! Îi mai solicit lui Mihai o lămurire a unei sintagme ucrainene mai puţin cunoscute, după care purced la a doua traducere a Baladei cepei de Aur, de la prima fiind trecuţi deja… 35 de ani! În antologia de care vă spuneam am introdus noua – a doua – traducere, pe care o public şi aici, pe blog. Între timp însă, ca de la sine, dintr-o mapă îmi apare şi decuparea din revistă cu prima traducere din Ivan Draci, pe care o românizasem cu litere chirilice, cum ni se impunea pe atunci. O reproduc şi pe ea, deja ca element muzeal.

În fine, îmi zic: bine am făcut că am dat o a doua traducere, de data aceasta din original şi nu prin intermediul unei terţe limbi , cum mi se întâmplase cu prima.

Ivan DRACI  (1936)

BALADA CEPEI DE AUR

Ceapa obişnuită –

Zorile nevoiaşilor.

         Pablo Neruda

Ea – zeiţa cu obraji rumeni a vândutelor bazaruri –

Pendul ce se clatină în legătura arcuitei cununi

Ce o cuprinde de după gât pe cocoşata lele Gorpina.

Ea – nimfă împletită-n veştezitele cozi ale prietenei

Devorată de milioane de ochi lacomi

Vrea cu tot dinadinsul să-şi piardă auria fetie!

Ea – cristelniţa bisericuţelor de la subsol –

Tremură pentru auriul său suflet credincios

Înaintea păgânei voracităţi a cuţitului tâmp!

Roşind – pentru aurul ei el îi întinde gunoiul paralelor de-aramă!

Ea deja simte cum îi amuţeşte sânul de aur

Prevăzând îmbrăţişările toxice ale Focului pierde-vară.

Ea – regina frumuseţii pieţelor săteşti în revărsatul zorilor –

Stă amuţită în arestul de garnizoană-a buzunarului soldăţesc

Ea, neprihănita zână a necruţătorului Apetit.

Dânsa-i sora dreaptă a uscatului Coltuc de secară

Şi sora geamănă a Usturoiului cu albă caţaveică

Ea – rodie de aur în căscătura foamei studenţeşti

Neîmpăcată adversară a Cartofului fiert din calea-afară

Prietenă fidelă a modestei Sări de bucătărie

O mică Ioana d’Arc contra tuturor microbilor anglo-saxoni

Ea – tandra Laură a unui cârn Petru Petrarca oarecare din

Şcoala de Meserii dintr-o mărginaşă mahala a Kievului

Tăinuită-n căldura de seră a geamantanului meşterit chiar de el

Sau poate ea nu-i decât o uitată, neglijentă Ceapă Cenuşăreasă

Care va degera anonimă în burta cine ştie cărui bonz

Ea, aurica-aurelelor, nu ştie cum îi va fi dat să moară

Sau poate că-i va fi să se resfire-n sfinte, albe nimburi

Peste nedezlegata taină a feliilor de pâine alb

Sau poate va trebui să se rotească-n hula-hoop înaintea sângerosului Şaşlâc

Pe fundalul argintiu al georgianului cneaz Ac-Ţeapă.

Începe agonia aurie a striptisului ce precede morţii:

Ea lasă să-i cadă şubuliţa aurie

Ea îşi scoate strălucitorul pulover auros

Îşi aruncă de pe ea auria rochiţă delicată

Se dezbară de auria cămăşuţă-petală

Şi, goală, albă, îşi deplânge fecioria violată

Ea – Ceapa de aur din grădina mamei

Ea – Vestala de aur din templul Tainei Existenţei

Strânsă ca un pumnişor al spaimei.