7.VI.1995
Întrunirea scriitorilor
români de pretutindeni a început luni, azi suntem în zi de miercuri.
Într-o uniune de creaţie
multe lucruri nu se pot comanda, nu pot fi impuse, dar sunt de dorit.
Irina Mavrodin: o întrupare
şi lentoare oblomoviană. Ar putea zice: Oblomov,
s’est moi.
Doamna Mariana Şora tot
vorbeşte, vorbeşte la microfon şi sunt zadarnice tentativele moderatorului de
a-i atrage atenţia la depăşirea de timp, încălcarea regulamentului pentru
luările de cuvânt convenit.
Imediat în dreapta mea, dl
Mircea Horia Simionescu încondeiază cu migală, fără grabă, un autograf pe
cartea sa din BPT.
Traian Olteanu trece în
caiet foarte multe din cele ce aude.
În timp ce sala murmură a
neatenţie faţă de vorbitorul care nu este altcineva, decât aceeaşi doamnă Şora…
Apoi vorbeşte Al. George. În rândul din faţa mea,
o doamnă şi un domn privesc la nişte poze făcute ca ieri-alaltăieri în sala de
şedinţe. În una din ele mă văd şi pe mine; mă văd peste umerii colegilor cărora
încă nu le cunosc numele. Când se întoarce doamna spre sală, citesc pe ecusonul
ei: Tudora Şandru. A, e o traducătoare.
Al. George încheie prin: „Luându-mi rămas bun de
la dumneavoastră, sper să nu fi depăşit şi eu limita determinărilor”,
bineînţeles cu referinţă aluzivă la dna Şora. Abuzul doamnei a marcat sala,
încât şi Shaul Carmel din Israel începe cu: „Rog să fiu cronometrat după ce-mi
prezint salutul: Bună ziua!”
Carmel despre Mitzura Arghezi: „Când încă nu făcea
politică şi nu era secretara secretarului parlamentului”.
O constatare paradoxală: Eu mă deosebesc puţin…
foarte mult de cei din exil.
Nu mă mai interesează problema cititorului (ca
număr), cum nu mă mai interesează nici faptul că eu scriu fiindcă nu pot să nu
scriu.
Aici te gândeşti la cultivarea/ culturalizarea
imaginii Moldovei Prutonistrene.
Prezentul este mai important pentru cel pe care
nu-l interesează sfârşitul, moartea.
Şi te va iubi până va cădea cu nările în inima ta,
pentru a se convinge că ea într-adevăr miroase deja a sentimente defuncte.
Ion Mircea revoltat că lumii i se impune să stea
la coadă după cafea şi răcoritoare. O meschinărie, zice, din teama
organizatorilor că cineva ar putea să ia două cafele. Conchide: „Pe navă, în
croaziera de la sfârşitul anului trecut, ruşii au stat şi au băut în cabine de
frica chelnerilor. Chelnerii sunt stăpânii lor”.
Dionisie Ghermani din
München: „Îmi pare rău că
doamnele care ieri ne-au furat o oră (Nina Cassian) şi astăzi aproape o oră
(Mariana Şora) nu mai sunt în sală, să mai audă ce spun şi alţii”.
Damian Necula: „Ceea ce planează încă vag în
orizontul speranţelor noastre”.
Între orele 13-14, interviu cu Nicolae Breban.
Flatat de aprecierile pe care mi le dă.
9.VI.1995
Dl Al. George mă întreabă câte e ora.
– Douăsprezece şi un sfert.
– Curând va fi masa.
– Da. Cred că discuţiile la şedinţa de
încheiere nu vor dura prea mult.
– Aoleu, să vedeţi ce ţipete vor apărea
aici! Sunt unii porniţi rău.
Printre participanţi, şi Leonid Arcadie, alias
Mămăligă, ce are sau a avut un celebru cenaclu românesc în Franţa. Printre
altele, aminteşte de modestia, faţă de propria persoană, şi de generozitatea în
apreciere a lui Mircea Eliade adresată lui Ştefan Bănulescu: „Nu scrie cum
scriu eu, ci cum aş vrea să scriu eu”.
Despre ne-ingerinţa statului în cultură, ci despre
o responsabilitate a statului faţă de cultură.
Iar nu cu mult timp în
urmă, ziceam despre un scriitoraş slăbănog şi cuprins uneori de zdruncinări
nevrotice (i se învineţesc şi prind a-i tremura buzele), ce-l face să semene
unui mădular ce se bălăbăneşte. Aşa e: scriitoraş, dar şi – scriito-roş. Pentru că e roşu otova,
leninist, de la deschidere de abecedar – până la sfârşit de texte pentru
melodii deocheate… Da, asta e: a
rămas un sriito-roş…
6.VII.1995
O lungă perioadă, de câteva
săptămâni, – Centenarul Lucian Blaga, călătoria în Grecia, iarăşi Clujul,
Salonul Cărţii, întâlnirea scriitorilor români de la Neptun , Bucureştiul – în
caietul roşu, de bord, şi în blocnotes simplu – de văzut şi, pe parcurs, de
adăugat aici detalii: călătoria în Deltă, nuvela cu „ochiul” a lui Nicolae
Balotă despre întemniţatul Ion Negoiţescu, interviuri cu Breban, Puslojić, cum
şi-a rupt/ pierdut vocea Nina Cassian şi, prin urmare, a eşuat interviul pe
care îl pusesem la cale etc.