Ochii cititorului
Poetul Mihai
Ursache metaforizase memorabil:
„Miezul mai mare
decât fructul”.
Un poet slăbuţ
mai că-l imitase – maică! –
făcând-o pe
originalul (credea el
nu însă şi noi)
când se lamenta
că lacrima ar fi
mai mare decât ochiul.
Eu i-aş fi
sugerat să scrie că
chiar şi unii
căpoşi se poate întâmpla să aibă creierul
mai mare decât
capul; un creier
ce le dă peste
urechi
vălurându-şi
circumvoluţiunile dincolo de ele – şi acesta
fiind un mic circ
al circumvoluţiunilor spectaculoase. În fine
după toate astea
s-ar fi întâmplat ca nedumerirea
dar mai ales
proverbiala frică să aibă ochi mari
adică
ochii cititorului
de poezie – mai mari decât frica
acestuia.
Simţeam, auzeam
1
Fiind copil
de la un moment încolo chiar simţeam
chiar auzeam cum creşteam
precum la Eminescu se aude
creşterea ierbii
precum la Blaga se aud razele de lună lovindu-se de geam
precum…
În fine – auzeam cum creşteam
simţeam cum puţin câte puţin
mi se îndepărtează
capul
de
picioare
şi nicidecum nu uit acel simţ nici în
inevitabila
succesiune istovită a uitărilor
deja în ne-creşterea trupului
şi a lăsării puţin câte puţin a capului
mai spre picioare când
uneori e atâta
linişte
încât
în capul meu
în mintea mea se
aude cum se ru-
pe o idee
cu un plesnet de
strună
2
…după care
va fi iarăşi atâta linişte în jur
încât se va re-auzi creşterea ierbii
şi cum razele de lună vor izbi în geam
dar mai ales pentru prima oară de atâta
linişte
se vor auzi paşii lui Dumnezeu
chiar
dacă s-ar întâmpla
ca tălpile Sale să nu atingă pământul…