MIŞCARE. PUR ŞI SIMPLU MIŞCARE...

UN ADEVĂR DUR DESPRE NEADEVĂRURILE SPUSE DE SNOBI ŞI ORBI

Este uimitor ce de-a cărţi de poezie foarte slabă sunt date drept valoroase şi câtă poezie cu adevărat bună este trecută sub tăcere! Eu am tradus din creaţia a sute de poeţi, dintre care câteva zeci sunt cu adevărat de necontestat, la vârf (să zicem de Olimp). Din acest motiv, îmi permit să spun unele lucruri, echivalete adevărului, fie ele şi dure. E o rătăcire s-o crezi pe  Wisława  Szymborska o mare poetă, chiar dacă i s-a acordat Nobelul. Ca şi pe, mai înainte, Iosif Brodski „mare poet”. De asemenea şi Tomas Tranströmer nu e cel care poate fi considerat culme în poezia lumii. În România, unde minimalismul stă în capul mesei, nezămislind decât, fireşte, minimalism, lucrurile stau şi mai prost, listele pe care le pun pe post (FB, mai ales) unii critici sunt de-a dreptul confuze, de neargumentat, imposibil de susţinut la componenta valoare. Spre expemplu, din cei 20 de poeţi, pe care îi cred X sau Y cei mai buni din literatura română contemporană, zece nu fac faţă nici în rândul 3, 4 al poeziei (de pretutindeni). Însă e dreptul lor să creadă ceea ce cred, dar să nu o facă atât de ostentativ, chiar cu aroganţă. (Probabil, îmbătându-se cu falsa idee că lumea întreagă îi creditează drept exegeţi infailibili. Nu, nu-i consideră astfel…) 

SUNTEŢI BINEVENIŢI LA

Uniunea Scriitorilor din România,

Institutul Cultural Român,

Filiala Chişinău a USR,

Uniunea Scriitorilor din Moldova

organizează

FESTIVALUL DE LITERATURĂ 

„BUCUREŞTI – CHIŞINĂU – ORHEIUL VECHI”

Ediţia a II-a

25-26 septembrie 2015

Program

(Chişinău, Casa Scriitorilor, str. 31 august, 98)

 VINERI, 25 septembrie

9.30 – 10.00.  Cuvânt de salut. Prezentarea programului şi a participanţilor. Casa Scriitorilor.

10.00 – 12.00.  Colocviul „Scriitorul – editorul – biblioteca”.

12.15 – 13.45. Un grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii de Stat din Moldova (str. Kogălniceanu, nr. 65). (Resp. Maria Şleahtiţchi, Leo Butnaru)

12.15 – 13.45. Al doilea grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (str. Creangă, nr. 1). (Resp. Nicolae Spătaru).

12.15 – 13.45. Un al treilea grup de participanţi – Întâlnire cu publicul cititor la Biblioteca „Onisifor Ghibu” (str. Nicolae Iorga 2). (Resp. Vitalie Ciobanu, Vitalie Răileanu)

12.15.– 13.45. Un al patrulea grup de participanţi – Întâlnire cu elevii şi profesorii Liceului „Spiru Haret” (resp. Arc. Suceveanu).

14.00. – 15.30. Prânzul.

18.00 – 20.00. Cina la Restaurantul „Curtea Domnească”, or. Cricova. (Plecarea – ora 17. 30, de la Uniunea Scriitorilor.)

SÂMBĂTĂ, 26 septembrie

9. 30. Plecare la Orheiul Vechi.

10.30 – 11.30. Vizitarea complexului muzeal medieval Orheiul Vechi (localităţile Butuceni şi Trebujeni).

11.30 – 13.00. Recitalulul poetic: „Pe stânci” (în preajma bisericii „Sfânta Maria” de pe culmea Butucenilor);

– Înmânarea Premiului „Pe stânci” pentru cel mai bun poem (O lucrare a unuia dintre artiştii plastici notorii).

– Înmânarea Premiilor Filialei Chişinău a USR.

PAGINI DE JURNAL 1995

24.XI.1995

Ieri seară, la Muzeul de Istorie, o recepţie oferită de excelenţa sa domnul ambasador al Cehiei la Bucureşti şi Chişinău Jaromir Kvapil. Prologul – vernisarea unei expoziţii de artă plastică a câtorva pictori portughezi. Pânze ample, unele de o concepţie strict geometrică, altele (nuanţe grave de umbră şi… mai umbră) de un neliniştitor stigmat mistic, parcă, celelalte – de un lirism difuz la hotarele dintre figurativ şi abstracţiunea dezlănţuită, lăsată „în caii ei”. Dar s-ar fi putut selecta şi altceva, mai convingător ca valoare.

