Ce-i cu chestia asta…
1. Prolog
Stelele sunt punctele de sub cocârjarea a
tot atâtea semne de întrebare
metafizice
adică nevăzute
ceea ce însă nu înseamnă
că se poate face abstracţie de ele – măcar la
unele
interogaţii
ar trebui totuşi să se răspundă…
2. Subiectul propriu-zis
În fine
am izbutit să-i telefonez lui Dumnezeu
prin mare minune am răzbătut la Orange-ul din tării.
Dumnezeu a fost impecabil-irepetabil de politicos
ascultându-mi răbdător cam lunga întrebare despre
cum se întâmplă chestia asta cu muzele
cu inspiraţia
în genere cu poezia – cum
de ce
din ce apare ea
etcetera.
Apoi câteva clipe Dumnezeu tăcu în celular
după care mi-a spus că pe moment e cam ocupat
şi poate îi telefonez în altă zi
sau noapte – (în genere
Dumnezeu nu doarme
veşnicia lui fiind de fapt o eternă insomnie)...
„Bine... Mulţumesc Doamne Dumnezeule” am zis
şi am închis. Dar din vocea Atoateştiutorului
simţeam eu că
– iertare Doamne! –
nici El nu ştie ce-i cu chestia asta
numită poezie...
Pentru ca peste câteva clipe să-mi sune telefonul
de la un număr neidentificabil. „Eu sunt fiule...”
se auzi în celular! Era Dumnezeu!
L-am cunoscut după vocea pe care i-o auzisem cu
câteva clipe în urmă!
„Ştiu la ce te gândeşti... Aşa e…
ai dreptate – nu prea ştiu nici Eu
ce-i cu chestia asta pe care voi o numiţi
poezie... Iertare
fiule… Asta e…”
zise Domnul Dumnezeu cu cuviincioasă modestie…
8.IX.2013
În orizontul conştiinţei
În deplina
năzăririi pace
se face
că-mi văd propria
conştiinţă
sau fire
(dacă eventual există
vreo deosebire
între conştiinţă
şi fire);
oricum
ceva ca o câmpie
netedă întinsă
încât de-ar fi
să-ţi fugă câinele de acasă
pe necurmata
netezime
l-ai vedea şi a
treia zi alergând undeva
a slobozenie
peste câmpia întinsă care
pentru propriu-mi
văz rămâne nici pe departe cuprinsă
între
orizonturile unei intimităţi omeneşti (vă daţi seama
aceasta ar fi
imensitatea imensităţilor – intimitatea omului)
iar undeva nu
prea departe
(ca să pot
distinge contururi) zăresc parcă
silueta unui mare
truditor
să zicem – cu
oarece confuzie – Confucius
sau poate
ceva mai tânărul
decât el Socrate:
stă aşa
încovoiat din
spate
în mână cu un
chitonog rudimentar pe care
îl tot înfige
îl tot înfige în
conştiinţa
sau în firea mea
sădind ceva…
sădind ceva…
sădind ceva…
24.X.2012
Derivat
I
Prezentul nu poate fi decât
retrovizor în care
se perindă… se perindă… se perindă…
memoria din care
descindem extrăgându-ne ca
dintr-un tărâm personal
dar şi ezoteric
himeric; de regulă
ne extragem pentru diverse
întâmplări ad hoc
(ad… foc!)
precum mi se întâmplă chiar mie
acum
cu văzul şi cu mintea sâcâite…
plăcut să zicem
de plopii atât de chipoşi de
drepţi de aliniaţi
de parcă ar fi angajaţii în
comisariatul militar al copacilor
cu înfrunzirile lor de epoleţi în
alb
(chiar dacă sunt verzi sau
galbeni)
adică fără grade desemnate –
plopul ostaş
plopul colonel plopul generalisim
în contrast cu tufarii
porumbiştii zburliţi şi nebunatici
ca o gloată panc a florei…
(Cum s-ar spune
poetul descinde din propria
memorie
pentru propria-i menire…)
II
Azi. Acum. Eu
ca şi ieri
derivat al propriei memorii.
Aproape sută la sută.
Derivat al memoriei şi
automatismelor
de a executa mii de mişcări pe
negândite
ceea ce mă face să cred că
vieţile oamenilor sunt
asemănătoare flăcărilor în libere
coincidenţe cu ele însele;
vieţile oamenilor care îşi petrec
veşnicia dormind
iar când nu doarme timpul
sunt ceea ce sunt – obişnuite
provizorate
predestinate.
(De aici încolo începe presupun
trans-filosofia – ceva
peste capacitatea de înţelegere a
omului
tărâmul de dincolo de memorie
alias – de bine şi de rău…)
19.XI.2013
În(tre) texte
Este acel care
îşi duce vieţuirea
În(tre) natura
textului şi textul naturii
În speranţa de
a-şi decripta menirea
Nu ca interes de
sine, ci ca pe mărturii
Că ar putea deja
pricepe netăinuit
De lume însăşi
lumea în straturi suprapusă
În mistere
codificate ce s-au înmulţit
Plus o
criptogramă mai mult presupusă
Cu final înţeles
ca resemnată esenţă
Că nu va trece în
veci sacramentalul test
Cel care îşi duce
pământeana existenţă
În(tre) natura
textului şi al naturii text.
30.XI.-1.XII.2013
Adolescenţă
migraţia tainelor
împuţinarea
misterelor după fiece roman citit
senzaţia de
atotpânditoare privire a străinilor
o! făptură
înveşmântată în ceţuri fine
scuturată de
înfrigurare şi de cele dintâi indecizii
lumea încă n-a
aflat ce să spună când te vede cum te laşi
provocată ca
eleva din clasa a şaptea a opta care deprinde
argoul cochetării
ce-i joacă deja cameleonic pe obrăjorii fini
acidulaţi uşor
alcoolic de sărutările (părinteşti) ale profesorilor
şi ele parte
inevitabilă a peisajului adolescenţei în care
sânii fragezi par
a se alăpta pe ei înşişi...
24.XII.2003
Freud şi bicicleta
Feud priveşte cu
atenţie o nouă marcă de biciclete
însă nu din
motivul că bicicletele ar ţine de o marcă nouă
ci pentru că în
subtext Feud consideră
că bicicleta de
orice model ascunde şi un subtext sexual
versus complexul
lui Edip.
Tânăra top-model
încalecă
bicicleta pentru a poza.
Nu încape îndoială
bicicleta are
supra-test şi
sub-text erotic
versus complexul
fratelui lui Edip
iar dacă acesta
nu avusese frate
el este înţeles
ca jertfă a propriei dispoziţii psiho-
antice
pentru că nu doar arta solicită
jertfe
ci şi unele
jertfe sunt creatoare şi
consumatoare de artă
gen pătratul
negru sau neutru
alb sau străveziu
încât
s-ar crede că
lumea întreagă-i alcătuită din pătrate
şi
psihanaliză trâmbiţate de
aşa grăit-a
Zarathustra.
21.IX.2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu