PRINCIPIUL ÎNGERULUI

Odată

pe când eram învăţăcel la cursul primar

al şcolii personale de literatură

văzând cum coboară din cer un înger

mi-am pus gând ce aş fi vrut de la el

ieşindu-mi că ar fi bine să-mi dăruiască un poem

tocmai despre lăsarea sa pe pământ

despre ce simte

etcetera.

Chiar aşa i-am şi spus:

Dăruieşte-mi te rog un poem.

Dar nu m-am ales decât cu ce aţi citit până aici

atât:

       îngerul era surdo-mut.

…Aşa gândeam

însă uimitor îngerul a dat glas:

Te-am lăsat să te descurci de unul singur

a zis

oprindu-se din drum.

Vezi? Ai reuşit şi fără ajutorul meu.

Poate că am contribuit şi eu puţin

oarecât

aici

în final

prin ceea ce-ţi spun acum.

Mai apoi

din alte întâmplări similare

am priceput principiul neabătut:

de obicei

îngerul te ajută la început

sau la final de poem.

Cât de cât.

Deloc mai mult.

19.X.2013

Bacovia

                   Dormea întors amorul meu de plumb.

                                                       Geoge Bacovia

Greu, dormea întors amorul său de plumb

Iar, obosit, poetul dormea neîntors

Şi obscuritatea-n lume tăinuia

Metalul măsliniu şi omenescul tors.

Alchimii erau, de azi şi de trecut,

Vibraţie păgână-n vers de acatist

Ca transfer de sens pe largul înţeles

Al timpului de mâine, trist şi hedonist.

Noduri mari de viaţă cu vipere, fachiri

Legau umanul cu ce înseamnă plumbul

În alianţe reci sub umbre albăstrui

Ca despre ele însele lung şir de ştiri

Şi negaţii care izvodeau poemul

Ca dedicaţie şi-ofrandă nimănui.

30.XI.-I.XII.2013

Ziua internaţională

după atâtea zile internaţionale a diferitor profesii fenomene şi iluzii

inclusiv ziua internaţională a nopţii internaţionale (bineînţeles luminoase)

odată şi odată se va sărbători şi ziua internaţională – pur şi simplu – a zilei internaţionale

pentru ca să fie cum s-ar spune tacâmul deplin

dat fiind că sună chiar frumos: ziua internaţională a zilei internaţionale

rămâne să se elaboreze statutul zilei internaţionale a zilei internaţionale

modul ei de a fi sărbătorită ziua împrejur

circadian

adică şi noapte

inclusiv la circ

precum există noaptea muzeelor deschise

noaptea cărţilor neînchise (inclusiv în sine peste sine – cu copertele – dar

neînchise şi în puşcăriile cenzurii)

să existe şi noaptea zilei internaţionale vraişte

ca oiştea (simbolică a) tuturor celorlalte zile

19.IV.2013

ÎN FAŢA FOCULUI

Negarea negaţiei

De regulă

ca o anti-regulă

metaforele presupun dezacordul cu realitatea

spunând lucrurilor pe (alte) nume;

cum ar veni

e vorba de un lanţ de negaţii

dar care nu armonizează între ele

pentru că în poezie negaţiile bune

neagă

negaţiile rele.

Am zis

Am zis: moarte

şi am mai zis

să mă opresc aici

pentru ca poemul să nu pară prea de tot pesimist…

Pe urme

Asta e:

pantofii noi m-au cam strâns

m-au rănit mai sus de călcâie

însă aceasta nu ar fi o cauză din care să mă neliniştesc

că tinerii poeţi mi-ar calcă pe urme.

Semnalmente

dacă

printre sute de catarge care lasă malurile

veţi vedea pământeanul sleit de rătăciri

pe colana vertebrală

pe osatura şirei spinării căruia pielea trupului

i se învolbură ca o pânză pe catarg

să ştiţi – neapărat

acela va fi Ulise; da

el

omul-catarg…

În faţa focului

Căzând în genunchi

dementul se ruga la focu-n vâlvătaie

să-i reîntoarcă omenirii

volumul doi din sufletele moarte

al(e) lui Gogol.

Sunt sufletele noastre!

Sunt sufletele noastre!

Ni se cuvin de drept! Dă-ni-le!

Redă-ni-le! – striga dementul

ce părea deloc departe de adevăr.

ALTE PAGINI DE JURNAL 1995

12.II.1995

La USR, Adam Puslojić „se plânge” comesenilor că, iată, el, mi-a dedicat deja două poeme (unul ar fi cel din vară, de la Dunăre?), iar eu încă nu i-am răspuns pe potrivă. „Dar dacă nu va fi un poem mare, să nu te superi, bătrâne, n-o să-l primesc!”, zice.

Pe 5 februarie, pe la 11,00, Adam ne găseşte dejunând pe Anghel Dumbrăveanu şi pe mine, la restaurantul USR. El vine împreună cu Mariana Ştefănescu, pentru că au, convenită, o întâlnire de lucru cu Ion Cocora. Trec orele, se face 15,00, dar Cocorul nu apare, fiind cu nedumerire cicălit, „în contumacie”, de Adam şi Mariana pentru lipsa lui de punctualitate, dar mai ales pentru iresponsabilitate. La un moment dat, brusc, Adam face: „Ştii, bătrâne, îţi dau ţie ceea ce era predestinat lui Cocora. Stau eu noaptea întreagă şi scriu eseul, dar el, tipul, nu vine”. Cazul e următorul: Cocora i-a solicitat lui Adam, pentru „Literatorul”, câteva pagini despre Gr. Vieru ajuns la 60 de ani. Adam le-a scris, iar Ion – precum am spus deja… „Le iei şi le publici în Basarabia! Poate că e chiar mai bine aşa! Şi, dacă vrei, le citeşti din partea mea la seara jubiliară a fratelui Grigore”, spune Puslojić, fără să cunoască înceţoşatele relaţii dintre Grig şi mine. Bine. Le iau. Îi promit că le public şi chiar le-am publicat în „Caiete de cultură”, supliment la „Viaţa satului”. În ce priveşte citirea acelor pagini la seara omagială…  

Apropo, Adam se miră că nu am venit în octombrie trecut la Belgrad. Ne-a făcut, cică, invitaţii, mie şi lui Vieru, dar nici eu şi nici Grig nu am primit poftirile. Cică nu au primit şi alţi colegi, din Bucureşti. „Şi chiar am avut bani mulţi”, face Adam. (Zinovia se îndoieşte: „Poate nici nu a trimis invitaţiile…” Eu însă mă gândesc că o ţară aflată în stare de război şi de embargo internaţional, precum e Serbia, nu prea are legături poştale normale cu alte ţări.)

Tur-retur spre / de la Bucureşti, popas la Focşani, la domnii Topor. Pricop, Panait aflaţi într-o stare belicoasă destul de crâncenă, din cauza neînţelegerii iscate în urma perfidei replici pe care le-o dă, anonim, tandemul Olteanu-Muscalu în ziarul local „Diplomat”, referitoare la parastasul dedicat scriitorilor trecuţi din viaţă.

Pe 23-24 ianuarie mai fusesem la Focşani, participând la manifestările legate de Ziua Unirii. Atunci – cu Arcadie Suceveanu, Vladimir Beşleagă şi Vasile Spinei.

Mânăscurtă şi pompasurile.

La chichiţele viclean-mascate plasate de V.V. am intervenit cu o replică knock-down: „Dle Vasilache, de ani de zile îi cam tragi la răspundere pe alţii – că ce-au făcut, ne-făcut, că ce, ne-ce. Dar ce faci dumneata, dle? Ai acceptat funcţia de redactor-şef la revista Columna, pentru ca să rămână totul baltă? Acum te-ai înscăunat şi şef la cinematografie! Ce faci (şi) acolo, dacă nu faci nimic dincolo? De ce nu ar fi angajaţi la Columna un Galaicu-Păun, să zicem? De ce deţii locuri care nu-ţi sunt fireşti?” „Păi, să vină altcineva în locul meu”, abia murmură „procurorul” şi – dus a fost.

La Bucureşti, l-am rugat pe Marius Tupan să le trimită dlor Octavian Paler şi Mircea Ciobanu dialogurile pe care le-am avut în acea croazieră de pomină din noiembrie anul trecut. „Pe Paler, da, îl iau, pe Ciobanu – nu!”, zice scurtissim Marius şi eu înţeleg ce înţeleg.

Îi telefonez dlui Paler, punându-l la curent unde am lăsat dactilograma. Voce deschisă, clară, în care se resimte vibrând şi bucurie, şi simpatie. Îmi spune că peste câteva zile are o lansare de carte nouă. „Una din cele 12 proiectate”, zic eu, gândindu-mă la cele pe care mi le mărturisise în interviu. „Aşa e”, răspunde râzând în receptor maestru Paler. Mă roagă să iau legătura cu Vasile Gârneţ sau Vitalie Ciobanu, pentru ca ei să-i spună cum să le expedieze continuarea „Jurnalului american”, pe care-l publică în „Contrafort”. Mai are de lucrat la el câteva zile… (Curios, cum îşi transcrie, rescrie, completează jurnalul dl Paler?)

Ieri, „Europa liberă” a vorbit şi despre Adunarea generală a scriitorilor şi despre lansarea revistei „Savremenik” şi despre premiera cărţii dlui Paler.

... ÎN OM TE VEI ÎNTOARCE...

Diptic despre poezie şi cititor

I. De fapt

Poezia pentru poezie? – Un lucru în sine

care devine, de fapt,

un lucru în tine,

cititorule.

II. Lectură

…căci din om ai fost luată

şi în om te vei întoarce …

amin…

POEME LA FINAL DE AN. DIN "APOSTROF" NR. 12.

Origini

Spre limba maternă venim

din limba paternă – Tăcerea

Dumnezeiască…

Motiv îngeresc

de nu aveai aripile în loc

de pardoseala hainei

sigur te lua frigul

„Formă şi conţinut”

1. Fila-standard I

Atât mi-a intrat în destin acest A4
acest international standard paper omni-idolatru

încât

mai că întregul alfabet a început să mi se pară

B4 C4 D4 E4… Q4… Ş4…etcetera

adică un discurs dominant

de la A4 – la Z4…

II. Fila-standard 2

…În fine

nestăvilitele incertitudini de orice fel duc inevitabil

la ultima lovitură de teatru

când dispare deosebirea dintre formă şi conţinut

şi sclavagista dependenţă de formatul

A4.

Cu negru drapel în dinţi

…ce aş merge azi să mă predau

celora pe care le-am cucerit cândva – frumoaselor femei;

cu alb

sau negru drapel în dinţi

să capitulez la sânul lor

dar

precum zicea fantasticul Villion:

Ou sont les femmes d’ antan?

Undeva – brumate

înzăpezite poate…

Sunet suav

(niponă)

În odaia întunecată

foşnetul aripilor de fluture… – parcă

de pe piciorul gheişei alunecă ciorapul…

3 TEXTE

                                                                               DIN  

Leo Butnaru

Cutia

                     Iute ca gândul.

                                 (Zicere)  

Prin metamorfoze de-nţelesuri

şi ne-nţelesuri

prin transferuri semantice ca

mici spectacole de metafore

uite ajung a-mi da seama că

în existenţa mea

solicitată mereu între teze şi antiteze

cutia craniană

cu tot ce are în ea

e pe bune

cutia mea de viteze.

7.VII.2013

Oblic

În amurg

de jur-împrejurul Turnului din Pisa

înclinat în talie

sunt oblice umbrele toate

ba chiar ţi se pare

că-n deplina asta oblicitate

cel mai drept e totuşi Turnul din Pisa

pe când înclinată-n talie

ar fi restul – întreaga Italie.

19.VI.2013

Înainte de somn

Apus deja potolit

sieşi supus.

E mai mult spectru

decât pară.

Şi în desenul cosmic prinde să-ţi pară

că vezi scoasă înainte de somn

şi pusă într-un fabulos pahar cu apă

o supra-uriaşă proteză dentară.

