DIN POEZIA AVANGARDEI

Din poezia lumii

M. ROSSIIANSKI / HRISANF       (1892–1980)

În almanahul grupării literare petersburgheze Mezaninul poeziei, cu pseudonimul Hrisanf își semna versurile și articolele Lev (Leon) Vasilevici Zak, cel care, peste ani, avea să devină un celebru pictor, scenograf și sculptor. Atât numele grupării, precum și două din cele trei almanahuri – Vernisaj, Ospăț pe timp de ciumă, apărute în anul 1913, i-au aparținut chiar lui. Iar cu pseudonimul M. Rossiianski a publicat mai multe eseuri teoretice. V. Șerșenevici susținea că Zak „târa” grupul spre un futurism „academic”: „În contraponderea simplității grupului în fruntea căruia se aflau David Burliuk și Vladimir Maiakovski, în baza unei ample cercetări lingvistice estetul Zak a dezvoltat teoria «cuvintelor-miros», sub pseudonimul Mihail Rossiianski luptând aprig cu lipsa de obiect a neologismelor lui Krucionîh. Spre deosebire de cubofuturiști, el nu nega poezia veche, tinzând să edifice futurismul «pe temeiurile depășirii clasicismului»”.

La un moment dat, Hrisanf își anunțase editarea volumului de versuri Improvizații pirotehnice care așa și nu a mai apărut.

Din 1920 s-a aflat în emigrație. În 1970, la München îi apăru volumul Dimineață în interior, care include atât poemele sale de tinerețe, din perioada „mezaninului”, cât și pe cele scrise ulterior.

În traducerea lui Leo BUTNARU

*     *      *

Peste scrum și pâine

Sufletu-mi plânge

Iar inima trebăluiește

Și se ceartă cu cerul

Pieptul e bucuros de tandrețe 

Gândurile să-mi hrănească

La iesle se îmbulzește

Turma lor lărmuitoare

Ovăzul disperării

Toarnă în iesle stelele

O izbăvitoarea mea pâine

O tandra mea cenușă!

(1958)

*     *     *

Urma de ușoare picioare

Pe umedul cer

O sărut ca pe o stea

Și ocrotesc

Prelungul tău sunet

O viața mea

Ca pe un fruct

Ca pe un fraged măr desfă-mi

Pieptul mic hău

Vezi și tu iată

Viețuiesc risipitor

În raiul meu

Tu vezi colo chiar pentru noi

Am întins bogată masă

Atât de netrebuincioasă

Și iată vine fulgerător spre noi –

Ascunde-te! –

Ora prietenă cu moartea hidoasă

(1958)

Diptic

1

Chiar ora și liniștea să fie?

Dar tu murmurai: aici e capătul.

Smochini pământ aur jertfă

Liniște și oră

Munți darnici în struguri mieroși

Aur pământ smochini pâine

O de-ar fi să sfărâmi nevoința

Să ștergi paragrafe cer

Mă voi culca pe nori netezi

Găsește-mă atinge-mă liniște

Sunt înveșmântat cu văzduh

Iar inima mi-e labirint

Cine murmură: e capătul

Cine-i spuse pe nume liniștii?

Nu am nevoie de proverbe-nțelepte

Și de prorociri

O nimicnicie

De-a atinge cu degetele soarele!

Dar tu murmurai: timpul

Într-adevăr să fie liniștea și ora?

2

Da e liniștea și ora –

Spații

Date zilelor

Respirației și morții

Și tu geometrie a destinelor

Tu beție

Improvizație

Și dans

Omul

Vărui cerul

Și răzleți

Mărul și norul

Liniștea și ora

Legea miopului

Ce vede –

Vinul nevinovat

Copile

Joacă-te cu mine

Tu mă arunci

În vecie

(1959)

Elegie din Cadaqués

Chem și binecuvântez cuvinte

Plâng nopțile

Amicala datorie

A sufletului

Plutește marea

Precum pasărea

Și vremea-i gravidă

Cu liniștea

Liniștea

Avorton al cerului

Acostează

Lângă inimă

Acolo

Vântul de până la potop

Prinde cuvintele

Uitate de vis

(1959)

Răspuns vântului

(Nouă psalmi)

I

Nu suspina la zid

Unde anii au fost ghiciți

De ape

Cu adevărat obosiră buzele tale

Răspunde-i vântului

Ce duce tinerețea

Spre deltă

Dă-i răspuns

Vântului

Ce cheamă

Umbra zilei și ziua umbrei

Eternizează

Ce-a mutilat noaptea

Ocrotește ostroave țărmuri

Și înălțarea liniștii

II

Milostenia adevărului –

Pomana zilei

Cine întreabă

Trecutul

Și viitorul

Constrânge în spațiu?

Eu chem întru răzbunare

De stele

De flacără și nume

Prinde în cuie Doamne

Nedumerirea

Creaturii tale

Deschide-i

Covoarele și mărfurile

Cerului!

Și nu desculț

Căci de tine sunt încălțat

Voi intra în neștiut

Și în Demult

III

Voi intra

În apele văduve

Îndepărtatului trecut

Spălând smoala

De pe intențiile și gândurile mele

De pe drum și experiență –

Orbirea

Voi bate-n nor

Și voi trezi cerul

Cu urlete

Și scuipături

Umezeală și sânge Deschide-Te

Văzului și viezurelui

Robului și peștelui

Deschide-i creaturii tale

Tăria pământului și preintrarea

Palatul inimii și numelui

Amin

IV

Eu am măsurat moartea

Verificându-i prăbușirile

Prins în cuie

De unitate și sete

Am gustat oțet

Tu însă

Ai stors

Din păcat și pulbere

Din castitatea și din vina mea

Vin

Tu ai scăldat trupul dimineții mele

Reînviind forța și soarele

Mulțumesc viticultorului

Pentru loază și lacrimă

Pentru zvâcnetele

Curcubeului

Și drumului

V

Irigi

Înălțimile liniștii

Cu sămânța

Și numele tău

Măsori timpul

Tu ai conceput omul

În pântecele bolții cerești

Și volumul casei tale –

Înțeleapta dimineață

Ce se joacă

La marginea raiului

Merg cad oare voi nimeri

În nețărmuritul da

Unde nu-s nici depărtări

Nici stârvuri

Unde voi cădea la poalele

Zorilor și alaiurilor? Cu fulgurații

Tu grăbești poteca.

VI

Pe culmile tale nu cântări

Lucrurile

Nu vesti

Adevărul pustiului

Cu neștiutul

Eu am însuflețit apele

Și cu lipsa de gând înmulțit-am

Umedul și viul

Întâmplător m-am desprins de țărm

De neființă și cer

Și te locuiesc pe tine omule

Și creștetul și pleoapa ta

Sângelui tău

Și realității

Lucrurilor mă vestesc pe mine

Cu glagore și glorie

VII

Dar vai tu m-ai pescuit

(Pentru ce?) din pâraiele nopții

Unde nu mă stupefiau

Nici destinul nici timpul

Tu m-ai scos din albăstrime înălțime

Rostind și rostuind

Sămânța și vremea mea

Ai legat nod răutatea

Bolțile și libertățile

Drept dat dându-mi depărtările

Scăzământul muritul și durerea

Tu mutilezi cu măreția

Drapând cu purpură

Pierderile mele

După care plâng cu scrum și praf de drum.

Se istovește piciorul meu

Condamnați la neputință sunt umerii

Turmele-mi sunt date rușinoaselor cutume

Și psalmii câinilor pisicilor

Nu-i stă soliei în putere

Rană și coroană

Porfir și purpur.

VIII

Nu plânge înveșmântându-te

A doliu

Peste dimineața săpată de vânt

Nu sfâșia pripit

Zdrențele

Nu bătători țărâna

Tăriilor și azurului!

Tu ești adâncul și patria zilei

Ești creștetul și creșterea nopții

Buzele tale – gură de deltă

A sufletului și liniștii tale

Ziua pruncă

O înfășăm ambii

În leagăn fără aman

Ce amenință cu lucruri în tremur

Salută copilăria

Și jocurile lumii

Binecuvântează

Pletele

Vântului și dimineții

De cu zori șterge

Cenușa și praful.

IX

Se răcesc buzele

Celui suprapus pustiului

Cel ce nu are nume nu are

Nici sare nici scop nici chip

Eu merg în intimitate cu amiaza

Flacăra ei e pe creștetul meu

Și calicesc singurătatea –

Umbră a nimicului

Unde ești tu copil golaș

Trimis în ieslea asinului?

Eu voi veni ca ecou

La păstori

Sau (voi reuși oare?)

În clipite vagi la magi

Nu voi întârzia și din depărtare

După stea

Voi merge suflând abia-abia

Peste căzătoarele suflete viitoare

Da

Mă voi duce

Jubilând și lătrând

Aleluia!

(1962)