Unii dintre vizitatori recunosc că nu pricep cine ştie ce din imaginile de pe pânze. Iar un meşteşugar al detaliului şi chiţibuşurilor în pictură, care e Filimon Hămuraru, comentează astfel: „Ce de-a pânză irosită în zadar!”

De, azi, pentru pictorii din stânga Prutului, achiziţionarea pânzei e o problemă gravă de portofel dezumflat… Însă e drept că arta, totuşi,  e ceva de dincolo de pânză şi de portofel…

Aud, siderat, că s-a sinucis poetesa Gabriela Negrenu! S-a aruncat de la un etaj foarte înalt. Ea care, la întâlnirea de la Neptun, în iunie, se mişca atât de dezinvolt şi aerian, părând a fi de o vivacitate irezistibilă. Oferea, multora, autografe pe cartea nouă ce-i apăruse. Femeie frumoasă, în stare să trezească invidia altor colege… Îmi pare neadevărată constatarea ce ar vrea să scoată la iveală înaltul grad de laşitate, că, cică, suntem poporul ce dăm cel mai mic număr de sinucigaşi… Ce statisticieni ai Diavolului!

Tragismul implicit oricărei experienţe (de oricare ordin), deoarece, încercând/ experimentând, faci o presiune, depui forţă, suprimi nişte împotriviri; apoi, acţionezi şi oarecum la întâmplare, necunoscând legi, neştiind ce ar putea rezulta din asemenea încercare, izbânda şi eşecul fiind garantate în egală măsură, ba chiar eşecul, în urma experienţelor, e mai frecvent decât reuşita. Iar eşecul nu e decât tragism, uneori voalat, atenuat de oboseala şi resemnarea venite în urma zădărniciilor de a experimenta, de a presa, de a insista, de a te alege cu nimic…

Oricât de trist ai fi, nu merge cu privirile în pământ – te va dezola şi mai mult, până la dezolare, aspectul trotuarelor crăpate, deteriorate, peticite alandala, ca semn al unui dezastru pruto-nistrean sau pan-românesc ce nu poate fi tăinuit…

Unul din puţinele momente importante pe care le-am trăit la Băile Herculane: contemplarea pe verticală a unui arbore uriaş de pe alte tărâmuri – secvoia de lângă scările ce duc spre Palatul de Cultură. Diametrul – cam cât lăţimea mesei mele de scris, peste 1,5 metri. Secvoia care trăieşte sute de ani, atingând o înălţime de până la 100 de metri şi un diametru de 8,5 metri… Astfel că exemplarul de la Băile Herculane ar fi abia în preajma adolescenţei sale…

Problema cu sincronizarea spirituală şi – de ce nu? – profesională (ca scriitori) panromânescă s-ar putea explica astfel: noi ne aflăm într-o egalitate de şanse şi într-o inevitabilă inegalitate de har şi voinţă de a ne asuma şi valorifica maxim aceste şanse. E drept, contează şi achiziţiile noastre, ale fiecăruia în parte, de până la apariţia acestei egalităţi de şanse. Oricum, năzuiesc la sincronizare mulţi, izbutesc şi vor izbuti, plenar, mai puţini. Iar ceea ce se pune pe fundul athanorului este zaţul orgoliilor nesatisfăcute în străvechiul vas al alchimiştilor zădărniciilor…

În încrâncenata surzenie/ muţenie a intimităţii conştiinţei mele de vieţuitor pe pământ, sub cer, realizez că sunt un cascador al disperărilor care, prin trucurile sale, reuşeşte (încă) să revină la speranţe, la iluzia necesară, cum zicem într-un titlu de carte. Apoi, iar, un cascador al speranţelor care, prin manevre fulminante, încearcă, pe cât se poate, să evite recăderea în disperare.

La USM au adus produse alimentare relativ ieftine. Încărcăm autobuzul cu saci de cartofi, varză, ceapă, morcovi şi o pornim pe la casele cui ne are cu mizera avere care să ne facă iarna ceva mai suportabilă. Scriitorii tăbârcesc pe la balcoane sacii cu ceea ce au în ei – varză, ceapă, morcovi, cartofi, care să le amintească de obârşia lor ţărănească şi de Karl Marx care numise ţărănimea „sacul de cartofi al istoriei”. Şi-mi amintesc de poetul spaniol Vincente Alexandre care îşi vedea chipul asemănător unui cartof.

