Kazimir Malevici - poetul

Nr. 2, 2011

Kazimir MALEVICI  (1878 – 1935)

Pictor, grafician, pedagog, teoretician, filosof, poet. Fondatorul unui gen de artă abstractă – suprematismul („Pătratul negru”, 1915).

Se naşte la Kiev, în familia unor originari din Polonia. Termină 5 clase gimnaziale (s. Parhomovka), între 1895-96 studiază la şcoala de desen. În 1905, se stabileşte la Moscova, studiază pictura, se manifestă ca neoimpresionist. Participă la expoziţiile novatorilor – „Valetul de tobă” (1910-1911), „Coada asinului” (1912). Se împrieteneşte cu poeţii A. Krucionâh şi V. Hlebnikov, protagonişti ai futurismului rus. Elaborează concepţia grafică a multor cărţi ale futuriştilor. În martie-iunie 1918, colaborează la ziarul „Anarhia” (Moscova), pentru care scrie peste 20 de articole, parte – teoretice. În 1919, încheie primul studiu teoretic amplu, „Despre noile sisteme în artă”. În acelaşi an se stabileşte la Vitebsk, fiind profesor la şcoala de arte condusă de Marc Chagall. Aici scrie cea mai mare parte din lucrările sale cu tentă filosofică. Poezia ar fi liantul dintre pictura şi filosofia lui Malevici.

                          Kazimir Malevici. Autoportret, 1933

GURA PĂMÂNTULUI ŞI ARTISTUL

Micşoratu-s-a pământul – sau conştiinţa noastră de-a crea

s-a amplificat, şi plecarea noastră.

Omul ca unul dintre desăvârşiţi – este

al pământului unic gânditor, pământul ştiind că, de nu azi –

mâine, el pleca-va de la dânsul.

Şi îl vrăjea cu taina sa şi a creaţiei taină

educându-l pe baza propriilor forme alimentate de creaţie

şi formele în-minunau cu frumuseţea

Însă lui planeta frumoasă i se părea.

Pământul încătuşase mintea conştiinţa cu

lanţul obiectelor creaţiei sale

încât poetul şi pictorul au fost înşelaţi de gelozia pământului.

Pământul le demonstrase lucruri simple

Iar ei cercetau în ele cu ascunsă taină.

Căutau ceea ce nu trebuia căutat.

Cu cât căutau mai mult cu atât mai abitir se despicau

în milioane de tentacule ale pământului – limba şi raţiunea.

Firul minţii cuvintele şi sunetul se absorbeau în lucruri

prin ele înseşi alcătuind o întreagă reţea de păienjeniş

în care se-ncâlcea raţiunea

Mulţi pictori şi mulţi poeţi se aud

urlând de disperare, gemete de nedumerire, bocete în faţa

gurii pământului.

Fiind prea slabi pentru a deschide tainicele buze tăcute

ei au creat viteji mai puternici decât ei înşişi,

însă şi voinicii de asemeni eşuară-n faţa marii taine.

Iar buzele tăceau şi razele ochii pământului îi stinghereau.

Aşadar pământul se răzbuna pe cei care doriseră

să-i fure taina.

Şi raţiunea se înspăimântă – şi noi ne rătăceam în taină.

Pictorul şi poetul se rugau cu molitvele lor

implorau (tablourile lor)

Însă ne-nduplecat era pământul.

Duhul mare şi puternic îl luară drept armă

şi prin duh doreau să pătrundă prin micile fisuri

deschideri în obiecte.

Doreau a se uni cu sufletul obiectelor

Însă lucrurile născute de pământ crunt constrângeau duhul

Şi el pierea odată cu istericul suflet şi raţiunea.

Citiţi poeţilor şi priviţi atent pictorilor

molitvele voastre

auziţi ţipătul ce sfâşie sufletul şi [...]

                                Nu e aşa că prin cuvânt vă căutaţi pre voi în lucruri şi taină

Nu-i aşa că prin vopsea aţi vrut să aflaţi esenţa şi sinteza

                                şi sufletul lucrurilor?

 

Traducere de Leo Butnaru

Grupajul de poeme al lui Kazimir Malevici se află aici:

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3641&Itemid=104

Kazimir Malevici. Cercul negru, 1920.