Cine o fi venerabilul, bătrânul Domn

pregătit de adâncile soamne?

Poate chiar Tu, Doamne ?...

27.VI.2013

REFACEREA

12.I.1995

Dialogul cu Mircea Ciobanu a ieşit cam mare, ar trebui să mai reduc din el. În varianta finală, probabil nu vor intra lucruri ce ies de sub cloşca urii, precum e şi următorul pasaj, „salvat”, deci, şi atestat doar aici, deoarece, de obicei, eu nimicesc maculatoarele, manuscrisele. Zice intervievatul, care avusese multe dificultăţi, cât fusese director la editura „Cartea Românească”, dificultăţi de care e responsabil, fireşte, şi Ministerul Culturii: „Iar dacă Dumnezeu îmi va da posibilitatea, poate că am să-l trag în judecată pe Marin Sorescu, la propriu, pentru crima împotriva spiritualităţii româneşti. Pe el, pe dl Tomuş, pe dl Ungheanu şi pe mulţi alţii. Dar să ştiţi, nu într-o sală de judecată. E vremea să-mi adun puterile. Mă voi gândi o zi şi la ei. În ziua aceea am să le fac procesul”.  (Să aibă oare dreptate M. C.?)

Întreb: „Dar dacă dă Domnul să se schimbe condiţiile spre bine, v-aţi întoarce la editură?

Mircea Ciobanu: „M-aş întoarce la o editură în care, ieşind pe hol, nu mi-ar da posibilitatea să văd aceleaşi chipuri de odinioară. Vreau să se refacă trupul suferind al culturii româneşti. Dar el se va reface fără aceşti oameni, fără Sorescu, fără Ungheanu, fără Tomuş şi fără toţi cei care şi-au închipuit că adevărata cultură se face pornind de la politică”. (Nu, nu, făr Sorescu, Tomuş… Nu, nu…)

Hai să încercăm a ne amuza la începutul anului, pentru că, cine ştie, la sfârşitul lui am putea avea motive să plângem. Iar motivul de amuzament s-ar referi tot la finele acestui an, care e, calendaristic, al porcului şi, prin urmare, pentru a-l comenta, după ce va trece, s-ar potrivi un exemplu, pe care Camus îl aduce în „Caiete”: „Peer Gynt le povesteşte concetăţenilor săi că diavolul a făgăduit mulţimii că va imita întocmai grohăitul porcului. Diavolul apare şi se execută. Dar la ieşirea de la spectacol, ereticii pun lucrurile la punct. Unii găseau că vocea e prea piţigăiată, ceilalţi că e prea studiată. Toţi regretau exagerările de efect şi totuşi, guiţările auzite erau ale unui godac pe care diavolul îl ţinea sub mantie şi-l ciupea”.

Aşadar, vom comenta cum a guiţat anul 1995… Deocamdată, la începutul lui, porcul sapă cu râtul tranşee…

Moment ludic. Dacă noţiunea de azil nu ar proveni de la latinescul asylum (loc de salvare), ci de la azi, am putea zice că pe lângă azi-l  mai există şi ieri-l (salvare în ziua de ieri) şi mâine-l (în ziua de mâine). Evident, putem vorbi şi de alaltăieri-l…

Mărturiseam mai demult că sunt, posibil, pe poteca ce m-ar reinstala complet în credinţă, readucându-mă la Divinitate, dându-mi o certitudine în prezenţa Ei. Însă, ori că mă mişc prea încet spre împlinire şi obţinere de certitudine, ori că avea totuşi dreptate Melville, scriind despre continua incertitudine sacră ce ţine mereu în suspensie oamenii şi popoarele.

Dar nici această suspensie nu trebuie să ne facă să cedăm în sufletul nostru mai mult loc îndoielilor, decât sentimentelor de posibilă atingere a certitudinii…

Tot întru elucidare unei stări atât de vagi, peste câteva pasaje de alt ordin, Camus reţine gândul lui Hawthore despre – cum să-i zicem? – doctrina, concepţia aceluiaşi Melville: „Nu credea şi nici nu se putea mulţumi cu necredinţa”.