Iei, îmi telefonează Angela Aramă, pentru o emisiune TV de revelion, la care invitaţii vor trebui să spună câte un banc, două, trei şi să răspundă la întrebarea cam sub semnul cărei glume a trecut în acest an pe ducă, 1995. Cică m-ar fi recomandat interpreta de folck Maria Mocanu, care nu s-a zgârcit la înalte elogii referitor la capacitatea mea de a întreţine o atmosferă destinsă.

De, latinii ziceau: Joculatores sunt histriones; adică: Cei care glumesc sunt actori. Nu ştiu de câtă măiestrie actoricească sunt eu în stare, însă uneori îi fac pe mulţi să hohotească până la lacrimi, ţinându-se de burtă.

Când însă eşuez, cred că spun bancuri de… peşte, şi din peşteră.

VĂ INVITĂM LA FESTIVALUL DE LITERATURĂ

Uniunea Scriitorilor din România,

Institutul Cultural Român,

Filiala Chişinău a USR,

Uniunea Scriitorilor din Moldova

organizează

FESTIVALUL DE LITERATURĂ 

„BUCUREŞTI – CHIŞINĂU – ORHEIUL VECHI”

Ediţia a II-a

25-26 septembrie 2015

Program

(Chişinău, Casa Scriitorilor, str. 31 august, 98)

VINERI, 25 septembrie

9.30 – 10.00.  Cuvânt de salut. Prezentarea programului şi a participanţilor.

10.00 – 12.00.  Colocviul „Scriitorul – editorul – biblioteca”.

12.30 – 14.00. Un grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii de Stat din Moldova.

12.45 – 14.00. Al doilea grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” .

12.30 – 14.00. Un al treilea grup de participanţi – Întâlnire cu publicul cititor la Biblioteca „Onisifor Ghibu” .

12.30 – 14.00. Un al patrulea grup de participanţi – Întâlnire cu elevii şi profesorii Liceului „Spiru Haret”. 

15.30 – 17.30. Recital de poezie al participanţilor la Festival. Lansări de carte, prezentare de reviste.

SÂMBĂTĂ, 26 septembrie

9. 30. Plecare la Orheiul Vechi.

10.30 – 11.30. Vizitarea complexului muzeal medieval Orheiul Vechi (localităţile Butuceni şi Trebujeni).

11.30 – 14.00. Continuarea recitalului poetic: „Pe stânci” (în preajma bisericii „Sfânta Maria” de pe culmea Butucenilor);

– Înmânarea Premiului „Pe stânci” pentru cel mai bun poem.

– Înmânarea Premiilor Filialei Chişinău a USR.

Ediţia 2014

Ediţia 2014

Poetul Traian Ştef, laureatul Primei Ediţii, 2015

DIN "SCRIPTOR" - UN POET SUPRAREALIST: BORIS POPLAVSKI

(Din „Avtomaticeskie stihi” / „Versuri automate”)

*      *     *

E groaznic să te gândeşti: noi am întârziat

Am tot alergat prin negrele împrejurimi

Nimerind în uşi închise

În subsoluri căzând cu faţa la pământ

Între timp acolo făceau îngropăciuni

Acolo se ţineau liturghii

De trei ori strigam la uşi închise

Şi cu ochii închişi aşteptam răspunsul 

Până pe şinele de fier

Se întoarseră munţii de granit

Norii s-au lăsat în abis

Păsările se prăbuşiră-n frigul stelar

Şi precum jalnice năluci de furi

Chefuiam la intrarea-n miezul de noapte

Care îşi strălucea soarele

Aşteptând de milioane de ani

*     *     *

Sub povara marilor victorii

Comandantul bolnav

Îşi lipi faţa de fier

Tace simţind frigul

Cu fruntea-i nudă colosală

Visând mormântul

Recea marmură solemnă

Unde împletindu-şi la piept braţele sfărâmatele 

Plecându-şi enormele pleoape

El stă greu şi curat

Trădat în ultimă instanţă

Iar la mare adâncime

Neîntrerupt şi lent

Curg râuri colosale:

Acolo străluceşte soarele

Şi se-neacă asfinţituri

Şi totul e de ne-nturnat

Şi totul este uitat

*      *     *

La mare adâncime

Undeva undeva

În cămaşa de forţă

În întuneric, în somn

Un soare dement – şi piatră

Piatră la o sută de verste-mprejur.

Dement şi surd el vorbea în somn

Încătuşaţi sunt îngerii în lanţuri negre

Dorm cu toţii – ajutaţi-ne

Nu trebuie, aşa e mai bine

Ca dimineaţa străpungând sufletul

Se naşte milostivirea

*       *      *

Nimeni nu pleacă nicăieri

Toţi rămân pe stelele lor

Toţi se afundă-n abis

Toţi uită unii de alţii

O ce vitreg e spaţiul

O ce departe e până la 

caldele luminoasele raze ale Pleiadelor –

ce privelişte ar fi aceasta?

Sunt tablourile iadului stelar

Aşa se cade

Astfel se naşte milostenia

*      *      *

Tânga arborelui-lămâi

Se ducea spre fumul vulcanului

Unde adormiseră lângă fumarole

Peregrinii altor lumi

Lumea era înaltă, calmă

Avântată spre vremuri ce au a veni

Lumea încă nedemnă de Libertate

UN POET DIN PREAJMA AVANGARDIŞTILOR

Din poezia lumii

Vasili MAZURIN   (1872–1939)

În traducerea lui Leo BUTNARU

Care ar fi motivele din care o parte din textele lui Vasili Mazurit sunt încadrate avangardismului? – se întreba Ghennadi Ayghi, dat fiind că, în mare, poezia acestuia e categoric străină futurismului. Însă, spre sfârşitul vieţii, Mazurin s-a dovedit a fi printre novatorii prozodiei ruse, spre aceste căutări creatoare „îndrumându-l” Walt Withman, de creaţia căruia, precum se ştie, se leagă, implicit, întreaga epocă a avangardismului european. Precum spunea acelaşi Ayghi, avangarda nu ar fi „deplină”, fără a i se cerceta şi „împrejurimile” (dar şi împrejurările) în care s-au manifestat şi alţi autori, angajaţi şi ei, implicit, în modificările structurale ale discursului artistic. Unul dintre aceştia a fost şi Vasili Mazurin – poet, dramaturg, adept al doctrinei spirituale predicate de Lev Tolstoi. Absolvent al Institutului Pedagogic, după care a predat în gubernia Herson. Mai apoi s-a transferat la Moscova, fiind angajat la Institutul de Învăţători, unde se străduia să propage tolstoismul ca viziune social-pedagogică. În regie proprie, a publicat volumul de versuri „În împărăţia vieţii” (1926).

„ÎNTRE DOUĂ MUŢENII…”

Între două

Imense muţenii –

Tăcerea de până la naştere

Şi tăcerea de după moarte –

Mi-e dat să rostesc cuvântul.

Învăţ a-l rosti

Cu vrednicie.

Pentru că

Doar o singură dată

Îmi este dat cuvântul –

Şi dacă-l ratez,

Îl distrug?!

(22.V.1924)

„ARŢARUL AŢIPI…”

Arţarul aţipi.

De veghe stă doar frunza santinelă,

Ocrotind cu osârdie

Tihna întregului frunziş,

Clătinându-se alandala

Pe lungu-i peţiol.

Abia de se-nfioară vântul,

La chemarea santinelei

Arţarul freamătă…

Frunza mea de pază –

Inimă înfiorată –

Totdeauna mă vesteşte

Că se porneşte asprul vânt.

Dar regret – eu mai dorm,

Ratându-i începutul

Şi de multe ori

Mă trezesc deja-n plină furtună.

(27.VI.1924 )

COSAŞUL

Cosaşul doarme,

Învelit de vise

Din ierburi şi flori

Şi parcă purtat spre cer

De arome-n risipire

Şi tril de ciocârlie.

Iar în aşternut

Sforăie un trup mare 

Neputincios şi jalnic

Cu grumazul roşu

Şi braţe noduroase.

Cosaşului nu-i este de zi,

Nici de soare: în luncă

El a băut tăria dimineţii,

Îmbătat de frumuseţea ei divină.

Ce-ar putea să spună dânsul,

Dacă somnu-i va dura o veşnicie?

„Mulţam,

Mi-am câştigat prin muncă

Împărăţia de aur

A bucuriei netrecătoare!”

(30.VI.1924)