duminică, 21 martie 2021

MAREA INTERVENȚIE

 

Multă lume știe cum se face un interviu, una din modalități fiind, parcă, nespus de simplă: te așezi vizavi de interlocutor, îi pui microfonul sau reportofonul, azi și iPhone-ul, în față și nu-ți rămâne decât să-i pui întrebările care te interesează pe tine și speri să-l intereseze și pe convorbitor. Apoi, acasă sau în redacție, transcrii de pe bandă cele spuse, cele auzite... Le transcrii de mână sau direct la mașina de scris, acum un timp, astăzi – la computer, faci o lectură-două, o corectură-două și...
Numai că se întâmplă și interlocutori foarte exegeți, cerând să le trimiți rezultatul coborât de pe bandă, din reportofon sau din Iphone. Astfel mi s-a întâmplat și cu eminentul coleg C.D. Zeletin (13.IV.1936 – 18.II.2020), cu care dialogasem în toamna anului 1992 la Bacău, pe când participam la unele manifestări literare. Am făcut întocmai, cum am spus până aici, după care am primit manuscrisul puțin spus revăzut, ci redactat din... temelii de poet, traducător. După care, din nou dactilografiere, muncă deloc oarecare.
        Vedeți și dvs. cum arată câteva pagini după marea intervenție...





joi, 18 martie 2021

SĂ VEZI ȘI SĂ NU CREZI!

 

DESPRE O GĂINĂRIE, O IMPOSTURĂ...

Bine și frumos: colegul, poetul, prietenul din Moscova Evgheni Stepanov primește o veste importantă. Și, pentru a-și împărtăși bucuria, dă șfară nu că în Rusia, ci în lumea întreagă, publicând pe Facebook coperta cărții „Viețile mele nomade”, însoțite de câteva fraze. Le reproduc în originalul rus (vezi traducerea la subsol*):



Știu că Evgheni e un coleg onest (chiar dacă nu menționează că cele două cărți anterioare au fost traduse de subsemnatul), un prieten adevărat și nu pot să nu-i scriu că, hai să nu ne grăbim, știrea e doar parțial adevărată, încolo e absolut deturnată, chiar falsă. Deoarece este uimitor că acest traducător Spătaru nu deține în carte decât câteva texte traduse pe 20 de pagini (7-27), iar conținutul de bază al cărții, 122 de pagini (adică tocmai 5/6 din traduceri), aparțin altcuiva, care a mai și selectat și tradus extrase despre creația autorului, opinii ce aparțin Tatianei Bek, lui Konstantin Kedrov, Serghei Biriukov, Iuri Milorava etc. Îi scriu colegului, întrebându-l: Chiar așa, ăsta, Spătaru nu ți-a spus că mai toată cartea e românizată de altcineva, nu de el? Iată explicația care a dus la... prostrație:

Cartea reluată integral în...
 „integrala” traducere a lui Spătaru


 Așadar, Nicolae Spătaru nu a găsit de cuviință să-i spună autorului că, de fapt, în mare, ba chiar în... foarte mare, traducerea și îngrijirea cărții (notele, selectarea opiniilor exegetice, schițarea CV) aparțin totuși altcuiva. Astfel, dânsul nu suflă un cuvânt că, pur și simplu, a preluat integral cartea lui Evgheni Stepanov, „Istoriograf mie însumi”, apărută în 2010 la Iași, dar trecută pe... planul doi, după cele câteva textulețe traduse de el, N.S., acesta băgându-se, voios și viteaz, în prim-plan! Măi să fie! Pentru că chiar și denumirea cărții tot de la autorul trecut pe... plan secund a venit. Dar, să vezi! – N.S. își plasează numele de 1/6 importanță înaintea celui care a dat 5/6 din traduceri! Ce să însemne asta azi, în plin secol XXI, când găinăria, impostura nu prea pot fi tăinuite?

Plus că acest volum a apărut la începutul anului 2020, și eu, Leo Butnaru, cel altcineva, l-am văzut, când îl adusese chiar editorul Aurel Ștefănachi la Chișinău. Și am întrebat: Ce e, bre, cu cacealmaua asta? Ce ai făcut tu, Colea, și ce am robotit, am recreat eu? Se poate compara?

Rămăsese consternat și editorul, pe care tu îl implorai să repare gafa, trecând numele lui Butnaru la locul cuvenit, că doar lui îi aparțin cele 5/6 din traduceri. Parcă ați ajuns la înțelegere că, da, e posibil de revenit la normalitate, de trecut peste impostura ta, peste găinărie... Apoi eu nici nu m-am mai gândit la caz, nu am suflat nimănui o vorbă despre isprava ta, fiind corect în comportament, știindu-te cam neajutorat în munca scrisului. Unde mai pui că parcă eram amici. Zic, repară el Spătaru și – Dumnezeu cu dânsul, întâmplarea rămână cunoscută doar de trei oameni... Nu i-am scris nici prietenului Evgheni Stepanov, căruia însă, iată, abia peste un an și două luni, N.S. îi dă vestea minunată că el i-a tradus și editat o carte etc. Păi, cum iese, amigo? Astfel răspunzi tu la un gest de colegialitate, de onestitate, de a nu-ți divulga găinăria, impostura? Zău e a mirării... Dumnezeu cu tine și cu uriașul tău talent de... traducător...

––––––––––––––––––

*În draga mie Românie a apărut a treia mea carte. E o carte de versuri, Mai înainte mi-au apărut un volum de cercetări filologice și altul de versuri. Îi mulțumesc pentru această carte prietenului meu, poetului, prozatorului și traducătorului Nicolae Spătaru, precum și renumitei edituri.

**Dragă Leo! Eu sunt cel vinovat. Nu am ținut cartea în mână, cred că ești și tu inclus. Pur și simplu Nicolae mi-a trimis azi coperta acestei cărți. Și eu am crezut că traducerea îi aparține integral lui. Îți prezint scuzele mele.

 

vineri, 12 martie 2021

GOLL - PREAPLINUL POEZIEI

 


Din poezia universală

în traducerea lui Leo BUTNARU

                            

Parisul
 
Te voi cânta în grădini în parcuri de zinc
Pe aleile spaimei
În câmpuri deschise
Unde sunt plantate pipele vrăjitorilor
În briza sărată a mării
Te voi cânta orașul meu imaginar
Rădăcini contorsionate totemuri livide
Monumente ale uitării perene
Bătrânețe: în sfârșit vor veni viticultorii
Și înainte de damnare copiii
Vor aduna pietrele funerare
Va fierbe în ploile angoasei
Neagra drojdie a demenței
Pe terasele visului și algebrei
Unde ghemișii cântă din fluier ruginit
La balul cifrelor sub cortul vântului
Se va modula moartea violetă
Ce are nume de floare
 
 
Subterană bucolică
 
O Paris bucolic
Oraș lacustru
Nu mi-ai oferit decât un zid
Un zid înfipt în salpetrul tău
Eu voi avea grijă de bilioanele culturii
Sorii subterani de o concepere imaculată
Săruri! Drojdii! Hidrați! Cenușa tinereții mele
Într-o pădure de nuntă sălbatică
Într-o zămislire a frunzelor
S-a născut dragonul din fier strălucitor și flori cretate
Aici în cele din urmă aleg magnolia de magneziu
Luna veștezită de multe luni
În inima amanților răufăcători
Și în beciurile somnului înghețat
Cu lumânările brândușelor
Eu am făcut să iasă din nisip și din neant
Armata tunsă chilug a ciupercilor
Adevăratelor ciuperci de Paris
 
Iulie roșu
 
Seducători ai Grevei! Cultivatorii Concordiei
Toți cei care au semănat grâul libertății
Într-un sol irigat de apele iubirii
Sărbătoresc mândrele recolte
Și chiar dacă pleoapele sângeroase ale pietrelor de caldarâm
Și cocardele nu mai pot astupa
Urechea poporului
Își va păstra întotdeauna valoarea furtunii
 
Iar din suburbii vor coborî fecioarele alese
Legănând snopii
Exersându-se în îndeletnicirea de viitoare mame
 
Iulie tu ai re-pictat mereu cât de puțin
Ale panteonurilor corole zumzăitoare 
 
Poporul reclamă bijuteriile moștenirii sale
Purtându-și răniții pe Podurile unde-i va decora
Trandafirul la putere
 

vineri, 5 martie 2021

e de-a dreptul fascinant să cunoști și înțeleapta tăcerea maternă


 
                                            Leo BUTNARU
 
Prieteni longevivi
 
Ar fi cea mai simplă constatare gândesc:
Bucurându-mă că am prieteni longevivi
înseamnă că și eu mai trăiesc.
 
 Agendă de telefoane
 
Prima ta agendă de telefoane
a unui adolescent sătean
ce se orășeniza
fiind eminamente omul răscrucilor

acum vreo cincizeci de ani.
Plus unele note parcă zvâcnite
de incipient boem.
 
Agendă de telefoane
cam trei sferturi deja
post-mortem...
 
 
Ut pictura...
 
Goya, cauchemar plein de choses inconnues...
     Baudelaire
 
Spre-a întregi cu idei și sentimente ce veți citi
asociați-le cu tablouri de Goya sau Dalí
iar unde veți da de aluzii cubiste sau de vreo
Guernica din cuvinte, invocați-l pe Picasso.
 
Ceva mai complicat va fi cu pătratul negru
și el din slove, unele străine, altele de pe aici
sensul fiind iremediabil confuz, nicicum integru –
nimeni nu va pricepe ce-a spus ori nu Malevici.
 
Însă citiți înainte, amintindu-vă marea albastră
și marea pictură la flăcări de iad, raze de paradis
până și în atât de mâzgălita epocă, zisă a noastră
dându-le dreptate anticilor: Ut pictura poesis.
 
 

luni, 1 martie 2021

POEME LA ÎNCEPUT DE MARTIE

 


Din poezia lumii

Valentina NOVKOVIĆ (Serbia)

                                                     În traducerea lui Leo BUTNARU

Absolventă a Facultății de Filologie, Universitatea din Belgrad. Poet, prozator, traducător. A editat volumele de poeme „În afara timpului” și „Strop pe timp de secetă”, pe cel de nuvele „Trei ore de realitate”. Moderează emisiunea TV „Discuții cu poeții”, protagoniștii căreia sunt autori importanți din Serbia și nu numai. Colaborează la portalul „FokusVesti”, unde intervievează scriitori din toată lumea. A tradus volume de poezie și proză. Este redactor la editura „Liberland”. Deținătoare a numeroase distincții literare. Membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia și a Institutului Literaturii pentru Copii. Selecții din creația sa au fost traduse în mai multe limbi

 
Oglinzi
 
Încă mai visez
la tihna ochilor tăi
adânciți ca-n oglinzile pocăințelor.
Dragonilor le voi permite să-și dezlănțuie


dănțuirile în pofida marelui vânt
apoi mă voi scufunda
asemeni corăbiilor –
pe neașteptate, fără motiv
plauzibil.
Doar doi dintre noi știu
cum să păstreze jarul sub genunchi
evitând arsurile.
Am obosit, însă fără vreo speranța
că în vreo gară anume
va fi deschisă solemn calea zâmbetului
spre palmele tale.
Visele noastre sunt păsări
ce și-au găsit salvare sub streașina
unei case pustii. Din nimic
ele își pun la cale festinul
mulțumindu-i soarelui
prin absența cântecului.
 
 
Desculț
 
Piatra nu poate nimici
intențiile frumoase,
pământul pe toți îi naște desculți.
 
Cred îndărătnic că
iertarea ferocității
e neîndreptățită.
 
În cea mai adâncă beznă
va aștepta răbdătoare
scânteia solitară
spre a ne încălzi.
 
Pe noi, cei prin nimic remarcabili,
să ne aline cu balsamul
buzelor sale spuzite.
 
 
Peste umăr
 
Nu mai vorbesc.
Nimeni nu mă înțelegea când strigam,
glasul meu fiind sugrumat
de tristețe.
În liniște ochii scrutează lumea
prin geam.
Pentru toboșari strunele
înseamnă slăbiciune.
Nu vorbesc, pur și simplu
alung de pe brațul meu păsările
care mă știu încă
de pe când mai vorbeam.
Mângâi liniștea
ce-mi atârnă peste umeri.
 
 

vineri, 26 februarie 2021

YVAN GOLL - UN VALOROS POET FRANCEZO-GERMAN

 



Yvan GOLL

(1891-1950)

 


 Alsacian de origine, cu numele adevărat Isaac Lang, fiul unui negustor de îmbrăcăminte. Rămâne orfan de tată la șase ani. A făcut studii în drept la Strasbourg, Fribourg-en-Brisgau și München. A scris în limbile franceză și germană, primele sale poeme ținând de apariția și evoluția expresionismului german. Volumul de debut, „Canalul Panama”, îi apare în 1914, semnat cu pseudonimul Iwan Lassang. În timpul primului război mondial locuiește în Elveția, după 1919 revenind la Paris împreună cu poeta și soția sa Claire Goll, care avea să fie și traducătoarea majorității operelor sale. Redactează revista „Surréalisme”. În 1939 emigrează la New York, revenind în Franța în 1947. Dintre cărțile sale amintim. „Recviem pentru morții Europei” (1916), „Matusalem sau burghezul veșnic” (1922), „Grajdul lui Augias” (1924), „Poeme de dragoste” (1925), „Poemele geloziei”, „Poeme despre viață și moarte” (ambele – 1926), „Cântecul lui Ioan-fără-Țară” (1936 / 1939), romanul „Agnus Dei” (1929).

