LITERATURA ÎN
PUTEREA TEXTULUI LITERAR. MUTAȚII DE INTERES.
Mișcarea
literară: De o vreme, textul
literar pare a intra în relație cu anumite provocări neașteptate. Una ar fi
posibilitatea existenței sale ca multimedia-text, finalizat într-o „operă
multimedia”, în care creativitatea se manifestă nu doar la nivelul literei, ci
și al imaginii sau sunetului, care, corelate, exprimă sensuri sau un anumit
sens. Este o frontieră care poate tenta, dar puțin încercată. În același timp,
ultimele premii Nobel au îndreptat atenția spre literatura așa-zisă de
frontieră (reportaj, anchetă..., v. Svetlana Aleksievici) sau spre cea care are
ca suport cântecul (v. Bob Dylan).
Leo BUTNARU
ÎN ISTORIA CIVILIZAȚIILOR UMANE TEXTUL
(LITERAR)
S-A ÎNDEPĂRTAT MEREU DE FORMELE
TRADIȚIONALE
–
Textul (literar) își mai păstrează autonomia și fascinația?
– Reveniri,
corectări, ștersături, recidive, eliminări, răzgândiri, adăugiri, reculegeri,
suprimări, reformulări, regăsiri, recuceriri, înlăturări, dezbărări, excluderi,
reîntoarceri, anulări, recăderi, răsfrângeri, pierderi, recuperări,
dezmeticiri, regăsiri, retușuri... – amplă, chiar dacă parțial redusa aici,
sinonimie/ antonimie/ antinomie a neliniștii caracteristice conștiințelor
ghidate responsabilitatea artistică sui generis, cercetarea
manuscriselor cărora ține în egală măsură de interesul hermeneutic, filologic,
dar și psihologic. Sub aspect psihologic pare au fost, sunt și vor fi studiate,
receptate, admirate manuscrisele marilor creatori și, bineînțeles, într-un mod
cu totul specific se vor interesa textologii viitorului de caracteristicile computerogramelor lui Umberto Eco, să
zicem, care a fost un împătimit de computer și un exemplar truditor al
claviaturii și display-ului. În istoria scrisului, fascinația va continua să
existe și ca travaliu, și ca recepție a finalității acestuia.
– „Îndepărtarea”
de forma tradițională îi este benefică sau îi afectează chimia în mod negativ?
– În istoria
civilizațiilor umane textul (literar) s-a îndepărtat mereu de formele
tradiționale. Literatura lumii a fost scrisă în piatră sau conturată în
tăbliile de argilă ale Babilonului
(„Ghilgameș”...); înșirată pe papirusul egiptean sau pe pergamentul grecesc
chiar din orașul Pergam. În vechimile unor țări din nord, runele erau scrise pe
scoarță de mesteacăn, de care, mai rezistentă, totuși, s-a dovedit a fi fragila
memorie umană, care devine puternică, dacă ajunge, cum se spune, una colectivă.
Și totdeauna, în trecere de la o etapă la alta, de la o formă la alta,
„îndepărtarea” de metodele scripturale din trecut a fost una benefică, mai
dinamică, mai cuprinzătoare în entropia generală, precum se întâmplă și azi,
când „manuscrisul” unei cărți scrise nu mai are nevoie de a consuma sute sau
mii de coli de hârtie (câteva exemplare); nu mai este supusă corectărilor
migăloase, obositoare, astăzi autorul ei beneficiind de toate privilegiile
inimaginabile, ca ieri-alaltăieri, pe care i le oferă programele de ameliorare,
inclusiv ortografică, gramaticală, a paginilor sale. Îți stă la dispoziție
orice gen de dicționar de care ai nevoie la un moment sau altul al muncii tale
literare – de sinonime, antonime, etimologie, programe de traduceri, enciclopedii.
Apoi, hyperlinkurile. Etc., etc.
În fine, nu
mai e nevoie să faci colete cu manuscrise, să pierzi destul de mult timp până
la poștă, unde să le depui, să plătești sume (azi, exagerate până la
insolență!), să te rogi zeului transmisiilor, Hermes, ca nu care cuva să se
piardă (pentru că s-a tot întâmplat, nu?) respectivul manuscris... Poșta
electronică dă siguranță, dinamică, operativitate și certitudine în comunicarea
cu editorii. (Mă opresc aici, conștient că aș putea aduce și alte argumente
despre beneficiu care nicidecum nu „afectează chimia în mod negativ”.)
Plus o noutate
de ultimă oră, care nu ne face să ne grăbim a o rupe definitiv cu formele
tradiționale ale scrisului, pentru a ne încredința totalmente digitalului,
computeristicii: După ce au inventat hârtia acum aproape 2.000 de ani, chinezii
au dezvoltat acum o versiune excepțională a acestui material – Institutul de
Ceramică din Shanghai a prezentat hârtia rezistentă la apă și foc! Totodată, materialul poate fi curățat cu apă
fără ca scrisul de pe el să se deterioreze. Ea este fabricată din nanofibre de
hidroxipatit, o formă de calciu care se găsește în oase și dinți. (Precum s-ar spune, în unele cazuri avem
motive serioase de a ne ține cu... dinții de tradiție, tradițional...)
–
Scriitorii trebuie să se bucure sau să fie circumspecți față de asemenea
mutații de interes?
– Prin
atitudinile și făptuirile sale profesioniste, scriitorul nu poate altcumva,
decât să fie în concordanță cu mutațiile majore din psihologia lumii, a omului;
cu mutațiile de esență în civilizația universală, dar și a națiunii sale, cu
specificul psiho-etnic al acesteia. Scriitorul, cel puțin unul de vârsta mea,
trebuie să-și amintească (și să cumpănească, nu?) că, de când a încondeiat
(chiar cu condeiul, nu cu pixul sau cu... computerul) prima literă,
micro-filmul de animație (chiar așa!) a mișcării mâinii (dar și a... minții)
sale de copil!, care făcea posibil startul, să zic așa, încordat, emoționat al
scrisului, ca o minune; a scrisului emanator de sens, care avea să-l însoțească
întreaga viață (pe atunci, asta o știau, probabil, doar ursitoarele). De aici
încolo – penița și călimara cu cerneală violetă (obligatoriu violetă!), apoi
tocul cu rezervor, penița chinezească, de aur. Și astea toate emanau partea lor
de miracol, după care aveau să vină primele „acorduri” tehno-scripturale pe
claviatura mașinii de scris, pentru ca, în fine, azi, să-ți orchestrezi
scrierea la computer. La timpul lor, inclusiv la cel prezent, astea toate ți-au
prilejuit noian de clipe de inspirație, de satisfacție, de împliniri, de
bucurie. Prin urmare, de ce nu am continua să ne bucurăm în bună pace,
înțelegere și, dacă e posibil, chiar de armonie cu ceea ce ne oferă ziua de
azi, cu ce ne va oferi ziua de mâine în perpetua exprimare și afirmare a lumii prin
scris, indiferent de formele și procedeele de înfățișare a lui în entropia
universală? Prin urmare, vorba latinului: Let
us rejoice! (Să ne bucurăm!)
–
Cititorii ar putea descoperi sau nu în asemenea texte delicii care să diminueze
criza lecturii?
– Da. Însă,
mai întâi, e necesar să precizăm, să nuanțăm: cititorul nu mai este unul...
tradițional, el nu mai citește în mod
clasic. Iar eu consider că astăzi, grației computerului, se citește mult
mai mult decât în trecut.
Da, așa e,
cărțile apar în tiraje mici și foarte mici, dar vedeți câte adrese cu poezie,
proză, filosofie etc., etc., există pe internet. Și nu doar există, ci chiar
demonstrează, prin evidență, electronică și ea, că sunt accesate, adică –
deschise și – de ce nu am crede? – chiar citite. Pe timpuri, formularele de
cititori în bibliotecile tradiționale nu ar fi demonstrat un astfel de interes
pentru lectură.
Computerul stochează biblioteci fantastice de
cărți în formă tradițională sau audio. Apoi, bibliotecile de manuscrise,
atrăgătoare de curiozitate umană, fascinante. Plus ecranizările după celebre
opere beletristice.
Concomitent,
nu a dispărut și, probabil, nu o să dispară forma de lectură tradițională, cu
cartea în mână.
– Vă
tentează să vă extindeți sau nu interesul de creație spre asemenea experiențe?
Ce vă dă imbold, ce vă reține?
– Nu că ne
tentează sau nu, ci, în condițiile digitalizării, cibernetizării este imposibil
să nu te incluzi în forme și experiențe moderne de procesare și receptare a
textelor, inclusiv a celor literare. Și scriitorul și cititorul trebuie să fie
oameni, intelectuali ai timpului lor, ai contemporaneității în care trăiesc și
o fac bună, optimal „funcțională” pentru munca spiritului, inteligenții lor.
Pentru manifestarea și împlinirea destinului lor.
Mișcarea literară,
Nr. 1, 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu