TRADUCERE?... BA NU, CATASTROFĂ!

 

Pe cât e de riguros, de sobru ca stil şi artistism Valeri Briusov, ceea ce îl face un veritabil sonetist, pe atât de nerespectuos este tălmaciul român, al Alexandru Şerban (în revista „Poezia”, toamnă 2016), care nu recreează, ci aproximează într-un mod deliberat ce-i dă de gol afonia faţă de plasticitatea şi muzicalitatea poetică.

În traducerea, ca şi în crearea în original al poemului, vrei nu vrei trebuie să apelezi şi la aritmetica elementară, adică să numeri silabele. Să cunoşti ce sunt iambul, troheul. Ce e cezura. (Nu… cenzura care anulează… cezura!) Place, nu place, dar în caz contrar nu-ţi iese sonetul, ci improvizaţia liberă-desuetă.

Necunoscând, dar mai ales nemânuind, artistic, creator, aste şi altele componente caracteristice prozodiei clasiciste, la ce ajunge dl Şerban? La bizarerii duse până la iresponsabilitate, încât, într-un singur catren de sonet riguros, la Tiutcev, în română să dea mărimi de versuri diferite, de – atenţie! – 13, 16, 11 şi 19 silabe!

Iscoditorii văd de pe altă planetă

Că globul pămîntesc e îmbrăcat în verde lucire 

Probabil acolo poetul cîntă imnuri subtile: 

„Cît de minunată e viaţa în culoare de smarald, discretă !”*

             În timp ce catrenul în cauză al lui Valeri Briusov e ţinut măiestrit în izvoadele clasice ale sonetului, cu o alternanţă silabică de 11-10-10-11. Astfel că,  după o atare tălmăcire-simulacru, ce să mai vorbim de formă prozodică fixă, de ritm impecabil, de virtuozitate artistică, de talent necesar atât autorului, cât şi traducătorului?!  Aiurea! (Pentru dl Şerban.)

Ei bine, cele şapte sonetele traduse (preluate integral de pe situl http://www.stihi-rus.ru/sonet/16.htm) sunt scrise în pentametru iambic, însă dl Şerban în versificaţiile sale mai mult decât stângace le „potriveşte” diverse picioare de vers, numai nu cele, articulate iscusit, în original.

În genere, fraza traducătorului nu e a poeziei, ci, oarecum anchilozată, e una a simplelor relatări de fapte. Sonetele parcă ar fi depoetizate şi duse spre relatare aproape jurnalistică. Le lipseşte energia şi aura poetică mai speciale.

Tribulaţiile şi turbulenţele de ritmuri sunt crase până şi în „Sonet despre formă” (titlu dat cam inadecvat de traducător ca: „Sonet pentru formă”), în chiar prima strofă a căruia (în originalul iambic: 11-10-10-11) ritmul e pur şi simplu paralizat totalmente, versurile având, respectiv, 14-12-13-18 silabe! (Nu vă faceţi griji: alte versuri din text au câte 10, 11, 17 silabe. Cum s-ar spune, toată aritmetica, aplicată inadecvat, într-un singur sonet!) Aceste silabograme întortocheate te duc cu gândul la mersul unei maşini pe care încearcă să o conducă o persoană de acum 200 de ani, pe când, de fapt, nu existau automobile. Încât ritmica şi geometria formei impecabile ale lui Briusov sunt pierdute, zdruncinător, de tălmăcitor prin hopuri şi sincope, picioarele de vers fiind cam toate şchioape!

Ce mai! Versuri destrămate, strofe lăbărţate! Halal!

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­____________________

* Пытливцы видят на иной планете,
Что шар земной в зеленый блеск одет;
Быть может, в гимне там поет поэт:
"Как жизнь чудесна в изумрудном свете!"