Poeme din

METRO DE LA MORT (1936) / METROUL MORȚII (1936)

În traducerea lui Leo BUTNARU



Un mic suspin
 
Un suspin ușor
Lângă templul meu
Încă un tânăr suspin
Venit de departe
În ciuda furiei vântului
În ciuda risipirii grămezilor de fier vechi
Străpungând spre adâncul pământului
Înfruntând inimitabila liniște a morții
A venit la mine
Ultimul suspin
Al unei roze
 
Muncă la negru
 
Între revărsat de zori și Operă
Am văzut mâini îmbătrânite
Am văzut ochii căzând ca frunzele
Moartea lucra
Continuu
 
Toaletă macabră
 
Noaptea spălăm morții
Buretele bea transpirația de-o viață
Măștile se desprind
Le ondulăm buclele
Le clătim gurile
Imensă amărăciune
Iar mâine sub cupola soarelui
Îi vom plantata prin ierburi tandre
Din inimile lor vor izvorî zambile
Iar sămânța ochilor lor
Va exploda în mii de flori de nu-mă-uita
 
Capete
 
În fiecare dintre capetele sale
Îndărătul unei frunți de ghips
E creierul roz care
Fabrică visele
 
Extras de cont
 
Eu am închis mulți ochi
Până a-i fi deschis pe ai mei
Am făcut multe mărturisiri
Până să-mi cunosc destinul
Pământul este atât de ușor
Încât îl iau în mână
Dar mâine va fi atât de greu
Pe sicriul meu
 
Mica seară de joi
 
Pentru Claire
 
Mică seară de joi
Ce aștepți tu pe piața armelor
Sub umbra eșarfei tale scoțiene?
Vântul rotește-n jurul fustelor tale
Ploaia îți pieptănă părul roșcat
Aș dori să-ți spun un cuvânt gentil
Ca să nu te simți atât de singură
La marginea nopții
Dar trebuie să plecăm
Pământul se rotește și mă duce
Spre vineri
 

marți, 23 februarie 2021

O POETĂ CELEBRĂ: MARINA ȚVETEVA

 


Din poezia lumii
Marina ȚVETAEVA                                           
(1892 – 1941)
 
        S-a născut la Moscova în familia unui profesor universitar. De la vârsta de șase ani, scrie versuri nu doar în rusă, ci și în poloneză, finlandeză. Învață la Moscova, apoi în pensioane din Elveția și Germania. Primele versuri pe care le publică atrag atenția lui V. Briusov, M. Voloșin, N. Gumiliov. În 1912, se căsătorește cu Serghei Efron, care avea să lupte în unitățile albgardiste, mai apoi fiind nevoit să emigreze (în exil, colaborează cu NKVD-ul). În 1925, se stabilește în Franța. În 1939, se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestați fiica și soțul, acesta fiind împușcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde avea să se afle peste 16 ani. La începutul războiului, se evacuează la Elabuga (Tatarstan). Nu are un loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941, se sinucide. Precum cu, respectiv 11 și 16 ani mai înainte, alți mari colegi ai ei – Maiakovski și Esenin.
      A editat cărțile de poeme: „Album de seară” (1910), „Verste” (1921), „Tabăra lebedelor”, „Profesia”, „Psyche” (toate – 1923), „După Rusia” (1928), poemul satiric „Vânătorul de șobolani” (1925), „Poemul sfârșitului” (1926). Proză, eseuri, memorii.
 
                                                                                    În traducerea lui Leo BUTNARU
 
 
Sălbatica voință
 
Astfel de jocuri îmi plac,
Unde toți sunt trufași în ghearele urii.
Când de dușmani tigrii să-mi fie
Și vulturii!
 
Ca să cânte o voce vanitoasă:
,,Aici e pieirea, iar colo – închisoarea!”
Pentru ca-n noapte cu mine să lupte, fioroasă,
Însăși noaptea!
 
Eu gonesc – pe urma mea fălci de fiare,
Eu râd; în mâini – un arcan...
Pentru ca să sfâșie-n turbare
Nebun uragan!
 
Pentru ca toți dușmanii – să fie eroi!
Pentru ca războiul să-și termine ospățul sub caduceu!
Pentru ca în lume să existe doar doi:
Pacea și eu!
 
(1909-1910)
 
*      *       *
 
Versurilor mele, scrise atât de devreme,
Încât nici să știu că aș fi – poet,
Ce erupseră ca stropii din havuz și steme,
Ca scânteile din rachetele-n foc desuet,
 
Explodând, ca mici diavoli, ființe ciudate,
În sfânt locaș, unde-i vis și tămâiere,
Versurilor mele despre tinerețe și moarte,
– Versurilor necitite-n orice sfere! –
 
Aruncate prin praful de magazine, oriunde,
(Chiar dacă nimeni nu le-a luat și nu le ia!),
Versurilor mele, precum vinurilor scumpe,
Le va veni timpul, numaidecât, – da.
 
(1913)