12.II.1995
La USR, Adam Puslojić „se plânge” comesenilor că, iată, el, mi-a
dedicat deja două poeme (unul ar fi cel din vară, de la Dunăre?), iar eu încă nu
i-am răspuns pe potrivă. „Dar dacă nu va fi un poem mare, să nu te superi,
bătrâne, n-o să-l primesc!”, zice.
Pe 5 februarie, pe la
11,00, Adam ne găseşte dejunând pe Anghel Dumbrăveanu şi pe mine, la
restaurantul USR. El vine împreună cu Mariana Ştefănescu, pentru că au,
convenită, o întâlnire de lucru cu Ion Cocora. Trec orele, se face 15,00, dar
Cocorul nu apare, fiind cu nedumerire cicălit, „în contumacie”, de Adam şi
Mariana pentru lipsa lui de punctualitate, dar mai ales pentru
iresponsabilitate. La un moment dat, brusc, Adam face: „Ştii, bătrâne, îţi dau
ţie ceea ce era predestinat lui Cocora. Stau eu noaptea întreagă şi scriu
eseul, dar el, tipul, nu vine”. Cazul e următorul: Cocora i-a solicitat lui
Adam, pentru „Literatorul”, câteva pagini despre Gr. Vieru ajuns la 60 de ani.
Adam le-a scris, iar Ion – precum am spus deja… „Le iei şi le publici în
Basarabia! Poate că e chiar mai bine aşa! Şi, dacă vrei, le citeşti din partea
mea la seara jubiliară a fratelui Grigore”, spune Puslojić, fără să cunoască
înceţoşatele relaţii dintre Grig şi mine. Bine. Le iau. Îi promit că le public
şi chiar le-am publicat în „Caiete de cultură”, supliment la „Viaţa satului”.
În ce priveşte citirea acelor pagini la seara omagială…
Apropo, Adam se miră că nu
am venit în octombrie trecut la Belgrad.
Ne-a făcut, cică, invitaţii, mie şi lui Vieru, dar nici eu şi
nici Grig nu am primit poftirile. Cică nu au primit şi alţi colegi, din
Bucureşti. „Şi chiar am avut bani mulţi”, face Adam. (Zinovia se îndoieşte:
„Poate nici nu a trimis invitaţiile…” Eu însă mă gândesc că o ţară aflată în
stare de război şi de embargo internaţional, precum e Serbia, nu prea are
legături poştale normale cu alte ţări.)
Tur-retur spre / de la Bucureşti, popas la Focşani, la domnii Topor.
Pricop, Panait aflaţi într-o stare belicoasă destul de crâncenă, din cauza
neînţelegerii iscate în urma perfidei replici pe care le-o dă, anonim, tandemul
Olteanu-Muscalu în ziarul local „Diplomat”, referitoare la parastasul dedicat
scriitorilor trecuţi din viaţă.
Pe 23-24 ianuarie mai
fusesem la Focşani,
participând la manifestările legate de Ziua Unirii. Atunci – cu Arcadie
Suceveanu, Vladimir Beşleagă şi Vasile Spinei.
Mânăscurtă şi pompasurile.
La chichiţele
viclean-mascate plasate de V.V. am intervenit cu o replică knock-down: „Dle Vasilache, de ani de zile îi cam tragi la
răspundere pe alţii – că ce-au făcut, ne-făcut, că ce, ne-ce. Dar ce faci
dumneata, dle? Ai acceptat funcţia de redactor-şef la revista Columna, pentru ca să rămână totul
baltă? Acum te-ai înscăunat şi şef la cinematografie! Ce faci (şi) acolo, dacă
nu faci nimic dincolo? De ce nu ar fi angajaţi la Columna
un Galaicu-Păun, să zicem? De ce deţii locuri care nu-ţi sunt fireşti?” „Păi,
să vină altcineva în locul meu”, abia murmură „procurorul” şi – dus a fost.
La Bucureşti, l-am rugat pe Marius
Tupan să le trimită dlor Octavian Paler şi Mircea Ciobanu dialogurile pe care
le-am avut în acea croazieră de pomină din noiembrie anul trecut. „Pe Paler,
da, îl iau, pe Ciobanu – nu!”, zice scurtissim Marius şi eu înţeleg ce înţeleg.
Îi telefonez dlui Paler,
punându-l la curent unde am lăsat dactilograma. Voce deschisă, clară, în care
se resimte vibrând şi bucurie, şi simpatie. Îmi spune că peste câteva zile are
o lansare de carte nouă. „Una din cele 12 proiectate”, zic eu, gândindu-mă la
cele pe care mi le mărturisise în interviu. „Aşa e”, răspunde râzând în
receptor maestru Paler. Mă roagă să iau legătura cu Vasile Gârneţ sau Vitalie
Ciobanu, pentru ca ei să-i spună cum să le expedieze continuarea „Jurnalului
american”, pe care-l publică în „Contrafort”. Mai are de lucrat la el câteva
zile… (Curios, cum îşi transcrie, rescrie, completează jurnalul dl Paler?)
Ieri, „Europa liberă” a
vorbit şi despre Adunarea generală a scriitorilor şi despre lansarea revistei
„Savremenik” şi despre premiera cărţii dlui Paler.
