UN ADEVĂR DUR DESPRE NEADEVĂRURILE SPUSE DE SNOBI ŞI ORBI

Este uimitor ce de-a cărţi de poezie foarte slabă sunt date drept valoroase şi câtă poezie cu adevărat bună este trecută sub tăcere! Eu am tradus din creaţia a sute de poeţi, dintre care câteva zeci sunt cu adevărat de necontestat, la vârf (să zicem de Olimp). Din acest motiv, îmi permit să spun unele lucruri, echivalete adevărului, fie ele şi dure. E o rătăcire s-o crezi pe  Wisława  Szymborska o mare poetă, chiar dacă i s-a acordat Nobelul. Ca şi pe, mai înainte, Iosif Brodski „mare poet”. De asemenea şi Tomas Tranströmer nu e cel care poate fi considerat culme în poezia lumii. În România, unde minimalismul stă în capul mesei, nezămislind decât, fireşte, minimalism, lucrurile stau şi mai prost, listele pe care le pun pe post (FB, mai ales) unii critici sunt de-a dreptul confuze, de neargumentat, imposibil de susţinut la componenta valoare. Spre expemplu, din cei 20 de poeţi, pe care îi cred X sau Y cei mai buni din literatura română contemporană, zece nu fac faţă nici în rândul 3, 4 al poeziei (de pretutindeni). Însă e dreptul lor să creadă ceea ce cred, dar să nu o facă atât de ostentativ, chiar cu aroganţă. (Probabil, îmbătându-se cu falsa idee că lumea întreagă îi creditează drept exegeţi infailibili. Nu, nu-i consideră astfel…)