De pe blogul lui Ovidiu Pecican

         Am impresia că astăzi, pentru mine, e duminica darurilor. Deschizând blogul colegului Ovidiu Pecican (http://ovidiupecican.wordpress.com/), găsesc acolo exact următoarele (păstrez regia paginii):

Leo BUTNARU

CA ÎNTRE POEŢI

Discutam cu un poet rus despre Gorki

despre Danko cel aproape sud-basarabean care

şi-a scos inima din piept

luminând prin hăţişuri de codru cale; Danko

acest Moise mărunt al unui grup de necăjiţi rătăciţi

prin post-amintiri de sarmaţi

de sciţi;

bineînţeles în treacăt l-am invocat şi pe Prometeu

focul furat de la zei

pedeapsa... însă în acel caz nu a fost vorba

şi fapta

de inimă

ci de ficat; oricum

ceva înrudit-aplicat;

în zborul dinspre Moscova spre Chişinău

m-am gândit şi la mexicana Frida Khalo care

în unele portrete de sine

se înfăţişa cu inima în afara trupului ei suferind

ea, căreia într-un accident de autobus

i-a fost sfâşiat până şi uterul

inima însă, spre norocu-i

păstrându-şi-o neatinsă

pentru ca, mai apoi

într-un gest de mutilare artistică

să şi-o înfăţişeze în afara sânului

sau printre lăstari şi liane fel de fel

de parcă şi ea, inima, atunci, în accident

fusese dislocată

scoasă în goliciunea cosmică.

În fine, tânărul poet rus a zis, precum ar fi zis

confraţii săi minimalişti de la noi: Dacă

ar fi să dau nas în nas cu Gorki

sau cu Danko

cu Prometeu sau cu vulturul ori

cu Frida Khalo, eu

făcând din răsputeri tot ce pot

spre a evita afectul

şi a camufla defectul

mi-aş sfâşia pieptul în faţa lui

sau a ei

sau înaintea lor

sau altor jucători de efect cardiac

spunându-le foarte calm:

                                        – Priviţi

ce larve de purpur

bineînţeles – ale autoironiei

îmi populează, mocnitor-vegetativ, inima... Până la urmă

de aici se va zburătăci un roi de fluturaşi purpurii

un fel de molii ale nemuririi...

     Excelenţa lirică a lui Leo Butnaru, unul dintre poeţii dăruiţi literaturii române actuale de teritoriul de pe celălalt mal al Prutului, este demonstrată nu numai de poemele proprii, ci şi  în efortul constant de a înzestra cultura română cu o fereastră către poezia de limbă rusă, tălmăcită cu empatie şi pricepere. Mulţumiri în numele cititorilor şi admiratorilor lui pentru opera de vast suflu pe care o întreprinde în beneficiul nostru, al tuturor.

                 Ovidiu Pecican

        Astfel, Ovidiu Pecican mă aduce în raza unei generoase spuse din limba în care a scris Ovidius-latinul - Gratia alicuius florere. 
        La rândul meu, dragă Ovidiu Pecican, - Gratias ago!

l.b.