Cartea electronica – ameninţare, realitate aşteptată sau iluzie?

Avanpremieră

Ovidiu Nuşfelean. Cartea electronică sau cartea pe suport electronic, pe baza unei tehnologii vizionare, ia un tot mai mare avânt.  Credeţi că aceasta este o ameninţare, o provocare sau un sprijin pentru cartea clasică, pentru librăria şi biblioteca tradiţionale?

Leo Butnaru. Ca să vedem dacă poate fi… ameninţare, să încep cu un exemplu personal şi, sper, spunător (şi) de… subtexte. Astfel, nu ştiu dacă m-aş fi gândit vreodată să recitesc volumul Amintiri în dialog de Ion Vianu şi Matei Călinescu. Această carte, citită acum vreo 10 ani, stătea, bine mersi, cuminte, delicat, pe raftul „specializat” din bibliotecă – cel cu tomuri de memorialistică şi corespondenţă. Însă întâmplarea făcu ca, în ianuarie anul curent, să dau în internet de volumul în cauză, variantă electronică. Am deschis fişierul respectiv şi textul… m-a ademenit; de fapt, m-a – re-ademenit! Adică, văzui că litera corp 12, mărită la 200 de procente, era… atrăgătoare, convingătoare, înlesnitoare de lectură. Ba chiar puteam să fixez şi trei mărimi de corp de literă, să stau confortabil lăsat în fotoliu, la o distanţă apreciabilă de ecranul computerului, şi să recitesc lejer acele amintiri în dialog. Şi nu doar puteam să o fac, ci chiar am făcut-o. Nu am regretat, ci, din contră, i-am mulţumit fratelui iepure electronic, calculator sau computer numit, precum şi ezotericului frate iepure internet numit i-am mulţumit. Iar aceasta nici pe departe nu a fost prima carte citită pe display. Iar ceva mai înainte de a primi chestionarul Mişcării literare, poşta web îmi aduce cartea de poeme a prietenului Ioan Moldovan  Mainimicul. E una dintre multe cărţi pe care le-am primit de la autori (şi) în variantă pdf, pe unele ele chiar citindu-le. 

Plus audio-cărţile, în diverse limbi, dar în special în ruseşte – ruşii sunt foarte generoşi, scriitorii din septentrion, din ţară mare şi întinsă, probabil nu sunt prea legaţi/ terorizaţi de problema onorariului, a câştigului editorial etc., plasându-şi foarte curând, după publicarea variantei paper, cărţile pe internet. În internetul rusesc găseşti integral Venedikt şi Viktor Erofeev, mult Soljeniţân, etc., etc., etc!!! Iar literatura lor clasică este deja cam in corpore trecută pe suport electronic, statistica accesării unei sau altei opere fiind de-a dreptul impresionantă – zeci, sute de mii de cititori – deloc virtuali, ci reali! – care se interesează de marii autori. Pe când noi, românii, suntem mai precauţi, mai… cărpănoşi (nu cred că e un derivat de la: carpen…), mai legaţi de iluzia că, odată şi odată, la reeditare, vom primi – he-he! – coşcogea drept de autor. Iluzii, iluzii…

O.N. Prin răspândirea iPad-ului, oare obişnuinţele de lectură ale cititorului se vor schimba, lectura va fi afectată în vreun fel?

L.B. Deja s-au şi modificat în cazul mai multor milioane de cititori, cred. Să afecteze obişnuinţele?... Depinde de genul de cititori, pentru că, bineînţeles, există mai multe categorii de persoane care – unele – muncesc creator cu cartea, altele pur şi simplu, citind, îşi petrec cât de cât interesant timpul sau, pur şi simplu, cum se zice, – omoară timpul. Pentru cel ce ştie ce vrea să obţină de la lectură – pentru instruire, descoperire de sine şi de lume; pentru aplicaţie ca mod de creaţie a rezultatelor lecturii, iPad-ul nu înseamnă afectare, în sens de pericol, ci, din contră, presupune un câştig… calitativ, un progres, o avansare, o eficientizare a timpului tău de citito-muncă, de citito-creaţie, de optimizare (fie şi sub aspect de… secretariat, de muncă de rutină) a transferului de date, citate, de înmagazinare, ordonare, convertire a lor în „produsul” final al activităţii – anume că activitate! – de cititor care ştie ce are de făcut, ştie cum să o facă şi chiar are… talent de lector-creator.

