luni, 22 decembrie 2014

ÎN FAŢA FOCULUI




Negarea negaţiei

De regulă
ca o anti-regulă
metaforele presupun dezacordul cu realitatea
spunând lucrurilor pe (alte) nume;

cum ar veni
e vorba de un lanţ de negaţii
dar care nu armonizează între ele
pentru că în poezie negaţiile bune
neagă
negaţiile rele.

Am zis

Am zis: moarte

şi am mai zis
să mă opresc aici
pentru ca poemul să nu pară prea de tot pesimist…

Pe urme

Asta e:
pantofii noi m-au cam strâns
m-au rănit mai sus de călcâie

însă aceasta nu ar fi o cauză din care să mă neliniştesc
că tinerii poeţi mi-ar calcă pe urme.


Semnalmente

dacă
printre sute de catarge care lasă malurile
veţi vedea pământeanul sleit de rătăciri
pe colana vertebrală
pe osatura şirei spinării căruia pielea trupului
i se învolbură ca o pânză pe catarg
să ştiţi – neapărat
acela va fi Ulise; da
el
omul-catarg…


În faţa focului

Căzând în genunchi
dementul se ruga la focu-n vâlvătaie
să-i reîntoarcă omenirii
volumul doi din sufletele moarte
al(e) lui Gogol.

Sunt sufletele noastre!
Sunt sufletele noastre!
Ni se cuvin de drept! Dă-ni-le!
Redă-ni-le! – striga dementul
ce părea deloc departe de adevăr.



 Două crochiuri ucrainene

  1. Seară lângă Dikanka

Seară de mai în Ucraina. Oarece vag din Gogol.
Dar deja foarte puţin.
Cu lucitoare coifuri de vikingi încornorate
bondari pre-reactivi care
nu au şansa de a depăşi viteza sunetului.
Zboară din direcţia Cernobîl.
Posibil să fie radioactivi.

2. Dimineaţa. Sperietoare

Nu se ştie dacă
de momâile puse în grădinile satelor
pentru a alunga păsările
nu se sperie şi îngerii.


Buluc

Prin cum se comportă
prin ce dă de înţeles că vrea
că ştie
în cel mai bun caz gloata
poate aminti de un vuiet confuz de orgă
în cel mai rău caz aduce cu o morgă;

o morgă vie…


Autoportretul arţarului într-o ureche

În toamnă târzie
pe ram
stingheră
roşie-nsângerată
frunza arţarului ca
urechea lui Van Gogh.


Copil alergând

Copil fiind
alergam, alergam întru întâmpinarea Lui
şi nimeni nu putea să-mi spună
că nu aş fi alergat în direcţia cea bună
pentru că Dumnezeu e pretutindeni.


Veşnicia  

Cam astfel trebuie să arate veşnicia:
un cadran de orologiu cât cerul
(poate al nouălea cer)
de sine însuşi rapace;

cadran cât lumile toate

dar fără de ace.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu