luni, 30 ianuarie 2017

POEȚI JAPONEZI


HAIKU PRIN SECOLE

În traducerea lui Leo BUTNARU

…În fine (de mai mult timp deja acest „în fine), chiar şi oarecum rigizii japonezi, care susţineau că metafora e non grata în poezia lor de formă tradiţională, au cedat presiunilor necesităţilor de înnoire a genului haiku, de diversificare a registrului stilistic, tehnic, cromatic al acestuia. Tomizawa Kakio  (1902–1962) a resimţit influenţa poeţilor simbolişti, încercând să exprime spleenul / angoasa modernilor şi să introducă, în manieră occidentală, abstracţiunea, metafora, analogicul. Iar până la el, Nakatsuka Ippekiro (1887–1946)  a introdus stilul vorbit în haikuurile sale, eliberate de obligativitatea celor 17 silabe. El e considerat fondatorul haikuului în formă liberă. A scris haiku în formă liberă şi (mereu) tânărul (1961 – 1987) Sumitaku Kenshin. Apoi descătuşarea prozodică a haikului a continuat cu Nagata Kōi (1900 – 1997), poet de un stil foarte personalizat, uneori obscur, legat de imageria decrepitudinii, singurătăţii, fragilităţii omului şi lumii lucrurilor care-l înconjoară. De asemenea, acest autor a insistat în promovarea aspectului comic, ironic în reflecţiile despre om şi lume. Nakamura Kusatao (1901–1983) şi-a exprimat nemulţumirea faţă de tendinţele ce încurajau diletantismul şi reîntoarcerea la tradiţia rigidă, fiind primul care a valorificat ideile haikuului care integrează realitatea socială, reflecţiile filosofice şi spiritul unei emoţii poetice autentice, opuse lirismului convenţional şi academismului rigid. Acestă modernizare a haikuului m-a şi încurajat să traduc unele mostre din contemporaneitatea sa. Am făcut-o prin intermediul limbii franceze, deoadrece... deocamdată, nu cunosc... japoneza...


Natsume SÔSEKI (1867-1916)


*     *     *
Fără să ştiu de ce
Iubesc această lume
În care venim să murim.

*     *     *
Umbra florilor
Umbra femeii
Amestecate-n luna voalată.

*     *     *
În această lume schimbătoare
Fă-te mai marele bonzilor
Şi siesta îţi e asigurată.

*      *      *
Lovitură în gong
În aerul stătut
Un ţânţar somnoros.

*     *     *
Plecându-te şi surâzând –
Un bob de grindină
Căzând din coc.

*     *     *
Frig pătrunzător. Eu sărut
O floare de prun
În vis.

*     *     *
Se aşeză pe umărul meu
Caută şi ea o societate
Libelula roşie.

*     *     *
Oamenii mor
Berzele se nasc
Translucide şi lucioase.

*     *     *
Dacă aş fi suveran
Peste o insulă pustie
Asta ar vi revigorator.

*      *     *
Toate crizantemele
Aruncaţi-le în
Sicriul lui.

*     *     *
Pentru cei care au plecat
Pentru cei care au rămas
Păsările migratoare vor reveni.


*     *     *
Rupt de moarte
Subţirele fir al vieţii mele
Stuf îngălbenit în toamnă.

*      *     *
Asemănător toporaşului
Om de nimic
Am vrut totuşi să mă nasc.

*     *     *
Chiar şi când stau la pat
Prin perdeaua din bambus
Vine să mă vadă fluturele toamnei.

*     *    *
Vântul gri al toamnei
Ulceraţie în
Stomacului meu.

*     *     *
Monstrul
Îşi arată fundul rotund.
Dovleacul.

*     *     *
Vântul toamnei colorează frunzele
El ar fi cel care aduce pe creştetul meu
Primele fire de păr alb.

*     *     *
Patru pereţi goi
Şi doar o lampă
Ca să îmblânzească odaia rece.

*     *     *
Printre zorele
Luminoşi
Ochii pisoiaşului.

*     *     *
Florile au căzut
Petalele rupte vântul le-a adus
Până la umbră.

*     *     *
Iarbă proaspătă în umbră
Visul câinelui ce doarme se înalţă
Precum ceaţa uşoară.

*     *     *
Tineri lăstari de papură
Îşi deschid pumnişorii
Iată şi primăvara.

*     *     *
Ce mult iubeşte
Aroma pământului
Toamna cu pinii săi.


Kawahigashi HEKIGODO (1873– 1937)


*         *       *
Ciupind vidul
Crabul va muri
În desişul păpurişului.

*      *     *
Pe crestele norilor
O ceapă înflorită
Ridică capul.

*     *     *
Am smuls smocuri de iarbă
La văzul rădăcinilor albe şi prelungi
Mi se făcu rău.

*     *     *
Pe neobservate
Puişorul se născu
De un roz hibernal.

*    *     *
Uimit
După trezirea din somn
Mă regăsii absolut singur.

*     *     *
După ce-am scos şeaua
Crupa calului mi se păru
Goală şi rece.

*     *     *
Fulgerele dinaintea furtunii
Prin risipirea focurile de artificii –
Acum.


Takahama KYOSHI (1874-1959)


*     *     *
Pe cursul apei
O frunză de gulie
În plină viteză.

*     *    *
Ca un drapel
Seamănă a pluti
Soarele iernii.

*      *      *
Pe frig un fluture
Dă din aripi
Urmându-şi sufletul.

*     *     *
Culme-ndepărtată
Care loveşte soarele
Pământ dezgolit.

*     *     *
Orice obiect pe care ţi-l însuşeşti
Iscă unele lucruri
Care seamănă toamnei.

*     *     *
El un cuvânt
Eu un cuvânt
Se pare că toamna-i pe terminate.

*     *    *
Spre firmament
Urcă din nou
Jerbe de păsări.

*     *     *
Şarpele s-a retras
Însă privirea cu care mă ţintise
A rămas în iarbă.

*     *      *
Numim această floare
Bujor alb –
Da, dar şi puţin roşu.

*      *     *
Câinele aţipeşte
Cu capul pe labe.
Casa crizantemelor.

*     *     *

Rădăcinile unui arbore văratic
Lăsate peste stâncă
În toate părţile.

*     *     *
Am cules o petală căzând din vişin.
Deschizând pumnul
Nu găsii nimic.

*      *     *
Iată, a venit şi primul fluture din an.
„De ce culoare?”
„Galben”.

*      *     *
Deja mi-o imaginez
Căzând peste cadavrul meu –
Ninsoarea.


2 comentarii:

  1. Haiku este o formă de exprimare a unei trăiri interioare.
    Minunate aceste haiku-ri.
    Mulțumiri din suflet!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur pentru japonezi, că sunt înțeleși și pe la noi!

    RăspundețiȘtergere