*
* *
Vom plânge
în sertar.
Sufletul ni-l vom deschide
în sertar.
Vom desena
în sertar.
Chiar şi de dansat vom dansa
în sertar.
Vom vocifera
în sertar.
Ne-om înrăi şi-om ameninţa –
în sertar!
Vom compune, vom scrie
în sertar…
Şi vom auzi din sertar un geamăt amar.
Buletin meteo
… În Regiunea Necernoziomică, – spune buletinul, –
se va subţia simţitor stratul de zăpadă
iarna puterile şi le va restrânge …
Ziua, în capitală,
pe-alocuri – furtuni.
Iar pe asfalt
pe alocuri –
sânge.
*
* *
În căutarea fericirii, muncii, cetăţeniei
în Rusia apăru
un straniu obicei:
copiii deja s-au plictisit să se mai nască –
vede-se cred că am putea trăi
şi fără ei.
* * *
Peste creştet
constelaţiile
clipocesc.
Şi mâinile ca de la sine se trag spre foc…
Ce straşnic mi-i
că oamenii se obişnuiesc şi
de cum deschid ochii
de ziua nouă nu se mai uimesc.
Să vieţuiască.
Să nu alerge după poveste.
Şi să plece,
ca la mănăstire,
în poezie.
Să prindă Pasărea Măiastră
pentru friptură
cu terci.
Iar peştişorul de aur –
pentru zeamă… aurie.
* *
*
Lui Bulat Okudjava
Păşeam pe pământ, greu era pe suflet şi-n împrejurime.
Pe spatele-mi obosit duceam unica mea cruce.
Era atât de frig, încât cuvintele îngheţau în gură.
Şi-atunci mi-am zis crucea să o tai pentru lemne de foc.
Şi am apins focul pe zăpadă.
Şi stăteam.
Şi priveam
cum unica mea cruce uimită în tăcere ardea…
Apoi pornit-am din nou peste câmpul negru, prin defileu.
Nu mai aveam crucea în spate…
Dar fără de ea
îmi era şi mai greu.
Marc Chagall
El e bătrân şi seamănă cu propria singurătate.
N-are chef să discute despre timp urât sau frumos.
Trece direct la întrebare:
„– Dumneata nu ai fi din Vitebsk?...” –
Sacoul de modă veche e cu reverul cam ros…
„– Nu, nu sunt din Vitebsk…” –
Urmează o pauză cam mare.
După care – cuvinte
monotone şi mohorâte:
„– Muncesc şi bolesc…
La Veneţia am o expoziţie…Deci, spuneţi că nu sunteţi din Vitebsk?...”
„– Nu, nu sunt din Vitebsk…”
Priveşte-ntr-o parte.
Nu aude, nu aude.
Respiră cu depărtări din altă lume,
încercând să se atingă atent de copilărie…
şi nu există nici Cannes
nici coasta de azur,
nici gloria, celebritate, renume…
Luminos şi pierdut
el se trage spre Vitebsk ca plantă tenace…
Acel Vitebsk al său – prăfuit şi dogoritor –
priponit de pământ cu turnul pompierilor.
Acolo sunt nunţi şi moarte, molitve şi iarmaroace.
Acolo se pârguiesc mere neobişnuit de mari
şi birjari somnoroşi hurducă pe caldarâmul pieţelor…
„– Dumneata nu ai fi din Vitebsk?...”
După care tace.
Şi dintr-o dată rosteşte –
parcă nume sacramentale –
denumirile străzilor:
Smolenskaia,
Zemkovaia.
Ca pe o ditamai Volgă laudă râuşorul Vidba
fluturând copilăreşte
din mâna-i transparentă…
„– Deci nu sunteţi din Vitebsk…”
E timpul de rămas bun.
La bună vedere mă gândesc.
Cât de curând să ne întoarcem acasă…
În lungul drumului copacii stau în poziţie de drepţi.
Amurgeşte …
Ce regret că nu sunt şi eu din Vitebsk.
Raza de acţiune
Au razele lor de acţiune
mânia şi impertinenţa.
Au razele lor de acţiune
adevărul şi minciuna.
Au razele lor de acţiune
mârşăvia şi răutatea –
mute
tăinuite,
menite a nenoroci…
Are raza lui de acţiune
cuvântul unic, irepetabil.
Iar eu viaţa întreagă îl caut
şi, poate, chiar
îl voi găsi.
Inscripţii în luptă
Iar aici se duce
o necruţătoare luptă a inscripţiilor!
Explicite.
Cruciale.
Categorice până la obrăznicie.
Laconice,
ca evidenţa…
De pe un placat,
îmbuibat,
lucios,
priveşte o personalitate
încruntată.
Proclamaţia ei
ca o palmă plesnită
(de-au sărit stropii!),
temeinic lipită…
Iar această inscripţie
noaptea trecută
au jupuit-o, ca pielea –
de pe trup viu!
Au zmult-o astfel,
încât până şi unghia
a rămas –
înfiptă
în tencuială!
Iar lozinca aceasta a fost mituită
şi, iată, deja
alunecă de pe zid…
Aici e în toi
un întreg război
necruţător!
Eu miros
a praf de puşcă
dintr-un nemaipomenit război
al literelor.
Vreau
Iar eu – când trist,
când mai vesel –
bucurându-mă
sau contestând falsa fală,
vreau să aflu cuvinte –
mai cu pondere decât rodul
la scară naţională!
Mijindu-mă,
parcă un străin,
şlefuindu-mi caracterul,
vreau să găsesc cuvinte –
mai cuprinzătoare decât
căile lactee din
galacticele necunoscutului!
Tuşind scurt, cuprins de paloare,
renunţ la sofisticare.
Vreau să găsesc cuvinte –
mai gingaşe decât
creştetul nou-născutului!
Bagatelă
Toamna se dovedeşte a fi
una splendidă.
Ameţit de mers,
eu umblu prin pădurea necunoscută
după versuri
ca după ciuperci.
Respir
aerul tare.
Două versuri deja le-am şi găsit.
Iar câinele
dă din codiţă
ca un dirijor iscusit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu