ACUM 20 DE ANI, LA O ÎNTRUNIRE A SCRIITORILOR

7.VI.1995

Întrunirea scriitorilor români de pretutindeni a început luni, azi suntem în zi de miercuri.

Într-o uniune de creaţie multe lucruri nu se pot comanda, nu pot fi impuse, dar sunt de dorit.

Irina Mavrodin: o întrupare şi lentoare oblomoviană. Ar putea zice: Oblomov, s’est moi.

Doamna Mariana Şora tot vorbeşte, vorbeşte la microfon şi sunt zadarnice tentativele moderatorului de a-i atrage atenţia la depăşirea de timp, încălcarea regulamentului pentru luările de cuvânt convenit.

Imediat în dreapta mea, dl Mircea Horia Simionescu încondeiază cu migală, fără grabă, un autograf pe cartea sa din BPT.

Traian Olteanu trece în caiet foarte multe din cele ce aude.

În timp ce sala murmură a neatenţie faţă de vorbitorul care nu este altcineva, decât aceeaşi doamnă Şora…

Apoi vorbeşte Al. George. În rândul din faţa mea, o doamnă şi un domn privesc la nişte poze făcute ca ieri-alaltăieri în sala de şedinţe. În una din ele mă văd şi pe mine; mă văd peste umerii colegilor cărora încă nu le cunosc numele. Când se întoarce doamna spre sală, citesc pe ecusonul ei: Tudora Şandru. A, e o traducătoare.

Al. George încheie prin: „Luându-mi rămas bun de la dumneavoastră, sper să nu fi depăşit şi eu limita determinărilor”, bineînţeles cu referinţă aluzivă la dna Şora. Abuzul doamnei a marcat sala, încât şi Shaul Carmel din Israel începe cu: „Rog să fiu cronometrat după ce-mi prezint salutul: Bună ziua!”

Carmel despre Mitzura Arghezi: „Când încă nu făcea politică şi nu era secretara secretarului parlamentului”.

O constatare paradoxală: Eu mă deosebesc puţin… foarte mult de cei din exil.

Nu mă mai interesează problema cititorului (ca număr), cum nu mă mai interesează nici faptul că eu scriu fiindcă nu pot să nu scriu.

Aici te gândeşti la cultivarea/ culturalizarea imaginii Moldovei Prutonistrene.

Prezentul este mai important pentru cel pe care nu-l interesează sfârşitul, moartea.

Şi te va iubi până va cădea cu nările în inima ta, pentru a se convinge că ea într-adevăr miroase deja a sentimente defuncte.

Ion Mircea revoltat că lumii i se impune să stea la coadă după cafea şi răcoritoare. O meschinărie, zice, din teama organizatorilor că cineva ar putea să ia două cafele. Conchide: „Pe navă, în croaziera de la sfârşitul anului trecut, ruşii au stat şi au băut în cabine de frica chelnerilor. Chelnerii sunt stăpânii lor”.

Dionisie Ghermani din München: „Îmi pare rău că doamnele care ieri ne-au furat o oră (Nina Cassian) şi astăzi aproape o oră (Mariana Şora) nu mai sunt în sală, să mai audă ce spun şi alţii”.

Damian Necula: „Ceea ce planează încă vag în orizontul speranţelor noastre”.

Între orele 13-14, interviu cu Nicolae Breban. Flatat de aprecierile pe care mi le dă.

9.VI.1995

Dl Al. George mă întreabă câte e ora.

–  Douăsprezece şi un sfert.

–  Curând va fi masa.

–  Da. Cred că discuţiile la şedinţa de încheiere nu vor dura prea mult.

–  Aoleu, să vedeţi ce ţipete vor apărea aici! Sunt unii porniţi rău.

Printre participanţi, şi Leonid Arcadie, alias Mămăligă, ce are sau a avut un celebru cenaclu românesc în Franţa. Printre altele, aminteşte de modestia, faţă de propria persoană, şi de generozitatea în apreciere a lui Mircea Eliade adresată lui Ştefan Bănulescu: „Nu scrie cum scriu eu, ci cum aş vrea să scriu eu”.

Despre ne-ingerinţa statului în cultură, ci despre o responsabilitate a statului faţă de cultură.

La Neptun, la Preşedinţie, ca şi pretutindeni aiurea, zvârcolirea secret-egoistă a lui Va. Ma. (vama!) de a se demonstra pe sine. Asta e: poţi alege între a te face de râs şi a-ţi gâdila orgoliul local-personal. Trezeşte silă.

Iar nu cu mult timp în urmă, ziceam despre un scriitoraş slăbănog şi cuprins uneori de zdruncinări nevrotice (i se învineţesc şi prind a-i tremura buzele), ce-l face să semene unui mădular ce se bălăbăneşte. Aşa e: scriitoraş, dar şi – scriito-roş. Pentru că e roşu otova, leninist, de la deschidere de abecedar – până la sfârşit de texte pentru melodii deocheate… Da, asta e: a rămas un sriito-roş…

6.VII.1995

O lungă perioadă, de câteva săptămâni, – Centenarul Lucian Blaga, călătoria în Grecia, iarăşi Clujul, Salonul Cărţii, întâlnirea scriitorilor români de la Neptun, Bucureştiul – în caietul roşu, de bord, şi în blocnotes simplu – de văzut şi, pe parcurs, de adăugat aici detalii: călătoria în Deltă, nuvela cu „ochiul” a lui Nicolae Balotă despre întemniţatul Ion Negoiţescu, interviuri cu Breban, Puslojić, cum şi-a rupt/ pierdut vocea Nina Cassian şi, prin urmare, a eşuat interviul pe care îl pusesem la cale etc.