PRINCIPIUL ÎNGERULUI / Poeme la final de 2015

Scurt debut în rai

Lumea de apoi, în special cea din rai, ideală,

din cât de puţin se cunoaşte despre ea (aproape nimic!),

pare ţinută în blocadă informaţională.

Acolo poate e chiar un fel de contraspionaj, o cenzură

contra excesului de curiozitate, jind sau (băut)ură.

Rigorile serviciului de contrainformaţie ca

blocare a oricărui gen de înştiinţare

este impus din interior, din cancelaria raiului,

pentru ca cele aflate dincolo

să nu le perturbeze pământenilor calitatea şi durata traiului.

Astfel că, la soroc şi în conformitate

cu condica de fapte,

albă la capitolul păcate

cel care merită – ajunge în rai,

trece provizoriu printr-o carantină într-un foişor-amvon

unde, pe ascuns, însă numai cu intenţii bune

este privit ca un –

pardon! –

spion.

Şi iată că stă noul sosit cu condica dinainte,

curată la capitolul păcate

şi se întreabă ce-i de făcut cu ea. Mai întâi,

oarecum interiorizat, preocupat, frământat,

mângâie derutat hârtia castă a destinului său pământesc

rămas într-o altă lume, atât de departe,

apoi, ca din senin,

făptuieşte pe nepătata albeaţă a ne-săvârşitelor păcate,

scriind prima sa poezie

atât de târzie

ca o frumuseţe curmată sau

ca o bucurie uşor cuprinsă de agonie…

O fi bucurie

o fi taină ceea ce-l înfioară? – se întreabă

parcă involuntarul creator de poezie,

însă neamânat este luat de o aripioară (e de spus,

celor care nimeresc în rai le pot creşte aripi

drept distincţie protocolară); deci,

luat de o aripioară şi, cu delicateţe,

fără violenţă,

este scos în afară! – unde

sfântul Petru, portarul paradisului deloc al paradelor tuturor,

îi zice cu blândeţea sa de înalt cuvios: – Cu părere de rău, tu… ba nu,

– dumneata, cel care o viaţă ai rezistat creştineşte ispitelor,

păcatelor,

deja nu mai eşti adecvat cerinţelor raiului; adresează-te

uniunii scriitorilor…

În realitatea aceasta – încurcă-lume

1

Uneori credeam că

până şi din cauza bunului meu înger păzitor

mi se întâmpla să întârzii la serviciu

                                              dar

până la urmă a trebuit să-mi dau seama că

                                                          de fapt

la mijloc nu era decât Godot

                                               care

nici chiar prin iremediabila-i absenţă

nu poate prezenta alibi convingător

că dânsul nu ar fi totuşi

                                     un încurcă-lume…

2

De mult timp

ai tot aşteptat să vină un apostol

să-ţi spună ceva înţelept

îmbărbătător

în realitatea aceasta atât de asemănătoare

cu teatrul absurdului.

                                 În fine

apostolul veni

întrebându-te:

Îl aştepţi pe Godot?

Dezgheţul

(Dintr-un interviu)

Când m-am întâlnit cu avangardiştii?...

Bine, fie cu umbrele lor – Hlebnikov, Mandelştam?...

Cu mulţi alţii în timpuri atât de triste…

                                                                Era

pe când din Rusia iarna se cam retrăgea.

                                                                 De fapt

drumul de ducă nu părea prea lung

Polul Nord fiind relativ aproape. Important

că iarna se subţia…

                                              Semnalmente?

Fie şi, prin cimitirele Leningradului,

statuile de îngeri cuminţi

sau statuile nude din Grădina de Vară

graţioase

pe degete

cu inele de chiciura

nu prea geroasă

şi foarte sumară…

Portretul unui final de secol

Se ducea dracului Uniunea Sovietică

se risipea! O, ce veste minunată

se răspândea!

Finalul de secol XX

bătea înverşunat la maşina de scris

având atâtea de anunţat

atâtea de spus

finalul de secol de sine însuşi surprins!

Secolul dactilografia ca un apucat

bătea bezmetic în claviatură

încât literele cu cositorul din dinţi

ferfeniţau banda maşinii de scris

de zburau din ea zdrenţe-zdrenţe mici

care-i săreau secolului-dactilograf în faţă

pistruindu-i-o cu negru

pestriţ.

Vă mai amintiţi?...

Semi

Ah mireasa mea mahomedană

cândva arătată

ca semiluna aureolată

astăzi

astăzi te mai vezi abia-abia

ca o semistea

depărtată

care mă face să-mi amintesc cu atâta durere

ce fericiţi am fost noi în

semiluna de miere…

Principiul îngerului

Odată

pe când eram învăţăcel la cursul primar

al şcolii personale de literatură

văzând cum coboară din cer un înger

mi-am pus gând ce aş fi vrut de la el

ieşindu-mi că ar fi bine să-mi dăruiască un poem

tocmai despre lăsarea sa pe pământ

despre ce simte

etcetera.

Chiar aşa i-am şi spus:

Dăruieşte-mi te rog un poem.

Dar nu m-am ales decât cu ce aţi citit până aici

atât:

       îngerul era surdo-mut.

…Aşa gândeam

însă uimitor îngerul a dat glas:

Te-am lăsat să te descurci de unul singur

a zis

oprindu-se din drum.

Vezi? Ai reuşit şi fără ajutorul meu.

Poate că am contribuit şi eu puţin

oarecât

aici

în final

prin ceea ce-ţi spun acum.

Mai apoi

din alte întâmplări similare

am priceput principiul neabătut:

de obicei

îngerul te ajută la început

sau la final de poem.

Cât de cât.

Deloc mai mult.

Şi caii…

I

Aceşti căluţi

aceşti ponei cu ochi semi-ciclopici

dar blânzi

mă duc cu gândul la inevitabila vreme

când mor şi caii

inclusiv Pegas

dar mai ales vremea când mor călăreţii

adică poeţii

indiferent de şi-au

sau nu şi-au ars spatele acolo sus

în prejma stelelor

sau a flăcărilor ţâşnite pe nările himerelor

II

…Parcă nimic în legătură cu

filmul tinereţii noastre

Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? Dar

asta e… trist

însă mor şi caii

pentru că şi calul

cât o fi el de cal în fastuoasă coamă

tot cade în comă

şi face spumă la gură

cât un întreg lan de păpădii

dii dii dii murgule dii…