O.N. Proliferare comunicării electronice, imposibilitatea „fizică” de a urmări traiectoria unei opere literare vor duce oare la desacralizarea originalităţii?

L.B. Comunicarea, dar şi acţiunea (ca formă-conţinut de a se întâmpla, de a se realiza) electronică modifică şi conceptul de particularitate, de individualitate (a creaţiei), la rândul ei deschizând multe posibilităţi pentru diversificarea… originalităţii… originalităţilor. Cărţile lui Umberto Eco, scrise la computer şi răspândite prin internet, nu pierd din originalitate (particularitate, individualitate), ba din contră, prin inter-pătrunderile entropice oferite de cyber-inter(ne)textualism devin şi mai captivante. Plus, şi mai accesibile prin… accesare.

O.N. Scrisul este sau va fi afectat în vreun fel de provocările „electronice” (suport, comunicare/difuzare, producere de text literar)?

L.B. Bineînţeles, va fi afectat, dar nu obligatoriu în sensurile negative ale acestei noţiuni (a impieta, a leza, a prejudicia). Să acceptăm varianta: a destina (ceva) unui scop determinat.

Şi încă ceva: discuţiile despre faptul că internetul va distruge literatura (propriu-zisă) se vor potoli cât de curând. Pentru că răstimp de un deceniu, de cânt, pare-se, au izbucnit ele şi continuă deja în oarecare surdină, literatura confirmă o axiomă cunoscută de milenii (de la petroglife… papirus… pergamente… scoarţă de arbori etc. – de la tot pe ce s-au scris texte; toate ca suporturi – nu?) că, de fapt, esenţialul nu se referă la suporturi, ci la cu totul altceva: pur şi simplu, la literatură ca artă, ca mesaj, ca atracţie, poate şi ca fascinaţie. Literatura drept combustie, motricitate sine qua non a spiritului uman (elevat, „însetat, înfometat”) – de ce nu?…

O.N. În ce relaţie vă aflaţi cu ... scrisul electronic? Apelaţi la „facilităţile” electronice oferite scrisului? În ce sens?

L.B. În cele mai cordiale! Sigur că apelez la facilităţile oferite de scrisul electronic, uneori având impresia că la ducerea unui text spre finalitatea sa, când e vorba şi de documentare, de cercetare entropică, să zic, dar şi în sensul entropic de măsură care augmentează eficienţa organizării unui sistem, „sistem” putând fi considerat şi un text sau altul la care migăleşti. Uneori mi se creează impresia că utilizarea fascinantului calculator ca unealtă de scris îmi înlocuieşte 2-3 secretare. Şi acestea ar fi doar un sens-două în care se poate vorbi despre „facilităţi” etc.

O.N. Dacă editorul viitoarei Dvs. cărţi v-ar cere să alegeţi între suportul electronic (cu difuzare electronică) şi suportul pe hârtie, pentru ce aţi opta?

L.B. Astăzi, probabil şi mâine (azi/ mâine – ca întinderi de… epoci), aş opta pentru… ambele suporturi. Un timp (posibil… mult, dar nu la infinit), lumea va trăi şi va citi/ crea în această dualitate a stării de carte: reală-virtuală. Apoi se va întâmpla o fuziune aproape… ezoterică, drept rezultat virtualitatea devenind realitate… omniprezentă, dominantă. Sau doar având efectele pe care le produce realitatea. Bibliotecile – este îndreptăţită şi o atare ipoteză – devenind… muzee. Întreaga lor esenţă fiind stocată în format electronic sau, poate chiar… trans-hiper-electronic (dacă cineva îşi poate imagina o hiper-virtualitate care, la rândul ei, să devină – hiper-realitate). Suportul (omni)electronic va ajunge la o „normalizare”, la  rutină, la obişnuit, la… neobservat, le nediscutat. Adică la invocatul deja sine qua non.